FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Dumnezeul vostru e cam pămpălău

Trebuie să ne putem exprima liber. Asta, desigur, până începe să deranjeze oamenii.

Toate straturile unei societăţi pot cădea de acord că trebuie să ne putem exprima liber. Asta, desigur, până începe să deranjeze oamenii. George W Bush e faimos pentru c-a spus că „ar trebui să existe nişte limite ale libertăţii noastre”. Deci ai dreptul la liberă exprimare până deranjezi pe cineva. E destul de greu să fii dat în judecată pentru un astfel de abuz. La fel de greu e să câştigi un proces de calomnie, punere în lumină falsă sau dezinformare. Din nefericire ţările conservatoare se pot folosi de un instrument mult mai bun decât justiţia, un instrument inventat acum mii de ani pentru a-i ţine în frâu pe cei care comentează prea mult. Vara asta a fost folosit atât în Rusia, cât şi în Grecia ca o unealtă politică.

Publicitate

Vorbesc despre blasfemie. Actul de a insulta ceva considerat sfânt. Toma de Aquino o caracteriza ca un „păcat împotriva lui Dumnezeu.” El considera că păcătoşii ar trebui să fie „exterminaţi” de tribunale seculare astfel încât Biserica să rămână cu mâinile curate. Pentru că se pare că Dumnezeu e cineva atât de meschin că se supără la orice insultă.

Desigur că zeii şi profeţii nu observă nimic. Cei din urmă au murit şi cei dintâi n-au dat niciodată un semn de viaţă. Blasfemia, la fel ca erezia, sunt crime ale minţii, după cum spunea şi Orwell - o chestionare a instituţiilor, autorităţilor şi a structurilor în care trăim. Când eu arunc cu căcat în faţa Dumnezeului tău, de fapt nu-i fac nimic lui. De fapt ţi-l arunc ţie în faţă, pentru că tu te foloseşti de zeul tău ca un argument suprem pentru a-ţi justifica poziţia ta. E un act politic. Totuşi asta nu înseamnă că nu se pot folosi şi statele laice de ea.

„Huliganism provocat de ură religioasă” a fost traducerea celor de la BBC a sentinţei primite de cele trei membre ale formaţiei activiste Pussy Riot, o pedeapsă divină administrată de stat pentru c-au intrat într-o biserică şi au cerut ca Vladimir Putin să fie dat jos. Multe dintre cuvintele lor au fost obscenităţi. Obscenităţile, la fel ca zeii, sunt nişte chestii metafizice care au o încărcătură înfiorătoare pentru cei care le iau în serios.

În Grecia, acum câteva săptămâni, un tânăr a fost arestat pentru „blasfemie maliţioasă” împotriva unui mort. Părintele Paisios a fost un călugăr. El a murit în 1994. Există o mişcare care încearcă să-l canonizeze, dar momentant el e doar un schelet bărbos. Tânărul arestat avea o pagină de Facebook care satiriza ortodoxismul grec. Acolo a făcut un joc de cuvinte între Părintele Paisios numindu-l Pastitsio, o mâncare grecească pe bază de paste şi de acolo a scos termenul de Pastafarianism pentru mişcarea de canonizare. Poliţia greacă are o divizie de criminalitate cibernetică care, în lipsă de activitate, i-a analizat pagina tipului ăstuia. Gruparea extremistă Zorii Aurii au forţat Parlamentul să-l aresteze. Zorii Aurii sunt un partid fascist grec care au primit girul poliţiştilor pentru a ataca imigranţii de acolo. Aici e vorba despre consolidarea puterii. Să comiţi blasfemie împotriva unui om care nu este nici zeu, nici profet, nici măcar sfânt e ca şi cum ai comite blasfemie împotriva câinelui meu jigărit. Câinele meu nu e nici el zeu, profet sau sfânt. De fapt nici nu există, pentru că urăsc câinii. Cei de la Zorii Aurii au forţat arestarea unui om pentru blasfemie ca să protejeze mândria rănită a Bisericii Ortodoxe din Grecia ca să arate că ei sunt aliaţi ai credinţei.

Nu are nimic de a face cu Dumnezeu. Nu a avut niciodată nimic de a face cu niciun zeu. Dacă ar exista un zeu şi ar simţii vreun fel de durere de la păcatul blasfemiei, ar fi o creatură narcisistă şi patetică, un pămpălău care n-ar merita nici simpatie, nu mai zic veneraţie. Totuşi nu există. Există doar oameni plini de venin care construiesc cuşti peste noapte pentru puţinii oameni care ştiu să se bucure de viaţă şi ei aşează acele cuşti în nişte ziduri monolitice ale autorităţii statului.

Urmăriţi-l pe Warren pe Twitter: @warrenellis

Traducere: Mihai Popescu

Anterior Printează-ți propriul penis