În sfârşit iau acid şi băieţii care fac hip-hop

The Flatbush Zombies: Meechy Darko (stânga) și Zombie Juice (dreapta). Foto de Conor Lamb.

Echipa The Flatbush Zombies dormea când am intrat în adăpostul lor din Brooklyn. Era după-masă târziu și patru tipi erau încă lungiți pe cele două canapele mari în mirosul stătut de iarbă al nopții trecute. Din mormăielile lor mahmure, înțeleg că în frigider sunt niște timbre cu acid și mici comori cu iarbă ascunse prin apartament ca ouăle de ciocolată de Paști.

Zombie Juiceși Meechy Darko,cei doi MC care alcătuiesc The Flatbush Zombies, sunt în dormitorul motelului. Cămăruța are două saltele pe podea și un singur microfon în colț. Niște condiții precare pentru o trupă adorată de toate site-urile de hip hop de pe net și care e în centrul atenției tuturor caselor de discuri datorită unui videoclip super pizdos.

Au trecut doar câteva săptămâni de când au lansat „Thug Waffle”, videoclipul lor de debut în care se laudă cu scene copioase ce implică iarbă împletită în păr și colți de aur. Clipul are deja peste 100 000 de vizualizări, fără vreo susținere din partea unei agenții, iar refrenul catchy „See we float/Must be from that weed smoke/Eyes Chinese cause we smoking sour diesel” mi s-a întipărit în creier, mie și tuturor puștilor care poartă Supreme și nu citesc articolul ăsta pentru că sunt prea ocupați să tragă fum dintr-un bong colorat.

Foto de Philip Walters

E clar că iarba e foarte importantă pentru tipii ăștia. Meech, care s-a îmbrăcat deja, arată ca un Bart Simpson jamaican, cu codițele alea în sus. Într-un limbaj când rapid, când lent, ca atunci când cântă, îmi povestește despre filosofia drogurilor.

„Trăiesc după filosofia D.R.U.G.S., care înseamnă „death and reincarnation under god’s supervision” (moarte și reîncarnare sub supravegherea lui dumnezeu). Cred cu tărie că am mai fost aici înainte. Am murit când aveam 16 ani – prima oară când am luat ciuperci. Realitatea m-a lovit în față. După toți anii ăia de spălare pe creier și căcaturi, tripul ăla m-a trezit. Atunci am devenit zombie.”

E ciudat să auzi cuvântul reîncarnare de la un rapper, pentru că toată gloria hip-hop-ului e asociată cu moartea (gândiți-vă la Tupac, Biggie, Big Pun). Transformarea Zombilor din  puștani care locuiau în cartierul notoriu Flatbush în șmecheri care fac show cu A.$.A.P Rocky arată că nu trebuie să mori ca să renaști.

Foto de Philip Walters

Juice încă nu și-a tras un tricou pe el și stă sub pătură, fumând cu poftă un capăt de joint. Jumătate din păr îi e vopsit blond, iar păru facial arată ca o barbă falsă. E misticul grupului și ia tone de amfetamină, ceea ce e ciudat având în vedere pierderile pe care le-a suferit: mama i-a murit, iar tatăl e un străin pe care nici nu-l cunoaște. Juice mai are și un fiu în vârstă de trei ani de care trebuie să aibă grijă și pe care nu-l poate hrăni cu faimă pe internet. Această responsabilitate îl grăbește să-și transforme muzica în ceva viabil.

„În noaptea în care s-a născut fiul meu, m-a izbit realitatea. Acum am responsabilități. Nu pot doar să mă las dus de vânt. Înainte nu știam ce scop am, dar acum am pentru ce trăi,” spune Juice, înnodându-și o bandană pe cap.

Foto de Philip Walters

Îi urmez în stradă; în Brooklyn e o zi friguroasă de iarnă. Zăpada de pe stradă e murdară, iar amețeala care m-a luat de la fumul din apartament mă face să simt că plutesc deasupra trotuarului, ca un personaj dintr-un film Spike Lee. Ne îndreptăm spre un parc din apropiere unde Juice a fost crescut de bunicii lui și ne întâlnim cu prietenul din copilărie a celor doi, cât și producătorul lor, Eric Arc Elliott, un lungan pasionat de muzică care a încercat să-și construiască o carieră de rapper solo cu ani îaninte să înceapă să facă piese șmechere pentru Zombies.

Eric Arc Elliott. Foto deConor Lamb.__

„Când încerci să structurezi prea tare muzica și petreci prea mult timp încercând s-o perfecționezi, pierzi emoția,” spune Elliott. „E timp și pentru perfecțiune, dar în momentul ăsta, în hip hop, oamenii vor să știe ce simți. Vor să aibă partea asta care nu e deloc timidă, vor să fie Zombies.”

Foto de Conor Lamb

În parc, cei trei îmi spun povești despre cum făceau haos în cartier când erau tineri. Făceau chestiile clasice – explodau șoricei băgându-le artificii în fund, aruncau cu cheeseburgeri în ferestrele vecinilor și țineau meciuri de wrestling. „Nu voiam să fim obișnuiți și plictisitori. Voiam să ne distrăm”, spune Juice.

Deși sunt încă prinși în realitatea cartierului, Zombies caută o ieșire de aici prin muzică. „În scurt timp o să scăpăm de-aici. N-o să las străzile să-mi stea în cale. Poate sunt încă aici fizic, dar asta nu înseamnă că nu-mi pot proiecta energia în tot universul cu ajutorul muzicii și a internetului,” spune Meech.

Juice vrea să scape din stradă nu doar pentru el, ci și pentru fiul lui. Pare hotărât să fie diferit de tatăl lui și să joace un rol important în viața fiului său. Vorbește despre el aproape non-stop. Înainte să ne întoarcem la locuința lui Juice, ne oprim la un magazin să-i cumpere copilului Pampers.

Foto de Philip Walters

Magazinul imaculat îmi amintește de un spital sau de rai. Băieții se comportă ca niște copii obraznici de patru ani, sărind de la o distracție la alta – probează sutiene, se iau de fete și se dau cu căruciorul de cumpărături electric pentru obezi și bătrâne.

Când ajungem acasă la Juice, restul echipei Zombies încep să se agite. Unul dintre tipi tocmai a scos un timbru din frigider și se întreabă dacă să-l ia acum sau să mai aștepte. Meech nu vrea să forțeze nota. „O să știi când e momentul potrivit.”

Foto de Philip Walters

Tot în același mod abordează băieții și muzica, evitând să răspundă când îi întreb dacă o să facă un mixtape curând sau dacă vor semna cu o casă de discuri. „O să simțim noi când e momentul potrivit.” Mi s-a părut un răspuns cam lipsit de entuziasm, dar adevărul e că nici nu luasem droguri.

Urmăriți-l pe Wilbert pe Twitter @WilbertLCooper

Traducere: Oana Maria Zaharia