Publicitate
Știință și tehnologie

A fost găsit un nou virus gigant, vechi de zeci de mii de ani

Înainte să trezească virusul, cercetătorii trebuie să se asigure că nu sunt periculoși pentru umanitate.

de Michael Byrne
15 Septembrie 2015, 1:08pm

Oricum s-ar fi întâmplat. În cele din urmă, încălzirea globală topește gheața din Arctic la fel de ușor, fără ajutorul microbiologilor, iar în interiorul gheței respective se găsesc tot soiul de lucruri ciudate care așteaptă să fie înviate, ca în cazul virușilor gigant.

Mai ales virușii giganți.

În ceea ce-i privește, oamenii de știință nu s-au chinuit prea mult ca să-i descopere. Dintr-o singură mostră din permafrost siberian, au reușit să găsească deja doi. Primul dintre ei, Pithovirus sibericum, a fost descoperit și izolat anul trecut, în timp ce cea mai nouă descoperire, Mollivirus sibericum, e descrisă într-un studiu publicat săptămâna asta în Proceedings of the National Academy of Sciences. Ambele sunt exemple de viruși rari și enormi, care pot fi văzuți ușor cu ajutorul unui microscop.

Virușii ăștia o să ne șteargă de pe fața planetei? Păi, treaba a fost făcută într-un laborator secret al CDC, conform unei știri AFP. Microbiologii din spatele descoperirii, un grup format din instituții din Franța și Rusia, asigură că înainte să „trezească" virusul, vor trebui să verifice dacă e inofensiv pentru oameni. Se va face acest lucru cu ajutorul unei celule dintr-o amibă care se va comporta ca gazdă pentru virus.

„Câteva particule virale care sunt infecțioase pot fi de ajuns pentru activarea virusului posibil patogen, în prezența unei gazde vulnerabile", a declarat pentru AFP co-autorul studiului, Jean-Michel Claverie. „Dacă nu suntem atenți și industrializăm zonele astea, fără să le verificăm și să le securizăm, riscăm ca într-o zi să aducem la viață viruși ca variola, pe care credeam că am eradicat-o." Asta parcă ne mai liniștește.

Mollivirus sibericum e abia al patrulea virus imens cunoscut până acum. Toți datează din timpuri preistorice. Primul a apărut în 2003 și a fost încadrat în familia Mimivirus, viruși enormi care au fost izolați prima dată în 1992, în apa luată dintr-un turn de răcire, în timpul unei crize de pneumonie, cauzată de baterie, nu de virus. Mimivirușii au venit la pachet cu 979 de gene care se ocupă de sinteza proteică, la momentul descoperirii, mai mult decât la orice alt virus cunoscut. Influenza A, de exemplu, vine cu opt gene, în timp ce într-un virus se pot găsi minimum patru astfel de gene. Dintr-un motiv necunoscut, ăștia sunt cei mai complecși viruși cunoscuți.

După ce au fost descoperiți Mimivirușii, următorii giganți găsiți de cercetători au fost Megaviruși și Pandoraviruși, luați din mostre de apă din Chile și Australia. Familia asta oferă cel mai mare genom de până acum, cu 2 556 de gene de sinteză proteică. Apoi a apărut virusul gigant siberian, Pithovirus sibericum, în 2014.

„Rezultatele noastre sugerează că virușii giganți sunt mult mai diverși decât se credea inițial și s-a demonstrat că în stratul de permafrost siberian sunt particule virale infecțioase cu scheme de reproducere diferite", notează studiul actual. Să descoperi un virus periculos nu e tocmai ieșit din comun.

„Deși nu am reușit să detectăm Poxvirus și Herpesvirus izolați în metagenomul din mostra noastră de gheață", concluzionează cercetătorii, „nu putem scoate din ecuație că virușii populației siberiene antice, din straturile de permafrost, se pot topi sau pot fi deranjați de activitățile industriale."

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește și despre alte descoperiri:
Mai mult ca sigur ai și tu herpes
De fapt, aşa arată zăpada când ninge
Află cum virusul Ebola îți oprește sistemul imunitar ca să te ucidă

Tagged:
Studium
Vice Blog
permafrost
descoperire
cercetatori
virusi
pericole
pericol pentru omenire
industrializare