Chiar dacă în ultima perioadă nu ai mai auzit atât de multe știri din Siria, războiul de acolo continuă și nu prea sunt șanse să se termine prea curând. Rebelii așa-zis moderați și forțele guvernamentale au căzut de acord, în februarie, să „înceteze ostilitățile", iar în acest interval toată lumea ar fi trebuit să se concentreze pe Statul Islamic. Asta s-a întâmplat, însă, doar parțial. Chiar dacă jihadiștii au continuat să piardă teren, asta nu înseamnă că vor fi învinși curând și, chiar și când acest lucru se va întâmpla, mă îndoiesc că va fi pace sau că extremiștii or să dispară.

Statul Islamic a tot pierdut teren în ultima perioadă atât în Siria cât și în Irak. Miile de lovituri aeriene din ultimul an și jumătate încep să își arate efectul, la fel și ofensivele diferitelor forțe care se luptă, în teren, cu jihadiștii – kurzii sirieni și irakieni, milițiile șiite din Irak, rebelii sirieni moderați, forțele guvernamentale ale Baghdadului și Damascului. Mii de luptători ai Statului Islamic și un număr destul de mare de lideri și-au pierdut viața. Un general american spunea , recent, că forțele irakiene se apropie de Mosul și că jihadiștii și-au pierdut capacitatea de a lansa atacuri masive. Totuși, între a te apropia de Mosul și a ocupa orașul este o diferență foarte mare. Vorbim aici de al doilea centru urban, ca mărime, al Irakului. Cea mai importantă victorie obținută de forțele de securitate irakiene a fost eliberarea orașului Ramadi – mai mic decât Mosulul – după ce fusese câteva luni sub controlul jihadiștilor, iar prețul acestei victorii a fost distrugerea aproape completă a orașului.

Același lucru s-a întâmplat, în anii 2000, când americanii au recucerit Fallujah, aflată sub controlul câtorva sute de insurgenți. Statul Islamic a ocupat Mosulul în urmă cu aproape doi ani, așa că a avut tot timpul să își pregătească apărarea și, având în vedere importanța orașului, probabil că lupta care va urma va fi mult mai complicată decât cele de până acum. La fel se va întâmpla și în capitala siriană a grupării, Raqqa, pe care jihadiștii o controlează de și mai mult timp. În Irak mai este, însă, un factor care ar putea complica și mai mult situația: orice operațiune amplă împotriva Statului Islamic implică și folosirea milițiilor șiite. Teritoriul califatului este în zona sunnită a Irakului, iar sunniții au o experiență dură cu milițiile șiite, care au comis nenumărate crime împotriva civililor, mai ales în perioada războiului civil de la mijlocul anilor 2000. Dacă milițiile intră în zonele Sunnite și trec la represalii, s-ar putea ca reacția să fie o solidarizare cu Statul Islamic, ceea ce ar prelungi și mai mult criza. De altfel, succesul Statului Islamic în urmă cu doi ani este explicat și de lipsa de reacție – sau chiar cooperarea - triburilor sunnite, nemulțumite de abuzurile administrației dominate de șiiți de la Baghdad.

Chiar și în cazul în care Statul Islamic va pierde toate teritoriile pe care le controlează, acest lucru nu înseamnă, neapărat, și eliminarea grupării. O parte dintre jihadiști se pot, pur și simplu, ascunde în mijlocul populației de unde să continue un sângeros război de gherilă urbană. Rețeta a fost testată, deja, cu succes, de organizația din care provine Statul Islamic – Al Qaida din Irak – care a fost atât de eficientă încât a reușit să cauzeze războiul civil dintre șiiți și sunniți.

Ei sunt Al Nusrah, reprezentanții al Qaida din Siria.

Statul Islamic este doar cea mai celebră dintre grupările jihadiste care se luptă în Siria, asta din cauza exceselor pe care le-a comis și a modului în care a știut să își facă propagandă. O altă organizație importantă este Frontul al-Nusrah, afiliat rețelei Al Qaida, care este, la rândul său, ținta campaniilor aeriene ale americanilor și rușilor. Cei din Al Nusrah au fost în aceeași grupare cu Statul Islamic, dar s-au separat acum câțiva ani din cauza criticilor conducerii Al Qaida față de excesele Statului Islamic. Al Qaida consideră că e mai bine să evite anumite excese pentru a-și atrage de partea sa populația civilă, ceea ce a și făcut Al Nusrah care, pe deasupra, e formată preponderent din sirieni; ideologic, însă, nu există diferențe între cele două grupări care vor același lucru, numai că Al Qaida crede că e nevoie de timp. Al Nusrah s-ar putea separa, în curând de Al Qaida și a primit binecuvântarea liderului rețelei teroriste, Ayman al-Zawahiri, pentru a o face.

Nu este vorba, aici, de o ruptură, ci doar de o încercare de cosmetizare – dacă Al Nusrah nu mai face parte din rețeaua Al Qaida, atunci ar putea deveni frecventabilă, ceea ce ar deschide și calea ajutorului din partea statelor din Golf. Acestea – și mai ales Arabia Saudită – sprijină, de altfel două dintre cele mai puternice grupări islamiste din Siria – Ahrar ash-Sham și Jaish al-Islam. Rusia a încercat, de curând, să le treacă pe lista organizațiilor teroriste, dar demersul a fost blocat în Consiliul de Securitate al ONU de Franța, Marea Britanie și Statele Unite. Ahrar ash-Sham și Jaish al-Islam împărtășesc ideologia fundamentalistă pe care au adoptat-o și Statul Islamic și Al Nusrah – această interpretare a Islamului este, de altfel, religia oficială în Arabia Saudită. Ambele grupări preferă, însă, să se concentreze pe lupta împotriva lui Bashar al-Assad și nu au dat semne, până acum, că le-ar interesa și un conflict cu Occidentul. Le-ar plăcea, însă, ca în Siria să fie aplicată legea islamică, sharia, la fel ca și în Arabia Saudită.

Toate grupările pe care le-am menționat mai sus, dar și altele similare, au ajuns să domine revolta din Siria, unde rebelii moderați și/sau laici sunt tot mai puțini. Dacă Bashar al-Assad nu câștigă războiul – și cu tot sprijinul Rusiei, este greu de crezut căo va face în curând, pentru că au murit prea mulți oameni – islamiștii vor avea un rol important în viitorul Siriei sau, cel puțin, în zonele în care populația este preponderent sunnită. Iar regiunile dominate de fundamentaliști – cum a fost Afghanistanul în perioada când erau la putere, cum este Arabia Saudită – s-au dovedit, în timp, a fi pepiniere de militanți.

Desele încălcări ale armistițiului din Siria, armistițiu în care, oricum, nu au fost incluși Statul Islamic și Al Nusrah, sugerează că va mai dura ceva până când forțele din teren își vor lăsa la o parte diferențele și se vor concentra pe campania împotriva Statului Islamic. Asta dacă acest lucru se va întâmpla vreodată. Să presupunem, însă, că la un moment dat jihadiștii sunt eradicați și ajungem la pace atât în Siria cât și în Irak. Asta nu va însemna, însă, sfârșitul problemelor în regiune. Șiiții și sunniții vor continua să se râcâie – o fac de la începuturile Islamului, așa că nu văd de ce s-ar opri acum. Mai mult, kurzii – atât cei din Siria cât și cei din Irak – nu o să renunțe la autonomia pe care au câștigat-o, cu mii de morți, iar Damascul și Baghdadul vor încerca să le împiedice independența – pe care, de altfel, n-o doresc nici Turcia și Iranul. În sfârșit, competiția regională pentru influență dintre saudiți și iranieni va continua mult timp de acum înainte și cum cele două părți nu sunt interesate de un conflict direct, vor continua, probabil, să recurgă la agenți locali. Iar tot ceea ce am scris acum este o schemă foarte, foarte simplă, a unui mosaic mult mai complicat. Welcome to the Middle East.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre Orientul Mijlociu:
De ce nu vrea nimeni să fie pace în Orientul Mijlociu
Cum e Paştele pentru creștini în Orientul Mijlociu
Șase cărți interzise în Orientul Mijlociu pe care trebuie să le citești