FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Locul în care s-a sinucis Hitler e acum un loc de joacă pentru copii

„Nu putem să ne gândim tot timpul la Hitler, că am înnebuni. Avem destule pe cap!”
29.8.13

Acest tobogan se află fix pe locul unde a fost incinerat Hitler.

În după-amiaza sinuciderii lui se făceau zece zile de când Adolf Hitler nu mai văzuse soarele. Trăise  luni în șir într-un buncăr de beton la opt metri sub pământ, dedesubtul ruinelor Berlinului. Într-o vreme, putuse să-l plimbe pe Blone Blondi, ciobănescul german, în grădinile de deasupra buncărului, dar artileria sovietică avansase și acest lucru nu mai era posibil de câteva zile. Oricum, Blondi era mort – i se dăduse cianură cu o noapte înainte, la ordinele stăpânului. În după-amiaza următoare, Hitler s-a împușcat cu un pistol. Potrivit dorinței sale, cadavrul i-a fost stropit cu benzină și ars într-un crater rezultat în urma bombardamentelor chiar în fața ieșirii din buncăr.

Publicitate

Șaizeci și opt de ani mai târziu, Berlinul e aproape de nerecunoscut. Cancelaria a fost înlocuită de o grădiniță și un restaurant chinezesc. Buncărul, acum pe jumătate demolat, e sigilat sub parcarea unui bloc de apartamente bej. Iar deasupra zonei unde a avut loc incinerarea e un tobogan pentru copii dubios și policromatic – genul de artă modernă pe care Hitler ar fi urât-o – și după care translatoarea mea evreică, Gaïa Maniquant-Rogozyk, se dă în vânt. Mă însoțește ca să mă ajute să le iau interviu locuitorilor din zonă despre cum li se pare să locuiască în zona asta istorică sumbră. Ne-am dat cu rândul pe tobogan, în timp ce așteptam rezidenții să treacă pe acolo.

„Nu cred că aș fi venit aici dacă buncărul mai exista,” a menționat Gaïa.

„De ce?”

„Când ai crescut într-o familie de evrei,” mi-a răspuns, „și când jumătate din familia aceea a fost exterminată, ai datoria să nu uiți. Am fost la Auschwitz într-o excursie cu școala și am înțeles până la urmă ce s-a întâmplat. E atât de demult și atât de important ce s-a întâmplat, încât a devenit aproape abstract – ca o poveste – dar la Auschwitz, sunt săli imense cu castroane, și o altă sală cu proteze și o cameră cu părul tuns al prizonierilor. Am văzut părul și a trebuit să plec. În momentul acela, am înțeles ce s-a întâmplat și nu aveam nevoie să văd mai mult. Îmi îndeplinisem datoria.”

Clădirea cu apartamente construită deasupra buncărului Führer-ului

Chiar în momentul acela, un german a ieșit dintr-una din clădiri. Gaïa a luat-o înainte și m-a prezentat. Pe bărbat îl chema Max și avea 24 de ani. Am dat mâna.

Publicitate

„Te gândești vreodată la evenimentele care au avut loc aici?” l-am întrebat.

„Nu prea,” a recunoscut. „N-am fost niciodată prea interesat de istorie. Nu mi s-a părut specială nici în școală. Nu mai există conexiuni cu trecutul, ce-a fost a fost. Nu spun că ar trebui să uităm, dar nici nu simt că ar trebui să mă asociez cu partea aceea din istorie.”

„Deci îți construiești propria istorie?”

„Da, exact.”

„Ai vreo emoție când te gândești că aici a fost un buncăr?”

„Am văzut când l-au deschis – era șantier în jurul lui. Când eram copii, săream gardul și făceam concurs cine are curajul să intre mai adânc în el. Nu știam ce este, ne jucam doar.”

„Și ai reușit să intri adânc în el?”

„Nu, mi-a fost frică.”

Graffiti neo-nazist tăiat

După ce ne-am luat rămas-bun de la Max, am trecut printr-un coridor și am ajuns pe altă parte a proprietății. Pereții albi erau plini cu desene neo-naziste. Toate fuseseră tăiate cu spray albastru și lângă ele fuseseră scrise mesaje anti-naziste: „Nu tolerăm neo-naziștii!!!”

O femeie în vârstă a trecut pe lângă noi împreună cu un câine de talie mică. Gaïa a abordat-o și am întrebat-o despre buncăr.

„Nu ne prea interesează”, a spus ea. „Suntem aici de multă vreme. Dacă ai sta să te gândești tot timpul la Hitler, ai înnebuni. Avem destule pe cap.”

„Cum vă numiți?” am întrebat-o la plecare.

„De ce?” mi-a răspuns, îngustându-și ochii.

„Doar prenumele”, i-am zis. „Pentru articol.”

Publicitate

A ezitat câteva secunde. „Edeltraut”, a răspuns, și și-a condus câinele de-a lungul coridorului.

Am privit cum se îndepărtează. Gaïa s-a aplecat spre mine, ridicând o sprânceană. „Îți garantez că nu ți-a dat numele real.”

Noua carte a lui Roc s-a lansat anul ăsta. Găsiți mai multe informații despre ea pe acest site.

(Fotografii de Roc Morin)

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Fotografiile astea color cu Al Treilea Reich îți dau fiori

Hitler, cel mai mare pop star al tuturor timpurilor

Salutări din mintea mea - Jesus/Hitler