FYI.

This story is over 5 years old.

Să sperăm că nu moare nimeni în parcul de distracţii nord-coreean

Cum îşi terorizează Kim Jong proletariatului cu rollercoaster-ul.
18.10.11

Indiferent de câte bloguri o să reușesc să scriu despre Coreea de Nord înainte să mor, n-am să fiu niciodată în stare să pun suficient accentul pe cât e de distractiv acolo. Și spun asta chiar dacă o dată am fost ținut pentru răscumpărare, iar cu altă ocazie, cenzurat și amenințat de către guvern, după ce m-au prins făcând mișto de ei în The Guardian. Cum ar putea cineva să nu iubească țara care găzduiește parcul de distracții Mangyongdae, cel mai de căcact și deprimant cvasi-parc de distracții? Totu-i atât de dezamăgitor de avizat în lumea vestică de azi.

OK, la prima vedere nu-i chiar așa de rău. Situat la numai 12 kilometri de centrul orașului Pyongyang, Mangyongdae e un loc unde nord-coreenii în căutare de senzații tari vin și se destind după o săptămână grea de muncă de sclav, în care au vânat neîncetat după mâncare, au jucat v-ați ascunselea cu KGB-ul și au tuns peluzele imperiale cu foarfeca. Ghidul meu din acea zi a insistat că parcul e deschis șapte zile pe săptămână și este întotdeauna foarte, foarte aglomerat. Ceea ce-i amuzant, pentru că atunci când am ajuns, o pustietate stătută plutea prin aer, asemeni unei bășini într-un cimitir plin cu cadavre de dizidenți politici.

Nedumerit de ce n-am fost imediat lăsați să părăsim autobuzul, abia după 20 de minute și o grămadă de dat din mâini frenetic din partea femeii de la poartă ne-am dat și noi seama ce se petrecea, când a apărut un alt autobuz, mult mai de căcat.

Sărmanii tăntălăi – sau, poate, norocoșii tăntălăi? – erau dirijați cu ordine stricte să rămână constant cu 20 de pași în fața noastră și să pară că se distrau de minune în parcul care, de altfel, era pustiu, nu cumva să devină cineva suspicios că nu ne aflam, de fapt, la Disneyland. Înafară de noi, interlopii vestici, erau singurii oameni de acolo. Ciudată sarcină, dar măcar erau plătiți un salariu cinstit sau decent pentru a susține iluzia grandorii dictatoriale a unui om, m-am gândit eu (foarte silențios) în sine mea.

O, iată, o fată pe un carusel. Poate că toată lumea se înșeală în privința Coreei de Nord. Poate chiar e un loc al distracției de lumea întâi, prosper și utopic.

Că doar nimic nu poate să strige mai tare „lumea întâi” ca un băiat cu un panou solar legat de cap.

Departe de jocurile de carnaval, aceste carusele dubioase și mari se trezeau miraculos la viață dacă o persoană albă se întâmpla să se uite la ele, după care se închideau iar la loc, când atențiile noastre capricioase se mutau în altă parte. M-am folosit de o oglindă de buzunar pentru a verifica ce se-ntâmpla în spatele meu în parc în orice moment, iar răspunsul era invariabil „la dracu’ cu tot”.

Vă aduceți aminte când jocul cu Covorul Fermecat din Lumea Aventurilor din Chessington a dispărut și l-au înlocuit cu Samuraiul? Acum știți ce conțineau acele vechi transporturi care aparțineau misiunilor comerciale dintre Regatul Unit și Coreea de Nord. Totuşi, Republica Populară Democrată încă n-are un joc Professor Burps’s Bubbleworks, nu? Na-o pe asta, Kim Jong!

Pentru o scurtă perioadă de timp am reuşit să mă despart de grup, astfel încât să văd ce se mai petrece în câteva colţuri părăsite ale parcului. Am găsit acest tren-glonţ japonez micşorat, gen, care venea împotriva tuturor principiilor lor anti-japoneze...

...o femeie de serviciu îmbrăcată ca pentru Ascot, măturând nişte frunze şi gunoi imaginar într-un coş.

...şi o grădină zoologică alcătuită dintr-un păun.

Pentru că nu găseam acele senzaţii tari specifice vestului american din secolul 19 pe care le căutam, într-un acces de disperare nebună, l-am urmărit pe un bărbat nord-coreean într-o toaletă, şi am continuat să mă aventurez într-una dintre cele mai proaste experienţe jurnalistice:

Această „știre senzațională” este o poză a căcatului unui bărbat nord-coreean. Așa arată. Exclusiv pentru VICE : (

După ce am folosit fecale în calitate de porumbel al păcii, pentru a inspira empatia umanitară trans-culturală, și pentru a aduce cititorii VICE mai aproape de realitatea vieții dintr-un stat totalitar, m-am îndreptat către acest poligon de tragere autentic cu gorile.

Sorry, n-avem poze cu gorile. Erau vreo două femei care făceau pe angajatele înăuntrul penitenciarului impresionant de maimuțe împăiate, dar înainte de a le face o poză, am nimerit ca prostul aceste carturi defuncte, care erau ceva mai puțin incitante. În fine, asta le-a făcut pe femei să-și iasă din pepeni, și m-au alergat tot drumul înapoi către grupul meu, s-au plâns de mine în coreeană însoțitorului meu, și am fost sumar pedepsit. Să faci poze la carturi = un mare tabu coreean.

Cea mai tare chestie din parc, ne-a zis cu entuziasm cel care a aranjat totul înainte să ajungem, era marele montagne russe cu buclă, construit sub îndrumarea și inspirația lui Kim Il-sung însuși. Fără înțelepciunea sa, ne-a explicat ideologul, Coreea n-ar fi devenit niciodată statul-națiune de clasă mondială care este acum, pentru că poporul coreean n-ar fi cunoscut niciodată miracolul de a fi suspendați prețde o clipă cu capul în jos, în timp ce sunt țintuiți în loc de o bară pentru piept rudimentară. Subtitrările de genul ăsta ale experiențelor near death sunt cele care dețin cheia psihicului coreean.

În fine, sigur că atunci când am ajuns la el, l-am găsit într-o stare mizerabilă, stricat și stând să se prăbușească, și a trebuit să așteptăm aproape o oră, în timp ce un tip cu un ciocan de lemn a urcat în vârful lui și a izbit câteva șuruburi înapoi la locul lor.

Kim Il-sung, montagne russe-ul tău are nevoie de o afurisită de baie.

E păcat că nord coreenii sunt tratați de conducătorii lor, practic, ca o rasă de oameni de care te poți lipsi. Înainte de a ni se da voie să urcăm în montagne russe, tipii care erau responsabili au trimis câțiva fermieri terifiați în curse de testare, asemeni unei încărcături umane de saci cu făină.

Când au ajuns în vârful traseului, tipii cu ciocanele sfinte i-au pus să jure credință veșnică familiei Kim, apoi – ZOOOOOOM! – au luat-o în jos. Din fericire, s-au întors toți într-o bucată, așa că ne-au lăsat și pe noi să dăm o tură.

Dacă ți-ai fi petrecut întreaga viață privind iarba și câmpurile de orez nenorocite și, dintr-o dată, te-ai fi găsit legat de o limbă gigantică de metal cu unii dintre renumiții ăia de draci pe care ai fost crescut să-i urăști, probabil ai arăta și tu ca tipul ăla.

Și, iată, de aceea iubesc eu Coreea de Nord.

Traducere: Anca Huzum