FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Ghidul spelunca: Bombele de la Gara de Nord

Vreo trei spelunci dubioase în care să-ţi îneci necazurile şi să uiţi la ce oră ai trenul.
11.7.12

Pentru că presa franceză a numit Bucureştiul al doilea cel mai „cool” oraş din Europa, m-am decis să prezint câteva dintre speluncile Capitalei unde se trotila lumea înainte să devină la modă. Mi-am pus ficatul la încercare în toate bodegile, pentru a vedea câte capace merită fiecare.

Speluncile de azi merită: 5 capace

Gara de Nord e un loc caracterizat prin aşteptare. Diverşi oameni stau după trenurile cu zeci de minute întârziere în care le vin soacrele zgripţuroase, verii dubioşi sau pachetele cu mâncare de acasă. Ca să scurteze aşteptarea mulţi aşteaptă la o bere şi, ca atare, au apărut vreo trei spelunci dubioase în care să-ţi îneci necazurile şi să uiţi la ce oră ai trenul. Din nefericire, ele nu sunt prea prietenoase cu jurnaliştii. Am fost hăituit de aurolaci, poliţişti feroviari şi chelneriţe mahalagioaice.

TERASA PAMIR

Pe la Pamir am mai mers şi în iarnă de vreo două ori, dar mereu îmi zicea chelneriţa că iese urât dacă umblu cu poze şi reportofon pe acolo, deci m-am abţinut. Pe atunci făceau un vin fiert decent pe la vreo şase lei. Acum aveau bere rece la patru lei, preţul standard la spelunci zilele astea. În rest bodega e simpatică prin felul în care iese din evidenţă din toată arhitectura gării. E ca o pată chicioasă de termopane colorate în structura părădită făcută de Carol I.

Văzând că şi-au făcut terasă afară, pe spaţiul public, am zis că e ok s-o fotografiez, că doar le-am făcut consumaţie, dă-i naibii. Voiam să  încep cu cadrul ăsta larg şi pe urmă să mă apropii ca să vă prezint locul în detaliu. Imediat a venit un aurolac la mine ţipând că nu am voie să fac poze. Când i-am răspuns ca un naiv că am voie să pozez orice e pe spaţiul public mi-a răspuns: „Spaţiu’ public e ce vrea pula mea să fie, aşa că bagă camera la loc până nu rămăi fără şi şterge poza.” Acest Che Guevara al crâşmelor din gări avea şi războinicii lui de guerillă care se matoleau pe caniculă cu bere la pet în faţa intrării de la Pamir, deci mi-am dat seama că e groasă treaba. Am fugit spre peroane unde m-am gândit că-s gardieni care să mă apere în caz de ceva. Mai târziu m-am întors ca să fac a doua poză cu localul din cealaltă parte a gării, dar şi acolo mi-au zis aurolacii să încetez. Pamir ăsta ştie să se facă iubit de comunitate.

CAFE BAR GEVARO

Deşi numele mă duce cu gândul la un bar de cocalari cu tentă iberică, am aflat că societatea respectivă  se ocupă de aprovizionarea vagoanelor restaurant, cuşetă şi bar cu tot ce aveţi nevoie să consumaţi pe tren. În rest berula tot în jur de patru lei. Locul e cu cel puţin o clasă peste Pamir ca aspect, dar zidurile şi perdelele roşii îl cam strică.

Aici nu m-a fugărit niciun aurolac, dar s-a băgat în seamă cu mine un poliţist feroviar şi m-a întrebat dacă am autorizaţie ca să fac poze în gară. Am avut din nou o dezbatere despre spaţiul public pe care simt c-am câştigat-o, pentru că ăsta nu m-a ameninţat cu bătaia, dar mi-a zis să am grijă să nu pozez înăuntru localului. De la toată hărmălaia a ieşit şi cineva din bar care se uita fix la cameră puţin nervos. Mă gândesc că aparatele de păcănele care se vedeau prin geam puteau fi o cauză pentru nervozitatea celor de la bodega de stat.

FAST-FOOD-ul ONTIME

OnTime a rămas fast-food doar pe interior, iar pe afară s-a transformat într-o speluncă mirifică care strânge toţi călătorii care n-au chef să stea la Mac, KFC sau Springtime, pentru că n-au bere la sticlă de juma de litru. Ciorba de hamei e cam patru-cinci lei şi e cam caldă, ceea ce e un punct în minus faţă de Pamir şi Gevaro. Oricum se consumă la greu, că e mult mai ok ca mâncarea uleioasă. Acum vreo trei ani, înainte să plec la munte, am luat un burger de aici şi am dat la boboci pe o lungime întreagă de creastă din Piatra Craiului. O mare parte a clienţilor speluncii par să prefere locul doar pentru că nu te ceartă chelneriţele dacă o freci aiurea la mese fără să faci consumație.

Te ceartă totuși chelneriţele, dacă le fotografiezi. Tipa cu faţa tăiată din partea stângă a cadrului a sărit ca arsă când a văzut c-o pozez. În ciuda faptului că m-am oferit să-i arăt că nici nu i se vedea faţa, ea n-a vrut să audă şi mi-a zis că o să cheme Poliţia Feroviară ca să le spună că îi hărţuiesc clienţii. Păţit deja cu feroviarii, am zis să nu-mi forţez norocul şi am plecat înfrânt şi de aici.

Ca orice episod din Ghidul Spelunca şi acesta se termină în budă. Closetele turceşti ale Gării de Nord sunt faimoase pentru mirosul pestilenţial de cal mort în descompunere, urina abundentă care bălteşte în diverse cotloane şi babele nemuritoare care cer aceeaşi taxă de un leu de când era mama fată mare. Totuşi eu cred că fix budele sunt problema principală a speluncilor de la gară şi motivul pentru care au fost atât de fotofobi oamenii din jurul lor. Există o lege care spune că orice local trebuie să ofere un anumit număr de WC-uri gratuite raportat la numărul de locuri pe scaune. În cazul celor trei bombe prezentate aici closetele lipseau cu desăvârşire, dar toţi barmanii îţi dădeau indicaţii exacte către closetele cu plată. E o conspiraţie, vă zic!

Pentru ameniţări din partea oamenilor legii, a legii străzii şi a chelneriţelor narcisiste care se atacă dacă nu-s pozate din latura lor bună, dar şi din cauza lipsei budelor moca, speluncile astea primesc din partea mea cinci capace.

End of the line.

Citeşte şi alte spelunci.