FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

O mare, mare labă

Un cover bun poate converti noi fani, poate împrieteni trupe noi cu veterani ai muzicii. Un cover prost sună ca o băşină umedă.
1.3.12

Un cover bun poate dovedi bunul gust al unei trupe, converti noi fani, împrieteni trupe noi cu veterani ai muzicii și menține relevanța trupei în marșul progresului muzical. Un cover prost sună ca o bășină umedă.

Primul cântec Pixies pe care l-am auzit vreodată a fost Alec Eiffel, interpretat de Get Up Kids. Nu știu dacă asta mă face foarte bătrân sau foarte tânăr, dar curând după faza asta am aflat originea piesei și i-am abandonat pe GUK pentru Pixies, care au rămas de atunci trupa mea favorită. Totuși, versiunea celor de la Kids pentru Alec Eiffel e destul de bună – au păstrat compoziția inițială, au crescut un pic ritmul, au băgat niște refrene emo pop și niște sintetizatoare tâmpite. A fost o alegere bună de cover și s-a potrivit cu stilul trupei.

Publicitate

Noaptea trecută am scormonit adâncurile YouTube-ului căutând coveruri de căcat după o altă piesă cunoscută de la Pixies, „Gigantic.” Iată-le pe cele mai caraghioase.

Surfer Blood, feat. Sarah Baldwin

Iată-i pe drăgălașii de Surfer Blood, cum comit ei probabil cel mai puțin jignitor păcat al coverurilor de căcat: tentativa de a întruchipa trupa originală. Coverul nu sare în ochi prin nimic și tocmai asta e problema. Surfer Blood încearcă să sune atât de mult ca trupa originală încât singurul lucru interesant pe care-l remarci sunt greșelile lor. Au renunțat la clape pentru că n-au clape în trupă, iar Sarah Baldwin încearcă prea mult s-o imite pe Kim Deal. Pe lângă asta, John Paul Pitts cântă jenant de fals ca backing vocal.

Ok Go

Îhh, piesa asta pur și simplu nu se poate asculta. De ce au încetinit-o în halul ăsta? Am impresia că sunt pe opiu și cineva îmi îneacă trupa preferată. Cred că nu s-au gândit prea mult înainte s-o facă, și-au zis: „Hai să-i dăm drumul, fie ce-o fi! Ok Go!” Să-i fut în gură pentru faza asta.

Reel Big Fish

Băi, nu credeam că se poate mai rău decât Ok Go. Da’ s-a putut. Acest cover e de-a dreptul nesimțit. După efectele alea vocale de roboței și beat-ul ăla ca o supradoză de cofeină așzice că Reel Big Fish nu și-au luat medicamentele. Dacă sunt pe-aici niște fani Reel Big Fish care citesc asta, vă rog să-mi explicați și mie ce e de plăcut la înregistrarea asta. Cred că Reel Big Fish nici măcar nu-i plac pe Pixies.

The Tighty Whities

Uitați-vă puțin la ratații ăștia terminați. Basistul ăla în tricou cu Superman cred că e pe kryptonită. Nici pantofi n-au în picioare.

Kind Monitor

Nu prea înțeleg ce vrea să demonstreze Kind Monitor aici. Ceva cu voyeurism și subordonare feminină, un trip foarte cretin pentru o piesă cântată în original de una dintre cele mai șmechere femei din industria rockului. Tipul ăsta a înmuiat piesa atât de tare de parcă a încercat să distrugă originalul complet.

Kata

Singurul cover care m-a făcut să-l ascult încă o dată a fost cel de la Kata, care au făcut niște alegeri deștepte: fata caută elementul de intimitate din original și îl dezvoltă cu ajutorul instrumentației acustice. Evită pericolul de a imita trupa originală prin alegerea acompaniamentului, optând pentru un mini-pian suprapus peste un sitar din fundal. Apoi îl face convingător aproape ieșindu-și din piele și dând din picioare, fără să se ridice deloc de pe scaun. E singurul cover făcut cu suflet și singurul pe care v-așrecomanda să-l ascultați.

Publicitate

Iată încă câteva pe care le-am găsit. Dacă știți altele groaznice sau excelente, vă rog să le împărtășiți cu noi în comentarii.

Belle & Sebastian

Pseudocrack

Nikki Awesome

The Awkward Silence

@teenagewebmail

Traducere: Oana Maria Zaharia