FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Cum ar arăta viitorul nostru, dacă am salva lumea în care trăim

Există deja aproape toate tehnologiile de care avem nevoie pentru a crea o lume durabilă, dar ele trebuie să fie îmbunătățite și rafinate.
Fotografii Phaidon Press

Oamenilor le place foarte mult să speculeze cu privire la inevitabilul viitor distopic al umanității, mai ales având în vedere prezentul nostru din ce în ce mai distopic, datorat în mare măsură schimbărilor climatice. Efectele dezastruoase anticipate și cele în curs de desfășurare ale încălzirii globale sunt atât de înrădăcinate în conștiința publică, încât au dat naștere unui nou gen literar: ficțiune climatică sau Cli–Fi.

Publicitate

Chestia e că, oricât de îmbucurătoare ar fi imaginarea sorții noastre imininte, ea nu este deloc productivă. Cel puțin asta a realizat Jonathon Porritt când a scris o carte nouă despre care spune că este „povestea despre cum nu ne-am distruge planeta".

Cartea, The World We Made: Alex McKay's Story from 2050, este redată din perspectiva lui Alex, personajul principal asexuat al anului 2050, care reflectă asupra modului în care lumea și-a revenit de la autodistrugere. Volumul o să apară luna viitoare.

Nou turn Petronas , finalizat în 2042 , Kuala Lumpur

„Unii oameni au fost întotdeauna atrași mai mult de viziuni distopice ale viitorului", mi-a spus Porritt în e-mail. „Realitatea este că avem motive întemeiate să ne vedem destul de sumbru viitorul – schimbările climatice sunt pur și simplu cea mai mare amenințare cu care omenirea s-a confruntat vreodată. Dar dacă le bagi în ochi Apocalipsa, asta n-o să-i implice mai mult - oamenii doar vor fi mult mai dărâmați și-i va seacă de putere . "

The World We Made are menirea să facă exact opusul: să-i impulsioneze pe oameni să facă o schimbare. Este parte ficțiune, parte hartă educațională pentru rezolvarea unora dintre problemele cele mai descurajante ale lumii.

Pentru a vizualiza mai bine lumea minunată și durabilă din 2050, autorul a făcut echipă cu designeri și ilustratori pentru a crea imagini și infografice care descriu viitorul.

Liderii religioși la semnarea Declarației de la Lhasa, 2022

Publicitate

Imaginile și textul de pe tot parcursul cărții abordează teme legate de energie, agricultură, hrană și apă, biodiversitate, sănătate, educație, securitate, orașe, producție, transport, tehnologie și da, chiar și pacea mondială.

„Marele zid verde" al Chinei. Foto : Science Photo Library/Carl Purcell

Într-un capitol Alex descrie cum s-au cheltuit miliarde de dolari pe apărarea navală de-a lungul coastei de est a Chinei. Iar programele de plantare a copacilor au crescut atât de mult încât Marele Zid Chinezesc a devenit „Marele Zid Verde", care acoperă 300 de trilioane de mile pătrate.

Detroit este numit „Orașul Verde al deceniului" în anii 2020

Porritt spune că soluțiile sunt toate bazate pe cercetare și sunt cu totul plauzibile. „N-am vrtu ceva cu ieșire la science fiction . Există deja aproape toate tehnologiile de care avem nevoie pentru a crea o lume durabilă, dar ele trebuie să fie îmbunătățite și rafinate până în 2050".

Foto : SolarSailor, Australia

Energia solară este un exemplu. Porritt, care a fondat Forum for the Future și a fost președintele Comisiei pentru dezvoltare durabilă din Marea Britanie, a declarat că revoluția solară este deja în curs de desfășurare, iar cu tehnologia tot mai ieftină și mai eficientă, promite să transforme societatea.

Gothenberg, Suedia, în era post-petrol, în 2036. Foto : Kjellgren Kaminsky Arhitecture

În viitorul utopic descris în carte, 90% din energie provine din surse regenerabile, cu 30% energie electrică provenită din energie solară. Pe deasupra, oamenii își conrolează propria sănătate și trăiesc mai mult datorită descoperirilor în genomică, nanotehnologie și imprimare 3D.

Felicitări domnului Porritt pentru că a rezistat tentației de a-și imagina un viitor sumbru, post-apocaliptic, oferindu-ne în schimb cealaltă variantă a poveștii. Acum, să sperăm că a nimerit-o bine.

Traducere: Andra Olteanu

Citește și:
Un grup de oameni de știință credibili cred că umanitatea se apropie de sfârșit
Literatura SF îmi taie pofta de viață
Iată ce se va întâmpla de sfârșitul lumii