Ioana Şopov bagă detalii morbide şi-n cele mai drăguţe ilustraţii

Ioana a bătut cale lungă până să ajungă la ilustrație. De la Craiova, unde s-a născut, a locuit în Israel, Italia şi Tulcea. Iar acum s-a stabilit de vreo şapte ani în Bucureşti.

|
07 Februarie 2014, 1:22pm

Ioana Şopov este ilustratoare într-un mic studio, iar în timpul liber lucrează ca freelancer. Nu mai știu unde am văzut prima oară ilustrațiile ei, prin Decât o Revistă sau la GayFest, dar mi-au rămas în cap datorită culorilor şi a dexterității cu care mânuia brush-urile, vectorii, personajele și atmosfera generală. Face treabă brici pentru diverși clienți, dar pentru mine lucrările ei cele mai puternice sunt cele demente, cu animale precum Gorilele preluate de Adobe Creatives. La fel de ciudate sunt ilustrațiile pentru Cockaigne Magazine și pentru Galeria Imbold.

Ioana a bătut cale lungă până să ajungă la ilustrație. De la Craiova, unde s-a născut, a locuit în Israel, Italia şi Tulcea. Iar acum s-a stabilit de vreo şapte ani în Bucureşti. Am stat de vorba cu ea despre obsesii, prieteni care asamblează sateliți, nervi, clienți dubioși și o grămadă de întâmplări care n-au încăput în materialul ăsta, dar ar fi mers bine într-un studiu numit Omul, animal în tundra orașului

VICE: Bună Ioana, ce voiai să ajungi când te faci mare?
Ioana Şopov:  Biolog, apoi arheolog, apoi astronaut. Voiam să lucrez la NASA, să fac parte din selecția de oameni trimiși one way trip pe Marte, dar azi de-abia mă pot obișnui cu ideea de a trăi în altă țară.Părinții mei sunt atei, iar când eram mică mi-au luat Biblia pentru copii împreună cu Istoria Universului Ilustrată și m-au lăsat să mă hotărăsc în ce cred. Răsfoiam Biblia ușor confuză, pentru că nu înțelegeam unde sunt dinozaurii şi de ce nu apare Big Bang-ul, aşa că am apucat-o pe calea de om pragmatic.

Unde ai lucrat prima dată?
Eram anul trei la Arhitectură, studiam design interior, și taică-miu a vorbit cu un prieten, patron de magazin cu decorațiuni interioare în București ca să să lucrez ca „arhitect consultant" în show-room-ul lui. De fapt, am fost vânzătoare într-un magazin mic cu chestii ieftine din spatele show-room-ului timp de patru luni. Aduceam lămpi din depozit, unde viețuiau șobolani și gândaci. La un moment dat a intrat un preot în magazin, însoțit de contabilul lui. Au cumpărat cele mai kitschoase candelabre, cu becuri în formă de lumânare. Nu se vânduseră de când au deschis magazinul, costau 20 de milioane bucata și preotul a cumpărat vreo șase. A fost o experiență de „responsabilizare” din care mi-am dat seama că pot să fac mai mult.

Și cum ai ajuns la ilustrație?
Aproape toți oamenii pe care îi știu în domeniul ăsta au învățat din mers, de capul lor. În 2010, la Visual Playground, am realizat că nu vreau sa fiu designer de interior, deşi încă din facultate lucram pentru prieteni din agenții, făceam storyboard-uri, design de personaj, tot felul de ilustrații. Până la urmă am ajuns să pun tutoriale de Adobe Illustrator pe Youtube care, ultima dată când am verificat, trecuseră de 230 de mii de view-uri.

Ce faci când te enervezi?
Aveam prostul obicei de a sparge obiecte. Cel mai rău lucru pe care l-am facut vreodată, de nervi, a fost când mi-am rupt tricoul de pe mine. A fost un moment Hulk. În rest sunt chill, nu mă enervez pe clienți, pe proiecte. În schimb, oamenii care-mi sunt cei mai apropiați mă scot cel mai tare din sărite.

Ai vreo obsesie?
Cred că am două: moartea și natura. Eram foarte dark în liceu, desenam numai chestii care păreau lugubre și sinistre pentru colegi. Nu întelegeam de ce lumea respinge imagini cu schelete, când ele sunt la fel de estetice ca orice altceva. Am rămas cu chestia asta. Nu mai sunt la fel de nihilisto-deprimată, sunt ok, dar în ilustrațiile pentru mine continuă să iasă detalii care pentru unii par morbide.

Dar multe dintre chestiile tale chiar sunt drăguţe.
Da, dar există și unele dark, cu teme din estetica urâtului. Ce m-a băgat în filmul ăsta e o fază de când eram mai mică. Mama e și ea talentată la desen, dar a trebuit să devină medic, iar ca să nu fiu în aceeași poziție ca ea, m-a lăsat să urmez ce drum am vrut. La un moment dat am desenat doi cai, unul era slab de i se vedeau coastele, cu două fire de păr, celălalt era foarte frumos cu coamă bogată. I-am dus desenul mamei și-am întrebat-o care-i place mai mult. Mama l-a ales pe cel slab, pentru că și el era frumos în felul lui. Atunci mi-am dat seama că orice lucru poate fi frumos, depinde doar cum îl privești. Ce rămâne sinistru e felul în care se comportă omul cu animalele. Prefer animalele oamenilor.

Urmăreşte-o pe Ioana pe siteul ei sau pe contul de Behance.