FYI.

This story is over 5 years old.

mancare

Am luat cina în avanpostul Pyongyang din Cambodgia

Coreea de Nord are avanposturi pe tot globul.
18.2.14

Fotografie de Todd Brown

Monivong Boulevard e o stradă aglomerată din inima orașului Phnom Penh, Cambodgia. Deci aș fi putut trece cu ușurință pe lângă restaurantul discret care, la prima vedere, seamănă cu orice alt local khmer – dacă nu mi-ar fi sărit în ochi panoul care dezvăluie legăturile locului cu cel mai opresiv regim din lume. Bine ați venit în „Pyongyang”, o mică bucățică din Coreea de Nord în Cambodgia.

Publicitate

E unul dintre cele zece restaurante Pyongyang răspândite prin toată Asia, toate deținute și operate de regimul nord-coreean. În restaurante, personalul e nord-coreean și se crede că spală bani și îi transmit informații lui Kim Jong-un.TripAdvisor îi dă restaurantului din Phnom Penh 3,5 stele.

Am făcut o rezervare pentru ora 7 p.m. și am ajuns la timp – îmi închipui că totalitarilor nu le place să întârzii. Fie în ciuda faptului că restaurantul e condus de un regim totalitar sau poate tocmai din cauza asta, locul e foarte bine luminat de un tavan acoperit de becuri fluorescente compacte. Poate ca să se asigure că occidentalii parșivi nu vor încălca interdicția de a face fotografii.

Vreo zece femei adorabile în fustițe verzi cu dungi și cu părul strâns în codițe – par mai mult stewardese decât chelnerițe – plutesc de la o masă din sticlă la alta și vorbesc vesele cu chinezii, japonezii și sud-coreenii; masa mea e singura cu caucazieni și noi suntem ignorați. Pereții sunt decorați cu picturi cu cascade, munți și tigri. În fața camerei sunt un set de tobe, un sintetizator, un mixer de sunet. Nu servesc bere coreeană. Dar servesc carne de câine.

Un prieten îmi recomandă costițele de vacă, în ciuda prețului exorbitant de 25 de dolari. (O cină decentă în Phnom Penh costă în mod normal între 3 și 8 dolari. Așa că comand costițele, niște tăieței reci de Pyonyang și o bere Tiger. Chelnerița ne aduce bețișoare de plastic – semn rău, potrivit femeii de la masa noastră care preda engleza în Seul. Ne explică că în Coreea de Sud toată lumea folosește bețișoare de metal – așa îți poți da seama dacă mâncarea e otrăvită: bețișoarele își schimbă culoarea. Deci așa se termină excursia mea, mă gândesc eu.

Publicitate

Chelnerițele câștigă bacșișuri la fel de mult ca în orice alt loc, dar nu-l păstrează. Pe asta am aflat-o de la Sheena Greitens, o tipă de la masă care a studiat Coreea de Nord și restaurantele ei de pe glob timp de ani de zile. „În Coreea de Nord, chelnerii dau tot bacșișul la casă”, mi-a spus ea. „E o onoare să aduci bani regimului și familiei Kim. Chiar dacă faci sute de dolari pe lună, regimul ia 50 până la 90 de procente din ei – pentru cheltuieli.”

Un raport recent al unui grup de cercetări sud-coreean estimează că lucrătorii pe care îi exportă Coreea de Nord – țara mai trimite doctori, asistente și muncitori în China, Rusia și Orientul Mijlociu – aduc țării un venit anual între 150 și 230 de milioane de dolari.

„De la jumătatea anilor 2000, Coreea de Nord și-a extins prezența în străinătate și prin intermediul restaurantelor”, a spus Greitens. „Elita din Pyongyang are nevoie de bani pentru a cumpăra bunuri care să susțină nivelul de lux în care trăiește.”

Când sosește mâncarea, lucrurile devin dubioase. Trei dintre chelnerițe răsar de pe o ușă laterală cu buchete de flori și microfoane în mâini. Încep să cânte și să danseze în stil pop sud-coreean. Apoi dăruiesc florile, aplaudă și dispar. Revin peste câteva minute cu mâncarea. Mă întreb dacă asta e o tactică care să ne distragă atenția și să nu observăm că mâncarea e otrăvită.

Divertismentul durează toată seara, cu performance de step, R&B, piruete, tamburine cu panglici și un violonist. Mâncarea nu e excelentă, dar probabil e singurul loc din oraș unde poți mânca mâncare autentică nord-coreeană. Specialitatea localului, tăieței reci Pyongyang, e foarte bine gătită și codimentată fix atât cât trebuie. Găluștele au gust de…găluște. Sosul de stridii e preferatul meu.

Spectacolul se încheie cu o fată în costum de Mariachi care face piruete timp de un minut. Când termină, un sud-coreean beat sare pe scenă și-o oferă un buchet de flori.

După cină, femeile nord-coreene se amestecă cu mulțimea, sporovăind cu clienții de la toate mesele în afară de a noastră. Așa că o chem pe una dintre femei, pe care o cheamă Kim Gyong Hwa. Spune că a studiat muzica în școală și locuiește deasupra restaurantului, despre care îmi spune că e drăguț. Mă bucur să aud asta, pentru că angajații restaurantului nu au voie să părăsească proprietatea până când nu se întorc acasă în Coreea de Nord. Kim se va întoarce anul viitor.

Se scuză politicos și se îndreaptă spre o masă cu sud-coreeni. La urma urmei, s-au terminat spectacolul și cina, dar are totuși o misiune de îndeplinit – pe lângă faptul că sunt artiste și știu să servească impecabil, se spune că chelnerițele sunt foarte pricepute la recrutat clienți sud-coreeni ca spioni pentru regim.

Traducere: Oana Maria Zaharia