Drogul toxic care te face zombi

Hugo Ropero stătea în mașina parcată, cu ochii fixați pe bărbatul din oglinda retrovizoare. Se holba pierdut la ochii înfundați în orbite și la pielea gri care atârna pe fața bărbatului. Nu îl recunoștea. Trecuse un an de când monstrul îi intrase în sistem și nu-și mai cunoștea propria reflexie.

Ropero îmi spune povestea lui la șase ani după reabilitare. Mâinile și picioarele îi tremură, un efect secundar care îl va afecta probabil întreaga viață. E fostul editor foto de la Noticias, una dintre cele mai importante reviste culturale din Argentina, și fost dependent de „drogul exterminării", cunoscut și sub numele de paco. E un drog toxic, periculos și creează o dependență cumplită. A intrat prima oară pe piață în mahalalele din Buenos Aires după devastatoarea criză economică prin care a trecut țara în 2001 și a devenit o problemă din ce în ce mai mare în clasa de mijloc și cea superioară.

Făcut din reziduuri de frunze de coca, paco e considerat de majoritatea argentinienilor cel mai periculos drog de pe piață care dă cea mai puternică și rapidă dependență – mai rău decât heroina sau cocaina. E un amestec de reziduuri de cocaină, otravă de șobolani, petrol și diverși solvenți industrali. Efectele unei doze durează de la 5 până la 10 minute, dar intensitatea inițială a drogului (descrisă de obicei ca un „orgasm") durează doar câteva secunde. După asta, mușchii se tensionează și corpul cere mai mult, aruncând utilizatorul într-o profundă stare de depresie și disperare.

Și-a făcut apariția la periferia orașelor în timpul celei mai negre perioade a recesiunii din Argentina. Între 2001 și 2005, consumul de paco a crescut cu 200 la sută. Dealerii de droguri vindeau o doză la un peso (pe atunci aproximativ echivalentul a un leu), față de zece peso pentru o doză de cocaină. La un deceniu după recesiune, economia țării și-a revenit remarcabil, dar țara e în continuare în ghearele înfiorătorului paco.

Chiar înainte de căderea economiei, Ropero era în vârful carierei de fotograf, pozând celebrități în timpul zilei și ducând o viață de noapte în stilul Tarei Reid – fuma jointuri și trăgea liniuțe pe la tot felul de petreceri. Dar consuma droguri destul de controlat – sau cel puțin așa își închipuia.

Când Ropero a făcut cunoștință cu paco era deprimat total. În 1997, Jose Luis Cabezas, coleg de breaslă cu el și prietenul lui cel mai bun, a fost răpit, torturat și incinerat într-o mașină închiriată. Pierderea devastatoare și investigația care a urmat, în timpul căreia s-au descoperit că poliția și diverși moguli aveau legătură cu crima, l-au băgat pe Ropero într-o depresie cruntă.

„După ce Jose a murit, lucrurile au luat o turnură foarte proastă. Nu mă înțelegeam cu șeful meu, treceam printr-un divorț, toate relațiile mi se duceau de râpă. Eram foarte vulnerabil," îmi spune Ropero în spaniolă și-i dau lacrimile.

În timp ce lumea din jurul lui se prăbușea, Ropero a descoperit una nouă. Într-o noapte, într-un bar din Buenos Aires, un grup de fete frumoase l-au rugat să le împrumute puțin telefonul și apoi l-au invitat să bea o bere la ele la masă. Vorbind despre droguri, i-au spus despre chestia asta nouă care a apărut, paco.

După câteva rânduri de beri, fetele au mai chemat niște prieteni și până la urmă au ajuns toți în apartamentul lui Ropero. Îi plăcea de una dintre fete, care l-a convins să încerce un fum de paco. „I-am luat jointul și i-am spus ‚Dă-l încoa', vreau să văd ce face drăcia asta.' Am avut senzația că am un orgasm."

A început să se întâlnească cu fata care i-a dat să fumeze paco prima oară. După ce a mai fumat de trei ori, a știut că nu mai are scăpare.

„Mi-am dat seama că sunt dependent când m-am trezit într-o zi și mi-am dat seama că nu mă puteam gândi decât la paco." Ca niște piese de domino, toate elementele din viața lui Ropero au început să se dărâme din cauza drogurilor: apartamentul, slujba, prietenii și sănătatea. La început, Ropero reușea să se drogheze și să meargă la muncă. Dar în cele din urmă, efectele secundare ale drogului au început să-și facă simțită prezența. Avea crize de paranoia în care se certa cu colegii și cu șeful. După ce a folosit paco zilnic timp de trei ani, Ropero a devenit un zombi, termenul folosit pentru a descrie dependenții de paco care rătăcesc pe străzi în căutarea următoarei doze.

„Într-o zi m-am văzut în oglindă și am scuturat din cap. Nu voiam să fiu tipul ăla," povestește Ropero. A hotărât să se interneze în spital pentru recuperare și a început un proces extrem de lung și dureros. În timpul recuperării, a avut inspirația să scrie o carte despre dependența lui și despre oribila epidemie de paco din Argentina. Cartea Maldita Droga: Una Historia Del Paco i-a fost publicată în 2009.

„Am pierdut totul. Mi-a fost foarte greu să o iau de la capăt singur, dar nu mă tem de o recidivă. S-a terminat," spune el, jucându-se cu inelele mari de argint de pe degete.

Ropero e unul dintre puținii norocoși care au scăpat de sclavia drogului. În ziua de azi, cad în gheara lui până și copii de șase ani. Lidia Rigoli, o altă ex-dependentă de paco, a avut nevoie de și mai mult timp decât Ropero ca să-și dea seama că avea nevoie de ajutor. „Când iei cocaină sau marijuana, o faci din plăcere. Paco iei nu din plăcere, ci pentru că nu te mai poți opri," mi-a explicat.

În timpul celor mai negre zile ale dependenței, Rigoli consuma până la 200 de doze pe zi. Era un ciclu pervers care a continuat mai mulți ani, până a descoperit că fetița ei de 14 ani era și ea dependentă. Dependența ei avusese în cele din urmă impact și asupra familiei. A fost dureros când și-a dat seama că nu-și poate ajuta fiica pentru că nu se putea ajuta nici măcar pe ea.

Încă dependentă, Rigoli s-a alăturat organizației Madres del Paco, organizație anti-paco care încerca să ajute tinerii consumatori să lupte cu dependența. A văzut luminița de la capătul tunelului atunci când fondatoarea grupului, Marta Gomez, a ajutat-o să-și refacă viața.

Astăzi, Rigoli străbate străzile periculoase ale cartierului ei, La Boca, în căutare de consumatori tineri cărora le ascultă poveștile. A descoperit că cel mai bun medicament împotriva dependenței e să-i asculte, în loc să îi preseze să renunțe. Dar La Boca e doar unul dintre cartierele afectate de monstrul paco.

Cea mai afectată e Villa 21, cea mai mare mahala din Buenos Aires, cu o populație de 50 000 locuitori. Locul care adăpostește și parohia Nuestra Señora de Caacupé. Printre clădirile în ruină și roiurile de dependenți de paco distruși, parohia e ca o luminiță în întuneric. La inițiativa părintelui Pepe, biserica a organizat un sistem de recuperare pentru dependenții de paco din comunitatea înconjurătoare, printr-un proces din doi pași.

Primul pas e prevenirea. Capela organizează activități săptămânale, sportive și de divertisment, pentru a le da o ocupație tinerilor. Al doilea pas e reabilitarea. O echipă de voluntari străbate străzile în căutare de copii rămași fără casă din cauza consumului de paco. Voluntarii încearcă să-i găsească pe cei mai mici, începând cu vârsta de șapte sau opt ani. Apoi sunt plasați în centrul de reabilitare adulții care doresc. Programul are o rată de succes de 50 la sută.

Potrivit spuselor părintelui Pepe, o principală problemă în procesul de prevenire e lipsa controalelor poliției. Tranzacțiile de paco au loc public, chiar în fața polițiștilor. În ziua de azi, drogul a fost decriminalizat și nu se mai pedepsesc nici vânzarea, nici consumul lui. „Niște membri ai guvernului s-au implicat în această problemă, dar cei de la putere sunt departe de popor și nu-i interesează schimbarea. Mențin distanța," spune el. În momentul de față, străzile din Villa 21 nu sunt patrulate de poliție, iar mașinile de poliție nu mai pot intra prin „porțile iadului paco", am aflat de la Pepe.

Dar iadul acesta nu e veșnic, pentru că poveștile rare de succes ca cele ale lui Ropero și Rigoli au devenit semnale de speranță. Acum Ropero arată diferit când se uită în oglindă. Se recunoaște și e mândru de bărbatul pe care l-a reconstruit. Dar e doar o minoritate, căci zombii umblă în continuare prin mahalalele ruinate ale orașului, iar apetitul monstrului e mai mare ca niciodată. Argentina încă se recuperează după colapsul economic de acum zece ani. Oare cât timp îi va lua să scape de drogul exterminării?

@lilmammaET

Traducere: Oana Maria Zaharia