FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Mihai Goţiu e mai tare decât Coehlo

Weekend-ul ăsta, la Gaudeamus, jurnalistul Mihai Goţiu lansează „Afacerea Roşia Montană”, o analiză a culiselor subiectului realizată de-a lungul a 11 ani de investigaţii.
18.11.13

Aici Mihai se lupta cu nişte jandarmi într-un spectacol experimental despre cum o să fie ţara sub dominaţia corporaţiilor. Foto: Mircea Topoleanu

Mihai Goţiu este unul dintre cei care au luptat cel mai mult pentru Roşia Montană. El urmăreşte subiectul de peste 11 ani şi din toată munca asta a scris o carte numită „Afacerea Roşia Montană”, la Editura Tact. În cartea lui afli tot ce vrei despre subiect, de la culisele afacerii atât în politica externă, cât şi-n cea internă, cât şi studii caz pe modul în care proiectul s-a văzut în mass-media românească, dar şi în ochii celor care îşi sacrifică timpul liber ca să protesteze împotriva lui. Cartea se va lansa la târgul de carte Gaudeamus, weekend-ul ăsta, aşa că l-am rugat să ne-a dea un fragment din carte pentru cititorii VICE. Duceţi-vă s-o răsfoiţi, ca să arătaţi că românii nu citesc doar platitudini scrise de Coehlo, care vine și el la Târgul Gaudeamus.

Revoluţia începe la Roşia Montană (I) Occupy Conti
Cluj-Napoca, 7 noiembrie 2011

În noaptea de 6/7 noiembrie 2011, un grup de şase activişti(Mihnea Blidariu, Paul Socol, Bogdan Buta, Raluca Dan, Ana Bănică, Bianca Bărbieru) din cadrul Campaniei Salvaţi Roşia Montană au pătruns în clădirea fostului Hotel Continental din Cluj şi s-au baricadat înăuntru. Pe balconul clădirii au afişat un baner imens cu mesajul „Revoluţia începe la Roşia Montană”, iar în cursul dimineţii au transmis un comunicat de presă.

Publicitate

„Astăzi, 7 noiembrie 2011, noi, activiști din campania Salvați Roșia Montană, am ocupat clădirea fostului hotel Continental, situat în Piața Unirii, Cluj-Napoca.

Scopul acestui protest este stoparea minciunilor și dezinformării legate de proiectul companiei Roșia Montană Gold Corporation, proiect ce presupune folosirea cianurii, pe scară largă, în procesul de extragere a aurului la Roșia Montană. Minciunile și dezinformarea companiei au fost propagate în toată media românească (video, audio și scrisă), omițând în mod deliberat aspecte legate de distrugerea valorilor de la Roșia Montană – valori umane, ecologice, de mediu, de patrimoniu, istorice și arheologice. Cu toată împotrivirea societății civile, a mediilor academice și intelectuale, a Bisericii și unei părți a comunității din Roșia Montană, firma canadiană, împreună cu statul român, prin reprezentanții săi din Guvern și Președinție (inclusiv președintele Traian Băsescu), continuă să facă lobby și propagandă acestui proiect.

De aceea, am ales această cale radicală de protest, pentru că acest proiect este nociv, nu doar pentru Roșia Montană, ci și pentru întreaga societate. Deoarece, dacă statul român poate lua cetățenilor săi dreptul la proprietate, în numele unui proiect privat, atunci întreaga democrație românească, așa firavă cum este ea, se află în pericol. Ce sau cine vă poate garanta că, odată creat precedentul de la Roșia Montană, statul român nu vă va scoate din propriile case, sub pretextul cine știe cărui proiect, ai cărui investitori au știut să ”bată” la ușile potrivite?…

Publicitate

Cerem președintelui României, Traian Băsescu, să înceteze a mai face propagandă proiectului Roșia Montană Gold Corporation. Un șef de stat ar trebui să reprezinte interesele cetățenilor săi, nu pe cele ale unei companii private. Același lucru îl cerem și Ministerelor Mediului, Culturii și Economiei.

Cerem televiziunilor, mai ales TVR, să refuze publicitatea murdară a RMGC, în virtutea faptului că opozanții proiectului nu au beneficiat niciodată de aceeași expunere media ca și RMGC, ceea ce contravine spiritului etic al unei prese așa-zis libere și democratice. De asemenea, cerem CNA să răspundă plângerilor formulate împotriva publicității mincinoase a RMGC și să o oprească.

Cerem tuturor cetățenilor liberi, cu o conștiință civică și coloană vertebrală, din orice mediu social și din orice domeniu, să sprijine acest protest, în orice formă consideră de cuviință.

Acest protest va lua sfârșit în momentul în care cererile noastre vor fi îndeplinite.”

Acţiunea a luat prin surprindere autorităţile, care se simţeau datoare să intervină, dar nu prea ştiau cum şi, mai ales, de ce. Pentru a înţelege exact semnficaţia ocupării trebuie făcută o scurtă paranteză referitoare la istoria clădirii. Hotelul Continental, fost New York, a fost construit între anii 1893-1894 după planurile arhitectului-şef al Clujului, Lajos Pákei. Spaţiile de la parter au găzduit cea mai renumită cafenea literară a oraşului, iar clădirea a adăpostit în perioada interbelică şi sediul prestigioasei reviste Gândirea. În anii 1950 în spaţiile hotelului a funcţionat un cămin studenţesc, iar apoi începând din anii 1960 clădirea a revenit unui alt hotel de lux, sub denumirea de Hotel Continental. Boema artistică clujeană a reocupat spaţiul şi în perioada comunistă, dar şi după 1989#. Spaţiul a căpătat o semnificaţie suplimentară în decembrie 1989, de la balconul acesteia fiind transmise mesajele revoluţionarilor. În 2005 a început însă decăderea clădirii. Reţeaua de hoteluri Continental a renunţat la imobil, pentru că nu-l putea reamenaja într-un hotel de 4 sau 5 stele, din cauza restricţiilor impuse de legislaţia referitoare la clădirile monument istoric şi pentru că nu avea spaţiu pentru parcare. Compania Ardeleana din Alba Iulia, deţinută de omul de afaceri Dorel Tămaş, a cumpărat clădirea cu scopul de a o transforma într-un mall. Aceleaşi restricţii privitoare la intervenţiile în spaţiile monument istoric, precum şi problemele economice ale societăţii Ardeleana au stopat refuncţionalizarea hotelului.

Publicitate

Alegerea Hotelului Continental din Cluj pentru protest nu a fost întâmplătoare. Pe de o parte era o trimitere la simbolistica revoluţionară, dobândită în decembrie 1989, pe de altă parte, ca şi în cazul Roşia Montană, Conti devenise o imagine a ce se întâmplă când autorităţile publice îşi abandonează atribuţiile. Nu în ultimul rând, statutul juridic incert al clădirii îi avantaja pe activişti: Jandarmeria nu putea interveni, pentru că acţiunea nu se desfăşura pe un spaţiu public, dar nici Poliţia, pentru că, atâta vreme cât proprietarul era incert, nu avea cine să depună o plângere pentru tulburare de posesie. De aici şi frustrarea autorităţilor care voiau să oprească protestul, dar nu prea aveau cum. O frustrare exprimată de comisarul-şef al Poliţiei municipale, Marcel Bonţidean, într-o declaraţie pentru Ora de Cluj: “Căutăm soluţii pentru a interveni în stoparea acestei manifestaţii neautorizate. Este o proprietate privată. Căutăm soluţii şi vom găsi.”#

“Căutăm soluţii şi vom găsi” exprimă mentalitatea cu care autorităţile au tratat momentul. Faptul că scopul lor nu era de a vedea, în primul rând, dacă există vreo încălcare a legii, care le-ar fi dat dreptul să intervină, ci de a găsi un pretext (o “soluţie”) pentru a opri protestul. Invocarea “manifestaţiei neautorizate”, o sintagmă manipulatoare, asupra căreia voi reveni, de către şeful Poliţiei era o contradicţiei şi un abuz, competenţa în acest caz revenind Jandarmeriei (nu Poliţiei). Cum spuneam, autorităţile erau total “afară din joc”.

Publicitate

În cele din urmă, la amiază, s-a găsit şi “soluţia”. La presiunea Poliţiei, administratorul judiciar al societății care deținea clădirea a semnat, în numele proprietarului (!), o declarație prin care reclama ocuparea imobilului. După cum s-a dovedit ulterior, în cadrul procesului care a urmat, pretextul Poliţiei pentru intervenţie a fost abuziv, activiştii câştigând procesele atât cu Poliţia, cât şi cu Primăria care i-a amendat pentru „afişaj ilegal” (amplasarea banerului cu „Revoluţia începe la Roşia Montană”). Intervenţia în sine a fost marcată de amănunte comice memorabile. După ce i-au ridicat pe primii patru protestatari, poliţiştii au constatat că… nu mai aveau loc în dubă pentru ultimii doi (două fete). Pe înregistrările video de la eveniment se aude replica unui poliţist care întreabă: „Să chemăm un taxi?” S-a renunţat la idee, fetele au fost duse înapoi în clădire şi s-a aşteptat întoarcerea dubei. Un grup de susținători ai protestatarilor s-au aşezat pe jos în fața intrării, astfel încât, a doua oară, fetele au fost scoase pe sus, la propriu, din fostul hotel.

La sediul Poliţiei au continuat abuzurile, anchetatorii nefiind în stare să le spună protestatarilor în ce calitate le solicită declarații, de făptuitori sau de învinuiți. Mai mult, anchetatorii au fost deranjaţi că un avocat, Eckstein-Kovács Peter, s-a oferit să-i apere din oficiu pe manifestanţi. Comunicatul ulterior al Poliţiei a încercat să acopere bâlbâielile din momentul intervenţiei, dar nu a făcut decât să le accentueze. Comunicatul invoca: 1) „săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, formulată de către administratorul unei societăţi comerciale” – acuzaţia fost demontată ulterior în justiţie; , 2) „poliţiştii clujeni efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor suspecte - persoanele fuseseră deja identificate în momentul emiterii comunicatului; 3) „în funcţie de rezultatul cercetărilor se va propune o soluţie procedurală” - dovada că Poliţia nu avea, în momentul intervenţiei, o soluţie; aceasta a fost căutată după intervenţie şi, aşa cum s-a dovedit în justiţie, a fost ilegală.

Publicitate

Legitimările. Şi legitimitatea. Nesupunere civică

Lunga listă de abuzuri a generat mobilizarea câtorva zeci de persoane care aflaseră de protest. În aceeaşi seară, în jurul orei 20.00, aproximativ 60-70 de persoane și-au dat întâlnire în fața fostului Hotel Continental. Cu ei aveau și baloane pe care scria ”Salvați Roșia Montană!”. Doi polițiști au început să-i legitimeze. M-am oferit voluntar. Pentru a afla care e motivul legitimării. ”Păi e o adunare… mare… și aveți… baloane”, s-a bâlbâit agentul. ”Așa, și…?”, am insistat. ”Păi… avem dreptul să legitimăm.”, a mai spus, după care a încercat să mă convingă că ar fi vorba de o ”adunare publică neautorizată”. L-am rugat să-mi spună legea și articolul în temeiul căruia a ajuns la concluzia că întâlnirea din față de la Conti ar fi fost o adunare publică și, de asemenea, articolul din lege care prevede că și dacă ar fi fost vorba de o adunare publică aceasta ar fi trebuit autorizată. Și-a scos smartphone-ul și a căutat Legea 61/1990, referitoare la adunările publice. A căutat însă în zadar articolul referitor la necesitatea autorizării adunărilor publice (subliniez, autorizarea, nu declararea, acestea fiind două lucruri care, din punct de vedere juridic sunt total diferite). Nu a găsit, pentru că nu avea cum să găsească din moment ce un asemenea articol nu există. Legitimările nu au făcut altceva decât să adune mai mulţi oameni. În jurul orei 21.00, în față la Conti se strânseseră deja mai mult de 150 de persoane. Timp de mai bine de oră, glumind, cei prezenţi s-au rezumat să povesteacă între ei şi să treacă strada, de pe o parte pe alta, pe la trecerea de pietoni, spre disperarea poliţiştilor şi jandarmilor care nu aveau (şi nu găseau) niciun pretext să intervină.

Ocuparea Hotelului Continental şi modul în care autorităţile au intervenit a dus la intensificarea protestelor, îndeosebi la Cluj şi Bucureşti, în prima săptămână fiind organizate acţiuni zilnic, numărul participanţilor (în cele două oraşe) apropindu-se de o mie. În 8 noiembrie, manifestanţii s-au poziţionat în faţa sediilor televiziunilor publice din Bucureşti şi Cluj, pentru a reclama tăcerea păstrată asupra evenimentelor din ziua anterioară. În 9 noiembrie, în Piaţa Unirii din Cluj, dar şi la Bucureşti, câteva sute de oameni s-au jucat „Ţară, ţară, vrem ostaşi pentru Roşia Montană”, cu alte momente amuzante, agenţii Poliţiei şi Jandarmeriei legitimând persoanele în timpul jocului! În 10 decembrie, tot în pieţele publice, s-au organizat work-shop-uri de drepturi cetăţeneşti, ocazie cu care s-a lansat şi kitul de nesupunere civică.

Publicitate

Kit de nesupunere civică – Ediția de buzunar, realizat de activiști din Campania Salvați Roșia Montană, în urma ocupării Hotelului Continental din Cluj: cum să sprijini o cauză dreaptă și oamenii buni ce nu se supun legilor proaste. „Nesupunerea civilă este refuzul activ de a te supune anumitor legi, norme, şi hotărâri date de un guvern ce prejudiciază o cauză dreaptă, drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Nesupunerea civilă este frecvent definită ca fiind rezistenţă nonviolentă. (…) Pe scurt, nesupunerea civică este un act democratic ce reprezintă, mai ales, acea acțiune înfăptuită cu intenție, publică și fără violenţă, dar nelegală, care are ca scop schimbarea politicii autorităților publice, în baza unei viziuni a moralității și a dreptății considerată ca fiind în interesul public. Din toate aceste motive enumerate, nesupunerea civică este o formă de manifestare democratică.” În cadrul kitului erau prezentate modurile în care oamenii pot protesta, posibilităţile de reacţie în prezenţa jandarmilor şi poliţiştilor, dar şi legile care le apără drepturile constituţionale la liberă exprimare.

În 11 noiembrie a urmat flash-mob-ul „sinuciderea în masă cu cianură”, cu alte sute de oameni, la Cluj şi Bucureşti, care au mimat băutul unui pahar „de apă cu cianură”, după care s-au întins pe jos cu câte o lumânare în dreptul fiecăruia, iar în 12 noiembrie, trecătorii primeau „îmbrăţişări pentru Roşia Montană”. Concomitent cu acţiunile de protest, în 11 şi 12 noiembrie, Universitatea Babeş-Bolyai a organizat, în colaborarea cu Academia Română, ICOMOS România şi CSRM, cea mai mare conferinţă internaţională, ca număr de participanţi şi vastitate a tematicii abordate, pe tema Roşia Montană (Roşia Montană în Istoria Universală). Cu un tort şi baloane, în 14 noiembrie, s-a sărbătorit o săptămână de la Ocuparea Continentalului pentru Roşia Montană, iar în 17 şi 18 noiembrie, în Piaţa Unirii au protestatarii „au dansat pentru Roşia Montană”. Două săptămâni mai târziu, pe 1 Decembrie, cei mai mulţi dintre manifestanţi au mers la Alba Iulia, pentru a participa la acţiunea de photobombing despre care am scris mai pe larg în cartea a doua. O lună de la ocupare a fost sărbătorită în 7 decembrie, la Zorki Cafe, prin concertul Just Another Cover Night, susţinut de Mihnea Blidariu şi Andrei Puiu. În 9 decembrie, sub bradul din Piaţa Unirii din Cluj, a fost organizat „Balul de Crăciun Fără Cianură”, fiind depuse cadouri pentru autorităţi cu mesaje de genul“Crăciun Fericit fără Cianură”, “An Nou Fericit Fără Cianură” sau “Danger: Cyanide. From Băse with love”. În 21 decembrie s-a ţinut un prohod al presei româneşti, în semn de protest faţă de îngrădirea libertăţii de exprimare în România. În noaptea de Revelion, câteva zeci de membri ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană au ieşit în faţa Teatrului Naţional şi Catedralei Ortodoxe Mitropolitane din Cluj. Miile de clujeni care aşteptau focurile de artificii de Anul Nou i-au salutat cu aplauze şi ovaţii.

Publicitate

Activiştii CRSM dau startul revoltelor din ianuarie 2012

Faptul că protestele din noiembrie-decembrie 2011 s-au îndreptat şi împotriva presei nu e întâmplător. Boicotul celei mai mari părţi din mass-media mainstream în privinţa subiectelor care ar fi avut cea mai mică legătură cu Roşia Montană era, deja, mai mult decât evident. Însă chiar şi comentatorii şi analiştii de bună-credinţă au tins să le minimalizeze sau chiar să le ignore. O greşeală mare, care avea să-i conducă şi la o interpretare eronată a revoltelor din ianuarie 2012, care au dus la căderea Guvernului Boc, dar şi, mai departe, la surprinderea faţă de amploarea protestelor din toamna lui 2013.

Astfel, unul dintre „amănuntele” ignorate de majoritatea cronologiilor evenimentelor de la începutul anului 2012 prezintă ca dată de începere a lor ziua de 12 ianuarie şi protestul de la Târgu Mureş. În realitate, primul protest a avut loc cu o zi mai devreme, în 11 ianuarie, la Cluj. Sub sloganul „SMURD pentru noi, noi pentru SMURD”, pe Facebook s-a creat un eveniment de mobilizare în sprijinul lui Raed Arafat, care îşi prezentase demisia cu o zi mai devreme. „Raed Arafat şi-a dat demisia din poziţia de secretar de stat al Ministerului Sănătăţii. Noua lege a sănătăţii desființează SMURD. Fii tu cel care decizi în mâna cui îţi laşi viaţa! Susține SMURD! Serviciul mobil de urgenţă şi de reanimare este o OBLIGAŢIE a statului faţă de cetăţenii săi. HAI azi, la 19:00, cu un mesaj de susţinere în Piaţa Unirii (Matei Corvin) să ne exprimăm respectul și solidaritatea cu Raed Arafat.”, se arăta în mesajul de pe Facebook. Într-o primă fază, presa locală a anunţat protestul (cu aceeaşi precizare legată de faptul că manifestarea „nu ar fi autorizată”)#.

Deloc întâmplător, persoanele care au început mobilizarea făceau parte din grupul celor care militau pentru salvarea Roşiei Montane şi care recunoşteau în presiunea exercitată asupra lui Raed Arafat pentru a-i forţa demisia şi în modul brutal în care se viza privatizarea sănătăţii şi a serviciului public de Urgenţe aceleaşi probleme cu care se confruntau şi în lupta lor. Mai exact un stat autoritar, opac la interesele, cererile şi voinţa propriilor cetăţeni şi o clasă politică decisă care acţiona abuziv.

S-au inspirat sau nu cei care au creat anunţul pentru Târgu Mureş din evenimentul care a avut loc cu o zi înainte la Cluj? Răspunsul este, în cea mai mare măsură, afirmativ. Nu doar luând în considerare modul de mobilizare (pe Facebook, de altfel, destul de comun), ci şi prin faptul că o parte a pancartelor şi mesajelor transmise în seara de 12 ianuarie 2013 la Târgu Mureş („Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi”, „Respect Raed Arafat”, „Ne-aţi ciuruit”, „Nu ne condamnaţi la moarte” etc.) erau similare cu cele afişate cu o seară mai devreme la Cluj. De altfel, şi în zilele care au urmat, atât la Cluj, cât şi la Bucureşti, grupurile care îşi făcuseră „antrenamentul” în protestele pentru Roşia Montană din noiembrie-decembrie 2011 au fost printre cele mai active şi vizibile, cel puţin în piaţă, nu şi la televizor – dar asta e, deja, o altă poveste. Acest lucru nu diminuează cu nimic implicarea mureşenilor, a căror determinare a spart blocada mediadică şi a generat extinderea protestelor, şi a celor care apoi au ieşit în stradă la Bucureşti şi în alte oraşe din România, ci doar arată conexiunile şi modul în care lupta pentru Roşia Montană a influenţat şi alte mişcări civice şi de protest. Şi scoate în evidenţă şi semnificaţia şi importanţa ocupării Continentalului şi a protestelor care au continuat în noiembrie şi decembrie.

Încă după primele zile de la ocupare, am arătat că mesajul de pe Conti, „Revoluţia începe la Roşia Montană” trebuie luat în serios şi nu privit ca un act de teribilism al unui grup de tineri. Practic, ocuparea a fost semnalul atingerii unei limite de saturaţie şi a unui prag critic de iritare, dincolo de care orice explozie socială devenea posibilă. Ocuparea a fost un semnal al radicalizării luptei pentru Roşia Montană, dar şi al faptului că această luptă devenise una simbolică pentru societatea românească (încă de la primul protest pentru Raed Arafat, de la Cluj, unul dintre banere avea mesajul „Domnilor guvernanţi, încercaţi cu cianură!”).

O mai mare atenţie acordată mobilizării pentru Roşia Montană din 2011 ar fi putut anticipa acumularea indignării şi faptul că, inevitabil, se va ajunge şi la proteste de mai mare amploare. Şi, mai mult, că aceste proteste vor fi diferite de mobilizările din ultimii ani, pe bază de convocator de partid şi/sau de sindicat.

Citește și articole din seria Goana după aur, varianta românească.