Publicitate
Chestii

​Am pretins că sunt un fotomodel pe o rețea socială timp de doi ani

Viața mea ca tânără populară online s-a încheiat abrupt după doi ani când am fost trimisă un an la terapie intensivă.

de Zoë Klar
20 Mai 2015, 8:13am

Imagine via Don Crowley

Mi-e dificil să-mi imaginez cum e un adolescent tipic de 13 ani pentru că majoritatea suntem varză. Adolescenții din anii '80 cred că erau și mai complicați decât cei dinaintea lor. Aveam de menținut pagini de HI5 și ne actualizam continuu profilul Yahoo Messenger în timp ce ne luptam cu fețele dolofane și pline de acnee. Eu una știu că nu mă sufeream, nu puteam dormi și ascultam She Hates Me de la Puddle of Mudd pe repeat.

Nu eram hărțuită la școală, deși aș fi avut motive să fiu. Purtam tricourile lui frate-miu cu diavolul tazmanian, care erau foarte diferite de ce purtau celelalte fete în bustiere și treninguri de velur. Am purtat și eu bustieră din aia până când o tipă populară pe nume Jen mi-a zis că n-am nevoie. A fost o lovitură pentru ego-ul meu de adolescentă, dar avea dreptate.

Din fericire, mi-am găsit o scăpare de Jen și de gașca ei de fete răutăcioase. Numele ei era Stephanie.

Stephanie le avea pe toate – sâni mari, o viață sexuală activă și o carieră înfloritoare în modeling care și-ar fi luat avânt în orice clipă dacă n-ar fi existat pacostea ei de soră mai mică, Zoë. Eu și Stephanie eram, practic, total opuse. Ceea ce e ciudat, având în vedere că era creația mea.

La început, n-a fost o extensie a mea sau o reprezentare a ceea ce voiam să fiu; singurul ei rol era să-mi protejeze prețioasa identitate de adolescentă pe internet. De-a lungul timpului, Stephanie s-a transformat în obsesie, o oportunitate să fiu cineva care s-o facă geloasă pe nesuferita prințesă Jen. Nimeni din mediul online nu știa că în viața reală mergeam la școala evreiască și învățam Tora și nimeni din clasa a șaptea nu știa că seara eram, pe internet, un model hispanic pentru firma The Gap.

Mi-am făcut cont pe site-ul Habbo Hotel în 2002. A fost o perioadă perfectă pentru mine. Ieșisem din depresie și renunțasem să mai joc Neopets. Habbo era o minunată cameră de chat, unde oamenii (probabil adolescenți care mințeau în privința vârstei) își puteau crea avataruri, se plimbau prin lumea virtuală și făceau cyber sex unii cu alții. Cu alte cuvinte, era fantastic și tot ce ți-ai putea dori la vârsta respectivă.

Mă logam de câteva ori pe săptămână ca să văd ce mai făceau prietenii mei și ce mai comentaseră necunoscuții despre țâțele mele virtuale. Era palpitant, așa că am început s-o fac tot mai des. În scurt timp, aveam o grămadă de prieteni, iar fascinația mea pentru Stephanie a devenit și mai puternică.

În perioada în care colegii mei adolescenți începeau să se descopere pe ei înșiși și aflau ce le place, eu renunțasem complet la îmbunătățirea lui Zoë și eram concentrată 100% pe crearea unei persoane noi. Următorii doi ani i-am dedicat perfecționării lui Stephanie și am făcut tot ce-mi stătea în putere ca nimeni să nu afle că era fantezia diluată a unei fane Incubus adolescentă.

Stephanie a devenit cea mai șmecheră fată de pe Habbo. Când intra într-o cameră de chat, toată lumea o saluta. Era prietenă cu moderatorii, avea un job și un iubit englez, pe Chris. Chris avea 21 de ani (sau cel puțin așa susținea) și habar nu avea că atingea virtual o puștoaică de 13 ani. Stephanie avusese mai mulți iubiți abuzivi (o trăsătură pe care i-am adăugat-o ca să explice scepticismul față de bărbați) și era fericită că găsise în sfârșit un băiat de treabă care o respecta. Relația cu Chris a durat șase luni și a fost cea mai lungă din viața mea. De la el am aflat multe despre sex și despre anatomia umană. Deci îți mulțumesc, Chris.

Am știut că treaba cu Stephanie a devenit serioasă când am început să comunic cu oameni de pe Habbo pe Yahoo Messenger și e-mail. Oamenii mă rugau să fac videochat cu ei și le explicam că nu pot pentru că împart camera cu sora mea mai mică, Zoë, care suferea de depresie și avea nevoie de atenție. Așa că le-am trimis oamenilor fotografii cu un model hispanic pe care l-am găsit când am căutat „Gap model" pe Google și vorbeam uneori pe chat în șoaptă ca să-mi ascund vocea de adolescentă. Totul funcționa perfect, nu-mi venea să cred că puteam menține un personaj atât de diferit de mine. Bineînțeles, încrederea și validarea câștigate prin Stephanie au rămas online cu ea și nu mi-au crescut respectul de sine din viața reală, care se dezintegra cu rapiditate.

Mă simțeam conectată cu prietenii de pe Habbo. Nu eram apropiată atât de tare de nimeni în viața reală. Persoanele astea aveau probleme reale: erau dependenți de țigări, aveau probleme la muncă și mi se părea total fascinant. Am inventat probleme de adult pentru Stephanie: își înșelase iubiții, avusese un tată alcoolic, iar mama ei plecase de acasă. Mă bucuram de susținerea primită de la Chris și ceilalți prieteni online. Deși eu îi mințeam non-stop, aveam încredere totală că ei chiar sunt cine spuneau că sunt. Voiam cu disperare să-i cred, iar acum că mă uit în urmă, am impresia că naivitatea mea era un simptom al disperării mele după stabilitate și susținere.

La un moment dat, Stephanie a început să se transforme în adolescenta care eram: instabilă emoțional, impulsivă și nesigură pe ea. Nivelul de detașare pe care îl simțeam din partea ei la începutul experienței Habbo Hotel era în descreștere. Îmi amintesc cum am plâns în hohote în camera mea când mi-a fost spart contul. Era un pic ciudat ca la 18 ani să am o cădere emoțională din cauza unei identități false, unui iubit fals și o grămadă de prieteni falși pe care îi colecționasem în ultimul an, dar nu aveam claritatea emoțională să văd lucrurile așa cum erau. Am început să mă simt ofensată și nervoasă când prietenii mei virtuali au început să aibă dubii în privința identității lui Stephanie. Chris și ceilalți deveniseră tot mai suspicioși, iar eu consumam o grămadă de energie ca să le recâștig încrederea. În momentul ăsta lucrasem la minciună timp de 18 luni și eram mai apropiată de prietenii virtuali ai lui Stephanie decât de prietenii din viața reală. Emoțiile din viața reală deveniseră prea turbulente să le mai pot ascunde de necunoscuții pe care îi mințisem atâta timp.

Viața mea ca Stephanie s-a încheiat abrupt după doi ani când am fost trimisă un an la terapie intensivă. N-am recunoscut niciodată cine eram, dar spre final, aveam prea multe minciuni de menținut. Eram copleșită de Stephanie și de problemele ei de adult și, în loc să funcționeze ca o scăpare pentru mine, devenise o obligație în plus, cu tot cu problemele ei. A fost ambițios din partea mea să cred că pot inventa și susține o identitate complet nouă – se pare că oamenii sunt surprinzător de complicați. Am un sentiment că prietenii mei virtuali au aflat până la urmă că eram doar o puștoaică dezorientată de 13 ani care spera să lucreze în viitor ca model pentru o companie de haine pentru tineri precum The Gap. Bietul Chris.

O găsești pe Zoë pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe păcăleli de internet:
Cineva mi-a furat fotografiile de pe Facebook, ca să păcălească lumea timp de aproape zece ani
Întrebarea zilei: Te-ai dat drept altcineva în mediul online?
Am fost păcălit timp de zece ani de o persoană care nu exista