FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

​S-a născut deja prima persoană nemuritoare?

De Grey susține că poate combate cele șapte lucruri mortale care constituie toate efectele patologice ale îmbătrânirii.
20 Aprilie 2015, 7:39am

Vânturile șuierau prin Orașul Interzis din Peking în timp ce Jiajing, cel de-al unsprezecelea împărat al dinastiei Ming, ridica o cupă din porțelan decorată cu simbolurile tinereții eterne. A fost ultima lui încercare de a obține nemurirea. Fusese păcălit de niște consilieri fără scrupule că mercurul fatal pe care urma să-l bea era elixirul vieții fără de moarte.

Jiajing n-a fost nici primul, nici ultimul, care a a tânjit la tinerețea eternă. Acest ideal ne-a bântuit visele de când am început să visăm. A fost, totuși, o legendă care ținea de domeniul fantasticului. Până acum.

Aubrey de Grey e gerontolog la Cambridge și co-fondator al fundației de cercetare Strategii pentru Ingineria Senectuții Neglijabile (SENS) din California. Gerontologia studiază îmbătrânirea, iar de Grey a făcut valuri în acest domeniu zilele astea.

De Grey se află în epicentrul unei cohorte de cercetători convinși că suntem în pragul unei revoluții biologice care va da naștere unor terapii ce vor permite multora dintre cei care s-au născut deja să obțină ceea ce-și dorea Jiajing. Cu alte cuvinte, crede că prima persoană care va trăi o mie de ani s-a născut deja.

Deci nemurirea e chiar după colț?

„În primul rând, vreau să scap de acest cuvânt, nemurire, pentru că e foarte nociv. Nu e doar folosit greșit, e și nociv", mi-a spus de Grey. „Înseamnă zero riscuri de moarte din orice cauză – pe când eu lucrez la o anumită cauză a morții, și anume îmbătrânirea. În plus, e un factor de confuzie, pentru că îi face pe oameni să creadă că această misiune de căutare e ambiguă din punct de vedere moral și simandicoasă din punct de vedere tehnologic."

Dar dacă îi pui întrebarea altfel, e mai optimist. „Dacă mă întrebi dacă s-a născut deja persoana care va putea scăpa de bolile bătrâneții pe termen nelimitat, atunci aș zice că șansele sunt foarte mari, a spus el. Probabil de 80 la sută."

De Grey nu are în laboratorul lui o poțiune magică pregătită într-o sticluță. Nu există nicio versiune modernă a elixirului iluzoriu al lui Jiajing. Fundația SENS nu vrea să stopeze procesul de îmbătrânire, ci să elimine avariile cauzate de trecerea vieții. De exemplu, în prezent lucrează la dezvoltarea unei terapii care stimulează sistemul imunitar să targheteze selectiv și să ucidă așa-numitele celule rezistente la moarte care și-au pierdut abilitatea să se divizeze, după care celulele sănătoase se multiplică și refac țesutul. Aceste terapii vor continua să se îmbunătățească și vor crește speranța de viață a individului. E un concept pe care de Grey îl numește „longevitatea scapă de velocitate."

„Terapiile la care lucrăm în momentul de față nu vor fi perfecte", a spus el. „Aceste terapii vor fi destul de puternice cât să întinerească persoane cu vârsta de șaizeci de ani destul de tare cât să nu mai aibă din nou, biologic, vârsta de șaizeci de ani, decât când ajung, cronologic, la nouăzeci de ani. Asta înseamnă că, practic, ne-am cumpărat treizeci de ani de timp ca să ne dăm seama cum să-i întinerim când ajung cronologic la vârsta de nouăzeci de ani ca să nu mai ajungă, biologic, la șaizeci de ani pentru a treia oară decât când au 120 sau 150 de ani. Cred că în treizeci de ani o să avem suficient timp să facem asta."

Gerontologii au investigat până acum metode de a împiedica metabolismul să distrugă corpul, dar de Grey nu crede că asta e soluția pentru evoluție. „Alternativa e să permitem metabolismului să avarieze corpul, dar să-l reparăm periodic, astfel încât să nu se ajungă la probleme de patologie, a spus el. Vom reuși să fim mereu cu un pas înaintea problemei și vom continua să reîntinerim aceiași indivizi cât timp dorim. Acesta e conceptul longevității care scapă de velocitate."

Modelul de gerontologie SENS e construit pe principiul că toate reacțiile metabolice diferite pot fi înscrise în șapte categorii. Acestea includ acumularea de reziduuri intracelulare (proteine malformate într-o celulă); acumularea de reziduuri extracelulare; legături extracelulare (legături chimice nedorite care leagă proteinele); moartea celulelor; celule rezistente la moarte; celule canceroase; și mutații ale ADN-ului mitocondric.

De Grey susține că aceste șapte lucruri mortale constituie toate efectele patologice ale îmbătrânirii. Dar probabil cea mai îndrăzneață afirmație a lui e cea care susține că avem deja cunoștințele să controlăm și să reparăm toate aceste tipuri de distrugere și e doar o problemă de timp până când începem să implementăm aceste terapii în organismele vii.

„Trebuie să facem, pas cu pas, descoperiri revoluționare în toate cele șapte categorii, dar cel mai mare pas în domeniul publicitar va fi când vom arăta cum întinerim șoarecii bătrâni într-un laborator", a spus el. „După ce vom face asta pe șoareci, oamenii vor ști că e doar o chestiune de timp până o vom putea face cu ființele umane. Deci acolo vreau să ajung și cred că avem mari șanse să ajungem acolo în șase până la opt ani de acum."

Evident, de Grey mi-a spus că strategia lui de stopare a îmbătrânirii va fi dezvoltată înaintea oricărei alte strategii. Totuși, dacă ești în căutarea nemuririi, poate vrei să-ți încarci conștiința într-un calculator, de exemplu. E o idee pe care Stephen Hawking o vede posibilă. La Festivalul de Film de la Cambridge din 2013, fizicianul a explicat: „Creierul e ca un program al minții, care e la fel ca un calculator, deci, teoretic, e posibil să-ți copiezi creierul într-un calculator și să trăiești dincolo de moarte." Odată ce mintea unei persoane a fost încărcată într-un calculator, persoana va exista atâta timp cât există tehnologia. Încă nu se știe dacă se poate prelungi o viață în acest fel. Dar până când această luxul nemuririi digitale devine disponibil, avem strategiile lui de Grey care să ne stopeze îmbătrânirea.

Încă nu se poate ști cu siguranță dacă persoana care va obține viața veșnică s-a născut deja, dar e greu să nu te entuziasmeze proiecțiile optimiste ale lui de Grey. Jiajing ar fi împlinit 508 ani anul acesta, dacă elixirul pe care l-a băut s-ar fi dovedit eficient. Poate că într-o zi, peste jumătate de mileniu, ne vom scărpina în creștetele tinere și vom încerca să ne amintim cum era în 2015.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre viața veșnică:
_Am dat de singurul om nemuritor din România şi ne-am certat pe bani _**_Cum vor reacţiona oamenii la nemurire _**Comuna nemuririi din Gavdos