Festivalul din Costeşti e un fel de Revelion pentru dacii din Orăştie

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Festivalul din Costeşti e un fel de Revelion pentru dacii din Orăştie

Sărbătorim cu manele, lăutari, mici și bere la poalele cetăților dacice

„Costeștiu'" este unul dintre cele mai importante și mai hip evenimente anuale din viaţa oamenilor din Orăștie și din satele înconjurătoare. Ca să înțelegi importanța evenimentului pe plan local, gândește-te numai că întrebarea „Mergi de Costești?" este echivalentul de vară a „Ce faci de Revelion?" Evenimentul se numeşte de fapt Festivalul „Istorie - Natura – Cultură", dar toţi vorbesc despre „Costești", după numele satului unde timp de două zile toată lumea e praf.

Publicitate

Oamenii care vin pot să își pună cortul oriunde și să stea oricât, fără niciun fel de restricție, deși în ultimii ani s-au cam rărit corturile. Şi nu vin doar localnicii, că anul ăsta am cunoscut patru autostopişti din Germania şi Elveţia, care au rupt gura târgului cu jonglerii cu mingi, dar şi cu obiecte în flăcări.

Atmosfera este asemănătoare cu cea a unui bâlci tradițional, numai că nu se mai termină. Trei zile și trei nopți se sărbătoreşte cu manele, lăutari, mici și bere la poalele cetăților dacice. Când eram la lăutari, am primit o dedicație de la solist: „Pentru băiatu' care ne-a filmat toată noaptea, se știe". Acum că aveam binecuvântarea lor, mă gândeam că nu se supără nimeni dacă mai fac câteva poze. După două minute de solo la saxofon, mi s-a comunicat din nou cu ecou pe voce: „Ia camera aia de pe mine!", așa că am mers la altă petrecere cu DJ în loc de lăutari.

Per total mi-a plăcut că anul ăsta au făcut un mic muzeu cu un info-point, de unde aflai chestii despre istoria zonei. Dar, deşi se vrea un eveniment cultural, toţi s-au oprit din drum la terasele cu bere şi n-au mai făcut nimic altceva.

Citeşte despre mai multe bâlciuri româneşti:
Bâlciul din Călimăneşti e controlat din umbră de un singur om Vizită la Bâlceşti Tiribombe, păsări răpitoare şi politicieni la bâlciul de la Fieni