Imagine din noul film Fast& Furious 7
Franciza Fast&Furious e deja la al şaptelea film şi a încasat mult peste două miliarde de dolari, e genul de fenomen modern care te face să dai din cap, să râzi, iar apoi să te întinzi puţin şi să plângi. E genul de franciză în care poliţiştii sub acoperire îşi schimbă numele din Brian O'Conner în Brian Spilner; în care cineva poate să spună, „Tipul ăsta se află fix în faţa ta" despre cineva care se află chiar în spatele lor; în care replica, „Ce-are, e înnebunit după sandvişuri?" ajunge în scenariul final revizuit.N-are niciun sens.Fiecare film vine cu misiunea obositoare de-a începe de unde s-a terminat ultimul, iar asta înseamnă că fiecare regizor e practic obligat să-şi facă filmul mai tare şi mai exploziv decât precedentul, până-n punctul în care filmele şi-au pierdut orice urmă de realism de care s-ar fi agăţat în prealabil. De-asta Furious 7 are o scenă în care o maşină de milioane de lire e condusă fără oprire prin trei zgârie nori. Departe de-a fi ceva rău, asta transformă experienţa spectatorului într-o bucurie imensă. Excesul e etalonul, iar vitezometrul n-are limite.Deşi Paul Walker e actorul care apare cel mai mult pe ecran, Vin Diesel e personificarea Fast&Furious. Cu o voce mai joasă decât coaiele unui dansator de limbo, doar numele în sine e o dovadă că nimeni nu merită mai mult rolul lui Dominic Toretto, un infractor care participă la curse de maşini şi care face afaceri cu poliţia, decât el.
Publicitate
Paul Walker alături de Vin Diesel în dreapta
Publicitate
Imagine din al patrulea film
Publicitate
Maşini din filmul Fast&Furious 7
Vecina, o serie de scurtmetraje românești cu și despre iarbă Primul film porno filmat cu drona e superb De ce o să fie pace în lume dacă te duci la Next LGBT și Next is Feminist