M-am uitat la toate filmele Fast&Furious într-o zi

Doar atunci când ieşi târâş dintr-o sală de cinema la 2:15 AM, aproape în lacrimi după ce-ai văzut singur cel de-al şaptelea film Fast&Furious, începi să evaluezi alegerile pe care le-ai făcut în viaţă. Aşa s-a încheiat maratonul meu: după mai mult de 12 ore în care-am urmărit curse de maşini, explozii şi tancuri, eram un om pierdut. Transpiram benzină. Vin Diesel îmbătrânise 14 ani într-o zi în faţa ochilor mei şi mi se părea că acelaşi lucru mi se întâmplase şi mie.

Franciza Fast&Furious e deja la al şaptelea film şi a încasat mult peste două miliarde de dolari, e genul de fenomen modern care te face să dai din cap, să râzi, iar apoi să te întinzi puţin şi să plângi. E genul de franciză în care poliţiştii sub acoperire îşi schimbă numele din Brian O'Conner în Brian Spilner; în care cineva poate să spună, „Tipul ăsta se află fix în faţa ta" despre cineva care se află chiar în spatele lor; în care replica, „Ce-are, e înnebunit după sandvişuri?" ajunge în scenariul final revizuit.

N-are niciun sens.

Fiecare film vine cu misiunea obositoare de-a începe de unde s-a terminat ultimul, iar asta înseamnă că fiecare regizor e practic obligat să-şi facă filmul mai tare şi mai exploziv decât precedentul, până-n punctul în care filmele şi-au pierdut orice urmă de realism de care s-ar fi agăţat în prealabil. De-asta Furious 7 are o scenă în care o maşină de milioane de lire e condusă fără oprire prin trei zgârie nori. Departe de-a fi ceva rău, asta transformă experienţa spectatorului într-o bucurie imensă. Excesul e etalonul, iar vitezometrul n-are limite.

Deşi Paul Walker e actorul care apare cel mai mult pe ecran, Vin Diesel e personificarea Fast&Furious. Cu o voce mai joasă decât coaiele unui dansator de limbo, doar numele în sine e o dovadă că nimeni nu merită mai mult rolul lui Dominic Toretto, un infractor care participă la curse de maşini şi care face afaceri cu poliţia, decât el.

„Îmi trăiesc viaţa la fiecare cinci sute de metri," spune el în primul film, o replică pe care mulţi pensionari cu probleme de mobilitate s-ar putea s-o aprecieze. Diesel nu transmite mai mult de 2.5 emoţii în şapte filme, dar e un performer carismatic şi relaxat, de departe cel mai tare mascul alpha. E şi nemuritor.

Felicitările ar trebui să meargă la producătorii Furious 7 pentru felul în care au schimbat scenariul filmului, aşa încât să includă moartea lui Paul Walker, cu un omagiu adus actorului înainte de genericul final. E o scenă în care Mia, soţia de pe ecran a lui Walker, crede că-şi ia la revedere pentru totdeauna de la soţul ei. După ce-am văzut toate filmele într-o zi, scena asta şi montajul dinaintea genericului au devenit dificil de privit fără să-mi tremure buzele.

Cei care cred că franciza nu poate fi dramatică fără s-o dea în dulcegării ar trebui să urmărească ultimul film. Relaţia dintre Toretto şi Leticia Ortiz (Michelle Rodriguez) e prezentată într-un mod înduioşător. Trebuie totuşi să iau în considerare faptul că 11 ore de film m-au făcut mai predispus la plâns decât aş fi în mod normal.

Deşi sunt discrepanţe şi secvenţe care te lasă cu gura căscată în fiecare film, atunci când urmăreşti toate filmele la rând, îţi dai seama că, dacă ai văzut unul, poţi să intuieşti dialogul şi acţiunea din celelalte şase. Franciza nu se chinuie prea tare să combată ideea asta, că sequel-urile sunt un simptom al unei imaginaţii care stă să moară.

„De ce nu?", spune continuarea. „Oamenilor le-a plăcut deja asta, aşa că pot să o vadă din nou!" Oare chiar are nevoie lumea de încă un film Spiderman? După opt filme, oare cei din spatele seriei Friday the 13th au spus, „Băieţi, poate ar trebui să ne oprim, probabil n-are niciun sens să mai facem următoarele patru filme."

Mi-ar plăcea totuşi să vadă că Fast&Furious ignoră problema asta şi continuă la nesfârşit, fără să ţină cont de semnalele de alarmă din cauza focurilor de armă şi a cauciucurilor încinse. Al optulea film, un spin-off în care apare agentul DDS Luke Hobbs (Dwayne Johnson), e aproape confirmat. O să te bucuri să afli că Helen Mirren s-ar putea să joace şi ea. Lasă imaginea aia să-ţi pătrundă-n minte şi roagă-te, aşa cum o s-o fac eu, ca Johnson să posteze pe Twitter o poză cu ei doi la sală, în timpul pregătirilor pentru film. Mirren face fandări într-un hanorac gri. The Rock, tancul cu chip uman, e topless în spatele ei.

Hai să vorbim despre Dwayne Johnson. Venirea lui în cel de-al cincilea film a adus francizei o energie care era în pericol de moarte după primele patru părți. Cu braţele mai mari decât un oraş, are unele dintre cele mai tari replici care-i mângâie ego-ul de luptător: „Dacă vrei să prinzi lupi, ai nevoie de lupi. Hai la vânătoare." Ce e cel mai amuzant e că, după patru filme, se pare că regizorul Justin Lin a decis că, deşi Vin Diesel făcea o treabă bună, erau două probleme: A) Nu era destul de masiv. B) Nu era destul de chel.

Venirea lui Johnson a coincis cu sedimentarea calităţii filmelor. N-avem timp să discutăm aici despre aiureala The Fast and The Furious: Tokyo Drift, care deşi e al treilea film, acţiunea are loc după al şaselea (astfel încât cronologia e 1,2,4,5, ah, bună 3, ce cauţi aici, 7?). Dar nu mai e nevoie să spun că asta nu s-ar fi întâmplat sub supravegherea lui Dwayine Johnson. O să mă avânt totuşi în a spune că 2 Fast 2 Furious e cel mai slab dintre toate, în mare parte pentru că Diesel nu apare, dar şi pentru că are replici de genul: „Ne prind din urmă, frate!"

„Taci, frate!"

Fiecare scenă pare rezultatul unor actori care au dat buzna în platou, au tras o dublă, au spus, „Dap", iar apoi au fugit la masa de prânz. Filmul ăsta reprezintă şi etapa din maraton în care mi-am dat seama cât de dor îmi e de Diesel. Când apare din nou (la sfârşitul lui Tokyo Drift) e ca reînvierea lui Gandalf şi transformarea lui în Gandalf cel Alb: celelalte personaje sunt ok, dar cât de mult poţi să suporţi un Orlando Bloom care aiurează?

În loc să-mi doresc ca franciza să se termine rapid şi violent, după ce-am urmărit toate cele şapte filme în 24 de ore am ajuns să le privesc cu drag, ca pe-un fiu adoptiv. Acum nutresc o dorinţă perversă ca franciza să continue până la o vârstă înaintată a actorilor, o idee care nu-i atât de deplasată. Cuvintele „o ultimă operaţiune" au fost rostite acum trei filme, pentru numele lui dumnezeu.

Nu pot să spun că 12 ore în compania lui Diesel şi a echipei m-au făcut să înţeleg de ce bărbaţii au un asemenea fetiş pentru maşinile puternice, dar nu mă deranjează. N-are vreo importanţă. Asta-i chestia cu Fast and Furious. Nu trebuie să-nţelegi nimic din ce se-ntâmplă, trebuie doar să te uiţi.

Traducere: Alice Yehia

Mai citește și despre alte filme:
Vecina, o serie de scurtmetraje românești cu și despre iarbă Primul film porno filmat cu drona e superb De ce o să fie pace în lume dacă te duci la Next LGBT și Next is Feminist