FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum să agăți tipi (un ghid scris de băieți pentru tipe)

Primele discuții sunt o chestiune de formă, nu de conținut.
18.5.15

Mai ții minte vremurile alea în care a agăța pe cineva era o experiență terifiantă, dar onestă? Când îți luai inima în dinți, te duceai la țintă, te prezentai frumos și apoi îi ofereai o băutură? Nici eu. Pentru că tot ce văd astăzi sunt bărbați care n-au destul curaj să vorbească ce gândesc, ci debitează replici bășite de PUA, care de obicei implică să-i spui că blugii ăia îi fac curul mare. Iar voi, fetelor, nu sunteți mai abile, pentru că vă raportați la bărbați după cum zice Cosmopolitan, o revistă care dă sfaturi precum „dă-i cu piper pe la nas înainte să termine". Sau poate citești genul ăsta de articol finuț, în care femeia e descrisă ca un popândău ușor de speriat de zgomote puternice. Așa că în acest material încercăm să reparăm pagubele făcute de zeci de ani de reviste glossy și vă dau sfaturi de agățat fără politcăl corectness. În primul rând trebuie să știi că:

Citește și Ce spun tipele din străinătate despre cum sunt românii la pat

Bărbații vor să se simtă vânători chiar și când sunt vânați

Un celebru filosof român, o fi fost Petre Țuțea, nu mai țin minte bine, a zis așa: „uu, da' ce-avem noi aicea, e plin de căprioare bine că mi-am luat alicea", citat ce ne dă „insight"-ul social că noi vedem agățatul de gagici ca și o vânătoare. Și de ce n-ar fi? Dacă ești mascul alfa, te duci, o ataci, ai vânat-o. Ca mascul beta, poți folosi alte tactici vânătorești mai de cursă lungă, cum ar fi camuflajul (când ajungi lângă ea fără să își dea seama), mimetismul (când te prefaci că ești mai culeanu decât ești cu adevărat) și obosirea prăzii (când o fuți la cap până cedează).

Dacă agățatul de gagici e vânătoare, atunci agățatul de băieți e fără îndoială pescuit. E un sport mult mai pasiv, la care îți trebuie să știi cum să-ți momești prada, unde să-ți arunci undița, ce momeală pică la ce pește, să fii atentă cum mușcă și cel mai important, când să scoți undița ca să te asiguri că l-ai înhățat. Având această analogie în cap, hai să vedem cum să procedezi:

Băieți, ieșim în centrul vechi diseară la agățat? Fotografie de David Catchpole, via Flickr

Pescuitul de masculi ține foarte mult de cum miști momeala

Acuma ar fi ridicol să-ți dau eu sfaturi despre cum să faci pe rîma în cârlig dacă vrei să vină un băiat la tine. Dar o s-o fac. Fix ca un pescar meseriaș, trebuie să-ți faci momeala să pară ușor accesibilă, dar totuși greu de obținut. Tipul trebuie să te considere accesibilă pentru el și, în același timp, inaccesibilă pentru alții. Ca să se simtă special. Dacă peștele e flâmând o să muște oricum, dar dacă mai și smucești momeala din când în când, o să și-o dorească mai mult.

Aici intrăm în altă problemă generațională. De la atâtea cosmo-uri multe femei și-au pierdut busola internă și nu mai știu cum să transmită semnale corecte. Dacă vezi o tipă care se agită ca o găină în club și e mult mai stridentă decât e cazul, probabil că vrea să-i atragă atenția unui tip, dar nu mai știe cum. La fel de problematic e și opusul diametral, acel silentio stampa în care nu-ți dai seama dacă tipa te ignoră pentru că te place sau a fost înghețată într-o bulă temporală. Trebuie să-ți amintești că n-ai expresivitate în ceafă și, cel mai important, mulți bărbați sunt foarte proști. De asta ești datoare cu minimum trei semnale clare. Dacă nu funcționează asta, încearcă

Citește și Ce spun străinii despre cum sunt româncele la pat

Abordarea directă: când peștele nu vine singur la undiță, dinamitezi lacul

E o tactică riscantă pentru tine ca fată, pentru că te dărâmă de pe soclul de superioritate pe care ți-l oferă metoda momitului. La care oricând poți să o dai cotită și să te prefaci că nu momeai pe nimeni, doar a fost o neînțelegere. Dar dacă tipul e prea tăntălău să prindă semnalele discrete și totuși îți place de el, o s-o faci și pe asta. Secretul aici este să te duci la el foarte determinată, să-i întinzi mâna ca și cum e un tip cu care trebuie să intri într-o ședință. Să-i dai impresia că ai venit să discutați afaceri, nu să vă simțiți bine. Îți dă un boost de încredere și îl faci atent fără să te faci neapărat disponibilă.

Un sfat foarte bun de agățat băieți e să încerci să arăți bine. Fotografie via Wikimedia Commons

Sub absolut nicio formă să nu-ți trimiți o prietenă la el cu „ prietena mea e foarte timidă, dar i-ar plăcea să te cunoască mai bine". Te face să pari de 12 ani la modul nașpa și, ca o notă personală, nu de puține ori m-am trezit că vreau mai degrabă să mă dau la prietena care m-a chemat decât la fata care mă place.

Tipul ăsta e super-drăguț, dar e ori foarte prost ori foarte timid. Ce să fac, Raul?

Mai întâi întreabă-te serios: Chiar vreau să am de-a face cu un astfel de pămpălău? Dacă răspunsul vocii interioare este: „Taci, fă, proasto, tu nu-l vezi cât de drăguț e?!" atunci e perfect acceptabil să recurgi la cea mai urâtă, dar de succes metodă de a scoate țestoasa din carapace. Ești gata? Atacă-l la masculinitate. Dar nu cu glumițe proaste, care-l fac să te displacă, ci confruntațional, cum face o nevastă care-și cere scandal. În principiu, dacă începi absolut orice frază cu „Dacă erai bărbat…. ". Reacționează necondiționat, ca și cum i-ai da cu ciocănelul la rotulă.

Citește și Cum agaţă artiştii din România

Mai mult contează cum zici, decât ce zici la prima întâlnire

Vrăjeala aia că există subiecte pe care să nu le discuți la prima întâlnire e un rahat. Poți să pari disperată și tristă după fostul chiar și dacă nu vorbești despre el, deci nu contează ce zici.

Primele discuții sunt o chestiune de formă, nu de conținut. La început nimănui nu-i pasă ce zice celălalt, ci suntem mult mai ocupați cu ce vrea să zică celălalt. Dacă ești destul de jucăușă, efectiv ai putea să-i vorbești tipului și de planurile voastre de nuntă, dacă reușești să bagi un subtext de „o să ne futem diseară" în asta. Serios, cu cât mai nepotrivit pare un subiect de discuție, cu atât cresc șansele să fie mai hazliu. Nu exagera cu astea, însă. Există o grămadă de tipe creepy și disperate care serios își fac planuri de căsătorie cu orice tip le bagă un deget la întuneric. Majoritatea tipilor care nu-s hidoși sau sociopați au avut experiențe neplăcute cu tipe care păreau că glumesc cu planurile de viitor, dar de fapt erau doar nebune și vorbeau serios. Încearcă să nu-i aduci aminte de alea, chiar și în glumă, să nu-i pornești beculețele de alarmă.

Hei, baby, am auzit că-ți plac tipii amuzanți. Fotografie de chubstock, via Flickr

Nu te chinui să fii amuzantă, asta e treaba lui. Nu zic că bărbaților nu le plac fetele care știu să prindă și să dea o dumă, dar noi suntem programați biologic să nu râdem la voi. Am citit despre un experiment sociologic care arăta că pentru femei e important să râdă ca să se simtă bine la o întâlnire. Iar pentru bărbați e important ca ea să râdă ca el să se simtă bine la o întâlnire. Cel mai sexy lucru pe care poți să-l faci pentru noi e să te simți bine, dar, dacă ești genul ăla de fată care are umor căcălău în ea, încearcă să fii mai mult Zoey Deschanel și mai puțin Elaine din Seinfeld.

Nu încerca să pari pe internet mai interesantă decât ești în realitate, pentru că o să dezamăgești pe viu

Să știi că ne-am prins de mult ce faci cu poza aia de profil. Ni s-a format ochiul în așa hal, încât ne prindem în doi timpi și trei mișcări că nu arăți cum spui, în ciuda tuturor filtrelor de instagram, unghiurilor favorabile și a cadrelor strânse pe care le folosești. E un masiv turn-off ca în poza de profil să vezi o gagică de un 8+, ca apoi să dai next și să te lovească o grăsuță cu coșuri.

Dacă diferența dintre poza de profil și următoarea e mai mare de trei puncte valorice, eu unul imediat apăs pe x-ul din dreapta sus.

Publicitate

Știm că orice tipă a identificat un unghi, o poziție și o expresie facială din care arată, crede ea, cel mai bine. Dar ai grijă să nu fii una dintre alea care zici că și-au photoshopat același cap peste toate pozele, același rictus cu dinții la vedere și cap înclinat ușor spre stânga.

Și nu fi mai bagaboantă pe Facebook decât ești în viața reală. Nu ne deranjează o fată pudică. Dar ne deranjează una care pe Facebook îți descrie în ce hal de sex total, dement, pervers și dezinhibat o să îți cauzeze, dar la prima înfățișare nici nu poate să te privească în ochi de timidă. Da, o tipă hipersexuală te atrage. Dar dacă masculul își dă seama că hipersexualitatea ei e doar de formă, ca să-l vrăjească, o să se simtă păcălit și o să i se taie macaroana. Exact cum ți se taie ție când el zice că are 1,80 și de fapt are 1,65. Nimănui nu-i plac țepele.

Mai ții minte sfatul ăla care zicea că trebuie să aștepți cel puțin un minut până îi răspunzi unui băiat ca să pari indisponibilă? Ei bine, fetelor, Whatsapp și Facebook au stricat și șmecheria asta pentru voi, fiindcă acum există niște bife care îmi arată clar că ai citit mesajul și apoi te văd cum timp de două minute ești „typing", încercând să scremi răspunsul perfect.

Încearcă să nu o dai în bară la partea cu sexică

Hai să zicem că a mers șmecheria și ești la tip acum, gata să faceți sex. Nu-i treaba mea să te învăț asta, pentru asta ne trebuie un alt material, dar uite câteva lucruri pe care sigur să nu le faci:

Nu o da cotită după ce ai ajuns acolo. Niciun tip nu te cheamă la el acasă doar pentru un suc și un film. Toți o să subînțeleagă că se lasă cu sex. Chiar dacă îi spui din timp că nu se lasă cu sex. Dacă ești 100% sigură că nu se lasă cu sex, nu intra la el în casă. E ok să nu fii sigură că o să faci sex. Dar nu e ok să fii sigură că nu o să faci sex. Iar tehnica aia cu „nu mă epilez azi, ca să mă forțez să evit sexul" e pe cât de comună, pe atât de ridicolă. În primul rând, dacă asta e tot ce te ține din penis, pilozitatea, e clar că doar inventezi motive ca să o faci pe interesanta. În al doilea rând, unui tip cu ștanga sculată chiar n-o să-i mai pese de cât de păroasă ești. Părul ăla e mult mai puțin scârbos decât crezi tu. Și în ultimul rând, dacă faci asta, ești la fel de ridicolă cum ai fi să nu te speli pe dinți ca să eviți sărutatul.

Din cele mai vechi timpuri bărbații aveau obiceiul să adoarmă fix după. Fotografie de Boston Public Library, via Flickr

Nu spune placa aia cu „știi, de obicei nu fac asta". Am auzit-o toți de nenumărate ori. Niciun mascul mai bătrân de 16 ani nu crede că e atât de special încât el e cazul unicat care sparge tiparul. Știm că e vrăjeală. Ba mai mult, știm că e fix placa fetelor care de obicei fac asta. Mai bine nu zici nimic.

Nu țipa mai tare decât e cazul, doar ca să dai impresia că te simți bine, serios, știi ce greu e s-o ai sculată când în mintea ai doar „hai, nu exagera, că nu te fut atââât de bine".

Publicitate

Nu te propti în poziția în care ți-ai tras-o cu fostul tău prieten timp de cinci ani și te aștepta la același sex plictisitor. Iar după ce termină, nu-l bate pe spate ca și cum ai abandonat lupta asta greco-romană. E cel mai impresonal mod de a termina o partidă de sex.

Iar după ce se termină treaba, dacă ești la el acasă, nu te grăbi nici să ieși pe ușă, nici să iei perna în brațe să te simți ca la tine acasă. Unii tipi consideră că dormitul împreună după e implicit. Alții cred că nu e absolut nicio legătură între sex și dormit împreună și primul îl implică pe al doilea la fel de puțin cum implică și asamblatul unui dulap. Cel mai bine stai la o țigară după, discuți despre cum ar vrea fiecare să continue seara și cazi la un comun acord care să fie pe placul amândoura.

Evident, tacticile de după merg doar pe fraieri

Pentru majoritatea dintre noi e perfect acceptabil să facem primul pas, dar odată ce-am trecut de faza primului futai, hai să ne întâlnim la mijloc cu eforturile. Dacă ai chef să vii la mine să ne-o tragem, nu încerca tactici ieftine precum mesajul cu destinatar greșit gen „vai, fată, ce m-am îmbătat în seara asta", urmat de „scuze, era pentru o prietenă". Sigur, funcționează, dar dă impresia că ești nesigură. Există mândria asta între femei că știu să păcălească bărbații. Sincer, doar vrem noi să vă futem atât de mult, încât ne prefacem că nu ne prindem.

Și nimic nu e mai ridicol decât tehnica aia în care uiți intenționat ceva la el, ca să apară motiv de reîntâlnire. Știm șmecheria. E mai veche decât lumea. Prima oară când o tipă și-a uitat ceva la un tip „accidental" era o piele de velociraptor. Am un prieten care e atât de sătul de faza asta, încât mereu la telefonul cu „auzi, nu mi-am uitat cumva x la tine?", răspunde cu un „nu" ferm și pune obiectul în cutia cu pierdute și găsite. Tricouri, bluzițe, brățări. E ca la bâlci în cutia aia.

Să mi-o trag de la prima întâlnire sau nu?

Fotografie de MattysFlicks, via Flickr

Iată întrebarea de un milion de coco pe care și-o pune orice femeie, dar din motive diferite. Până la 27 de ani îți pui întrebarea asta ca să te asiguri că nu ești curvă, după 27 de ani ți-o pui ca să te asiguri că nu rămâi singură. Dacă te-ai epilat complet înainte să ieși în oraș, probabil ți-ai răspuns deja la întrebare, dar mai sunt și situațiile alea neprevăzute, când îl vezi, îți place de el, l-ai combinat, dar lași cutuma aia socială să-ți dicteze ce se întâmplă în chiloți.

Când pot să zic că e prietenul meu?

Pentru că în ziua de azi nu ne mai pune nimeni o nevastă în cârcă la 18 ani, mulți bărbați sunt blocați într-o perpetuă adolescență în care frica de angajament și repsonsabilități ne panichează ca pe niște găini cărora le-au venit ulii la cuibar. Dar vine un punct în care orice booty-call, orice aventură de-o noapte cu repetare se duce în ceva mai mult. Se cheamă punctul ĂLA. E primul punct în care tu poți să-l consideri pe tipul ăla oarecum prietenul tău. Punctul ăla are loc atunci când v-o trageți amândoi pentru prima oară complet treji.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe ghiduri, ca să fii ghiduș:
Ghidul VICE de agățat tipe Cum să agăți pe Tinder Cum să agăți gagici (un ghid scris de fete pentru băieți) O femeie te învaţă cum să agăţi tipe pe internet