Revoluția vinului: „Dacă nu-l vor rușii, îl bem noi!”

FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Revoluția vinului: „Dacă nu-l vor rușii, îl bem noi!”

Embargoul vinurilor moldovenești de către ruși a atins orgoliul cel mai sfânt al moldovenilor, iar reacția a fost o explozie de patriotism alcoolic.
13.9.13

Mother Russia este de felul ei foarte iubitoare, iar dragostea sa, ca orice iubire de mamă, devine cam sufocantă. Atunci când puii de sub aripa ei vor să-și ia zborul, mama se cam supără. Așa se face că în ajunul Summit-ului european de la Vilnius, unde Republica Moldova are șanse bune să semneze Acordul de Asociere și unul de liber schimb cu UE (de bine sau de rău), Rusia a decis să-și pedepsească odrasla neascultătoare. Astfel, prin Chișinău a poposit viceministrul rus Rogozin, care le-a amintit moldovenilor că vine iarna și speră „să nu înghețe” și a mai apăsat pe eternul ghimpe din cur - Transnistria.

Publicitate

Ca să arate că nu glumește, imediat Rusia a și anunțat un embargou pentru vinurile moldovenești. Ori lovitura nu-i doar în economie, ci și în mândria națională a moldovenilor: ce au moldovenii bun, dacă nu vinurile? Sărăcie, drumuri proaste, politicieni corupți, dar măcar la toate astea este și-un pahar de vin bun. Mă rog, treaba nu-i nouă, aproape la fel s-a întâmplat și în 2006, dar au dat drumul la importuri trei ani mai târziu. De data însă, asta moldovenii nu s-au speriat.

În aceeași zi, pe paginile de Facebook a două vinării au apărut imagini cu mesaje de încurajare. Șeful de la Purcari a și trimis o scrisoare internă celor 600 de angajați, în care le-a sugerat să cumpere o sticlă de vin și s-o dăruiască unui prieten, promovând astfel consumul.

Titlul știrii sharuite: „Bucureștiul nu a menționat cu cât este dispus să mărească importurile de vin moldovenesc”.

Băsescu, patriot ca de obicei, a promis că România va importa vinurile refuzate de către ruși. Drept răspuns, un deputat comunist, făcând o aluzie subtilă la patimile lui Traian, a postat o poză a acestuia însoțită de comentariul (în rusă, firește, ca orice comunist care se respectă): „Unirea-n pana mea până la ciroza completă a ficatului!”.

Între timp, poporul a tras o mică beție patriotică și a inundat Facebook-ul cu poze în care lumea bea vin sau cu meme-uri care, slavă Vinului, au mai diluat monopolul Roșiei Montane la capitolul ăsta.

Până la urmă, pentru că pe Facebook nu se poate altfel, s-a făcut și o campanie națională de promovare a vinului moldovenesc. Iar cîțiva tineri au organizat un flash-mob chiar în fața Guvernului.

Embargoul vinurilor moldovenești de către ruși a atins orgoliul cel mai sfânt al moldovenilor, iar reacția a fost o explozie de patriotism alcoolic care poate fi rezumat astfel: Dacă nu-l vor rușii, îl bem noi!

Publicitate

Traducere din rusă: E prea târziu să mai bei vin.