Lasă-ți drepturile la intrare, dacă ajungi la secție

Brigada Activiștilor din Domeniul Drogurilor (BADD) a organizat astăzi în fața Poliției municipale o manifestație de comemorare a persoanelor decedate în custodia poliției.

Sloganul Poliției Române este „Siguranță și Încredere”, dar acum câteva zile, un tânăr de vârsta mea, 26 de ani, a murit în custodia poliției, la secția 10. Daniel, zis Dinte, era un parcagiu ilegal din Piața Unirii, iar polițiștii l-ar fi luat la secție pentru identificare. De acolo a ieșit cu picioarele înainte, iar certificatul medico-legal spune că posibilele cauze ale decesului sunt anemie, ruptură de splină și hemoragie în zona abdomenului. Povestea indică cel puțin o neatenție din partea polițiștilor, iar gurile rele deja arată poliția cu degetul pentru violență.

Nu este prima dată când se întâmplă un astfel de caz. În ultimii 20 de ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român să plătească despăgubiri de ordinul sutelor de mii de euro pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la tortură. Includem aici o infracțiune motivată de ură, o mutilare pe viață, o bătaie aplicată într-un oficiu poștal pentru furtul unui bax de apă minerală, iar lista de cazuri pronunțate în favoarea reclamanților poate continua.

Ca și în cazul de la secția 10, majoritatea abuzurilor se întâmplă în timpul procedurii prevăzute în articolul 31 din legea de funcționare a Poliției Române și anume „conducere administrativă la secție pentru identificare”, care în popor se numește „dus la secție”. Problema este că, după ce te ridică, nu mai ai niciun drept. Pentru că legea nu prevede asta.

Asociația Pentru apărarea Drepturilor Omului în România, comisia Helsinki (APADOR CH), luptă pentru schimbarea legii încă din 2011, așa că am stat de vorbă cu directorul executiv Niki Andreescu, pentru a înțelege de ce nu au reușit până acum, dar și cum se ajunge la astfel de abuzuri.

Au fost aprinse candele, dar n-au rezistat în vânt. Printre ONG-urile care au susținut manifestația se află: APADOR CH, Asociația RHRN, Asociația Carusel, Asociația ARAS și Sens Pozitiv.

VICE: Este normal să existe acest dus la secție?
Niki Andreescu, APADOR-CH: „Conducerea administrativă” este o privare de libertate. Este rezonabil să existe doar cu condiția ca perioada să fie mai mică de 24 de ore și să se introducă anumite garanții minimale:dreptul să anunți familia sau altă persoană despre locul în care te afli, obligația polițistului să cheme un medic, dacă persoana acuză oboseală excesivă sau simptomele unei boli, introducerea posibilității de a acționa în justiție împotriva unei astfel de măsuri și adăugarea unui proces verbal care să îi fie înmânat persoanei. Acum există doar o procedură internă care prevede consemnarea numelui persoanei într-un registru la secție. Astfel dovedești că ai fost acolo într-un anumit interval de timp. În rest, legea nu prevede niciun fel de drept.

De ce n-ați reușit până acum să modificați legea?
Am reușit în 2012 să convingem un grup de deputați să introducem proiectul de lege în procedură parlamentară, dar a fost respins la Senat. Guvernul nu a susținut propunerea. Insistăm în continuare.

În ce condiţii au poliţiştii dreptul să folosească forţa asupra celor conduşi la secţie?
În nicio situație. Polițiștii pot lua măsuri de imobilizare când persoana devine violentă față de altcineva sau față de sine. Imobilizarea și-așa este o măsură extremă,care contravine articolului 5 privind dreptul la libertate și siguranță garantat de Convenția Drepturilor Omului. Imbolizarea trebuie să fie proporțională cu intensitatea actului și trebuie prevăzută în lege.

Nu există o statistică a abuzurilor Poliției. De ce?
Dacă ești bătut la secție, în primul rând trebuie să mergi la IML după certificat medico-legal. Deși se mai acceptă și probe de genul filmări, poze, certificatul este sfânt. Apoi faci plângere penală la Parchet. Dar asta nu fac decât familiile unor oameni care au murit sau oamenii disperați în sensul că nu se mai tem de ce li s-ar putea întâmpla. Multe dintre tentativele de plângere ale persoanelor care au fost la noi au fost anihilate prin deschiderea unui dosar de ultraj. Solidaritatea de breaslă în interiorul poliției este foarte mare. Se acoperă. Încă există mentalitatea aia de aparat militarizat, de castă închisă.

Dosarele de ultraj sunt deschise în cazul oricărei plângeri împotriva unui abuz polițienesc?
Aproape automat, da. Și se poate face și închisoare.Am întâlnit anul trecut la Gherla un caz de genul ăsta. Doi bărbați au fost opriți de polițiști ca să le ceară indicații, iar unul dintre ei a răspuns: „Nu știu. Ce? Am față de poștaș?” Celălalt n-a zis nimic. I-au luat pe amândoi, iar acum fac fiecare câte un an cu executare pentru sfidarea organului judiciar. Mulți se sperie și renunță, uită că statului îi revine o obligație specială față de victime. Când ești în custodia poliției, se consideră că ești într-o situație vulnerabilă, iar procurorul are obligația să cerceteze spusele victimei înaintea spuselor polițiștilor.

Nu știam că poți să fii complice la sfidare. Există camere de luat vederi în camerele de anchetă?
Am vrea noi. Foarte puține secții de poliție au camere de luat vederi doar pe holuri, pentru că nu au bani. Poliția Română n-are nici șase mii de euro pentru ecusoanele de număr obligatorii ale polițiștilor, deși bugetul Ministerului de Interne este al doilea între ministere, după cel al Muncii.

Cum ajung astfel de abuzuri să se întâmple?
Există o problemă specifică României. Nu avem niciun mecanism de control extern eficient asupra poliției, care să prevină comportamentele abuzive. El trebuia implementat de Guvern în maximum trei ani, începând din 2009, de când a ratificat protocolul împotriva torturii. Acesta ar funcționa ca o agenție cu resurse de la buget, dar independent de MAI, de penitenciare și de Ministerul Sănătății. Ar trebui să facă vizite de monitorizare în toate incintele de privare de libertate, inclusiv în spitalele de psihiatrie.

La protestul de astăzi de pe Calea Victoriei au luat parte 30 de persoane.

Și Poliția Română de cine este monitorizată?
O așa-zisă formă de control ar fi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), formată din consilieri locali, dar și din șeful Poliției și al Jandarmeriei. Adică se auto-controlează. Există foarte puțin control extern, din partea ONG-urilor, care și-așa sunt foarte puține. Nu prea există nici programe prin care tanti Maria de la Pungești să învețe despre drepturile ei. Ar trebui făcute de Institutul Român de Drepturile Omului, dar singura lui activitate este că mai publică din când în când un studiu. Iar cele mai mari abuzuri ale poliției se întâmplă pe la țară, unde șeful de post e șeful de post.

Există vreun mod prin care ar putea fi reglementat sistemul de către Comisia Europeană?
Da, prin Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT), careurmează să facă o vizită de rutină la vară.Vorbesc cu instituții ale statului și cu ONG-uri, fac un raport pe care îl transmit Guvernului, ca să formuleze un răspuns, după care le publică.Recomandările trebuie însușite și corectate. La trei zile de la ultima vizita în 2010, s-a închis secția de minori a penitenciarului din Rahova.

Unele cazuri ajung la CEDO, iar amenzile sunt plătite de statul român, adică de contribuabili. Cât de sancționată este România?
Suntem fruntași la condiții de detenție, sunt pe bandă astfel de hotărâri și vor fi și mai multe, pentru că nu se soluționează foarte repede. Un caz notabil este cel al lui Mugurel Soare, care a primit despăgubiri record de 130 000 de euro. Fugea pe stradă după cumnatul care o bătuse pe sora lui. Cum era rom, polițiștii au presupus că ar fi furat ceva și l-au împușcat în cap. Mugurel a rămas inapt de muncă și mut. Înțelege ce spui dacă te uiți în ochii lui și vorbești în cuvinte simple.

Ce sancțiuni au primit polițiștii?
Niciuna. CEDO dă despăgubiri, polițiștii trebuie sancționați în țară. Dacă treaba s-ar face ca lumea în țară, nu s-ar mai ajunge la CEDO.Statul Român ar trebui să se îndrepte împotriva vinovaților. Ministerul Finanțelor se ocupă de despăgubiri, dar nu își pune nimeni problema: „De ce sunt nevoit să plătesc?”. Ministerul Finanțelor ar trebui să deschidă această acțiune în regres de recuperare a banilor.

Alianța pentru Uniunea Romilor susține că decesul parcagiului Daniel are natură rasistă. Este discriminarea pe fond etnic un factor relevant în cazul bătăilor?
În unele cazuri, da. Sunt mai vizate grupurile vulnerabile: lucrătorii sexuali, consumatorii de droguri, parcagii, oamenii străzii. Ei sunt din acele grupuri marginale, care evident au puține resurse și puține șanse să facă plângere. De asemenea, ei au de-a face zilnic cu polițiști. Abuzurile sunt de obicei lovituri în părțile moi, care să nu rupă oase. Dacă există nervozități foarte mari, se dă la maxilar.

Problema sunt polițiștii ca oameni sau e o hibă în sistem care îi formează așa?Ce înseamnă pentru societate că organul de Poliție, al cărui slogan este „Siguranță și Încredere”, încalcă legea?

Este evident că nu se face o triere de natură psihologică. Există niște teste, dar știm și noi cum se fac. Educația în sensul respectării drepturilor omului lipsește. Institutul pentru ordine publică are de câțiva ani are în curicula de formare continuă, care este obligatorie, și un modul de drepturile omului. Dar nu-l fac decât vreo 30-40 de polițiști pe an, pentru că este opțional. Șefii îi pot trimite la modulul de armament sau de logistică sau de rutieră. Și oricum nu este suficient să faci un curs de o zi, două, ar trebui să se înceapă din Academie.

Problema trebuie privită din ansamblu: nu toți sunt niște nenorociți. Câțiva, da? Ca să recâștigi încrederea populației în Poliție, acești oameni ar trebui sancționați exemplar. Nici până acum nu se știe ce s-a întâmplat cu acei polițiști, care au bătut și umilit o polițistă sub acoperire acum doi ani.