FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Ne distrăm, da?

Ca să te distrezi, trebuie să ignori cu totul vocea din capul tău care-ţi spune: „Nu e normal ce se întâmplă aici”.
28.6.12

Părinţi cu copii pozează la Tierra Santa, lângă una din multele statui supredimensionate cu Jesus.

Argentina găzduieşte două parcuri tematice şi o grădină zoologică unde, ca să te distrezi, trebuie să ignori cu totul vocea din capul tău care-ţi spune: „Nu e normal ce se întâmplă aici”. Ştiu asta pentru că recent le-am vizitat pe toate trei şi m-am întors acasă traumatizat fizic şi psihic. Te atrage ideea să-ţi petreci un weekend la trap printr-o „aventură creştină”, urmărind copii jucându-se de-a guvernul şi mângâind pui de lei? Atunci Argentina e ţara minunilor pentru tine, mai ales zona din jurul Buenos Aires-ului, unde aceste atracţii turistice se găsesc la o oră de condus una de cealaltă. Experienţa mea a fost o provocare, ca să nu spun mai rău; trebuie să recunosc totuşi că nu m-am plictisit nici un moment. Mai ales atunci când era cât pe-aci să mor într-un mod groaznic, dar ajungem şi acolo. Deocamdată să începem cu alegerea cea mai evidentă: Dumnezeu.

TIERRA SANTA

Intrarea în Tierra Santa îţi inspiră următorul gând: “Ce-ar face Iisus dacă ar plăti 80 de dolari pe intrare într-un parc tematic care e un ghid prescurtat al vieţii lui, ilustrat prin spectacole kitschoase şi statui de fibră de sticlă?”.

Înainte de a găsi un răspuns potrivit la această întrebare, atenţia mi-a fost atrasă de un şir de femei în caftane vaporoase. Se grăbeau de parcă ar fi întârziat undeva. Una din ele a încercat să-şi ascundă mobilul în vălul de pe cap, când şi-a dat seama că o pozez. Tocmai ea, care ar fi trebuit să ştie că Dumnezeu vede totul. Mai ales aici.

În fiecare oră, fiul lui Dumnezeu se ridică din muntele său ca o felie de pâine prăjită..

Etichetat drept primul parc religios din lume, Tierra Santa (“Pământul Sfânt” în spaniolă) şi-a deschis porţile srălucitoare în urmă cu 11 ani, pe locul unui fost teren de fotbal. Planurile iniţiale de a construi un parc de amuzament mai tradiţional, cu montagne-russe şi alte atraţii, au fost abandonate din cauza problemelor puse de aeroportul din apropiere, lucru care face şi mai absurd falsul pelegrinaj. Avioanele care trec pe deasupra capului fac contemplarea serenă a crucificării un pic dificilă.

Publicitate

După ce conceptul de parc de distracţii a fost abandonat, Armando Cavalieri, şeful puternicului Sindicat al angajaţilor din comerţ, care deţine terenul, a conceput aventura cu tematică religioasă care să fie şi distractivă, cât şi să întărească credinţa. Apoi, aşa cum numai în Argentina se poate întâmpla, sindicatele, biserica şi sectorul privat au colaborat pentru a crea Tierra Santa, parcul tematic închinat vieţii fiului nr. 1 al lui Dumnezeu.

Punerea în scenă a Genzei de la Tierra Santa este un spectacol extravagant de lumini şi muzică. Arată ca un club de pe un vas de croazieră cu tematică creştină.

Atracţiile principale includ o scena uriaşă care ilustrează naşterea lui Iisus, o reconstituire a Cinei cea de taină acompaniată de muzică clasică, o statuie cu Iisus iertând-o pe “femeia adulteră” şi o reconstituire a străzilor din Ierusalim, care arată ca scoasă de pe platoul unui film de categorie B. Dar adevăratul punct culminant al vizitei la Tierra Nova este statuia mecanică a Mântuitorului, care în fiecare oră reînvie pe un fals vârf de munte, în timp ce se aude asurzitorul cor “Aleluia” din Mesia lui Haendel. Vizitatorii se adună cu mult mai devreme, bătându-se pentru cele mai bune locuri, şi privesc cu adulaţie cum Mesia se ridică la ceruri.

M-am alăturat mulţimii nerăbdătoare pentru a asista la versiunea showbiz pizza a celei de-a doua veniri. Purtând o inimă mare pe piept, Fiul Domnului s-a înălţat de pe stâncă cu o expresie calmă şi benevolentă, dacă nu catatonică. Apoi a deschis şi a închis ochii, s-a întors pentru a binecuvânta cele patru puncte cardinale şi a reînceput lenta coborâre până când nu i se mai vedeau decât ochii şi coroana deasupra muntelui. În cele din urmă Păstorul a dispărut, sincronizat perfect cu ultimul “Aleluia” exaltat. Mulţimea a aplaudat cu însufleţire. Unii ar putea crede că toată povestea e un sacrilegiu, dar cei mai mulţi dintre vizitatorii cu care am vorbit au insistat asupra spiritualităţii profunde a Tierra Santa.

O vizitatoare priveşte îndurerată cum un soldat roman de fibră de sticlă îl torturează fără milă pe Iisus. În spate se poate vedea o reproducere discutabilă a Zidului plângerii.

Prezenţa unei sinagogi şi a unei moschei într-un parc de distracţie creştin e puţin ciudată, dar apoi am descoperit statuile lui Martin Luther, Papa Ioan Paul al II-lea, Maica Tereza şi Ghandi răspândite prin parc. Am stat de vorbă despre aceste ciudăţenii cu directoarea Tierra Santa, Maria Antonia Ferro. Spre deosebire de angajaţii ei îmbrăcaţi în costume istorice, ea e machiată, poartă geacă de piele şi tocuri. O bijuterie în formă de cricifix de la gât semnalează că este credincioasă.

Publicitate

Când am întrebat-o despre aspectele non-creştine ale parcului, Maria Antonia mi-a spus că au fost incluse pentru a păstra autenticitatea reconstituirii Ierusalimului aşa cum era pe vremea lui Christos. A subliniat de asemenea că parcul susţine un dialog “multi-religios” şi că unii vizitatori aparţin altor credinţe. Iar când am întrebat despre năucitoarele statui ale unor personalităţi din secolul XX, mi-a răspuns că "Aceştia au fost lideri care au luptat pentru pace şi oameni importanţi. Am vrut să le aducem şi lor un omagiu”. Existenţa unei statui a unui cetăţean al Ierusalimului antic mâncând o felie de pizza a rămas însă fără explicaţie.

Un soldat roman stă de gardă la Tierra Santa.

În legătura cu asta, Maria Antonia mi-a spus că ar trebui să încerc şi latura gastronomică a vremurilor biblice de la Tierra Santa. Mă grăbeam însă să ajung la următoarea destinaţie din turul parcurilor tematice argentiniene – un loc magic unde emanciparea politică este cea mai înaltă vocaţie şi unde copiii se joacă aducând în acelaşi timp un omagiu trecutului democratic tumultuos al ţării.

Sediul executivului din La República este un castel colorat care arata foarte asemănător cu cetatea fortificată a Frumoasei din Pădurea Adormită de la Disneyland. Dacă politicienii chiar ar lucra în locuri ca acesta, poate că oamenii ar acorda mai multă atenţie problemelor lumii.

REPUBLICA COPIILOR

Mulţi argentinieni cred că Disneyland este o copie după propria lor República de los Niños – un parc tematic din oraşul La Plata care îi învaţă pe copii doctrinele celor mai teatrale ideologii politice ale lumii. Potrivit legendei, Walt Disney a vizitat La República de los Niños la începutul anilor ’50, iar apoi a adaptat ideea de bază propriilor sale scopuri în Anaheim, California. Bineînţeles, nu există nici o dovadă care să sprijine această ipoteză, dar Disneyland a fost într-adevăr inaugurat la trei ani după La República. Ambele parcuri crează un tărâm feeric al castelelor din poveşti pe unde se plimbă hoarde de copii neastâmpăraţi, târându-şi părinţii năuciţi de soare după ei.

La República a fost înfiinţat imediat după cel de-al doilea război mondial, când preşedintele Juan Domingo Perón şi soţia lui Eva (aka Evita), tranformau pentru totdeauna societatea argentiniană.

Publicitate

Administraţia Perón, o guvernare populistă caracterizată de combinaţia ciudată dintre discursul în favoarea clasei muncitoare şi cultul personalităţii, a investit resurse importante în cauze civice şi a întărit mişcarea muncitorească. Asta a dus şi la crearea unui guvern centralizat şi, mulţi spun, autoritar. Controversata Fundaţie Eva Perón, condusă de Evita, a fost nucleul programului social al lui Perón şi a făcut multe lucruri frumoase pentru orfani şi copii. La República de los Niños a fost o parte specială a strategiei fundaţiei şi a fost creată pentru a îi învăţa pe copii despre drepturi, obligaţii, valori şi mecanismele interne ale democraţiei.

Parcul primeşte în primul rând elevi, prin intermediul parteneriatului cu şcolile locale, însă în weekenduri este deschis şi pentru publicul larg. Unii copii au prilejul să-şi aleagă propriul parlament şi guvern, lucru despre care ştim cu toţii că este fantezia secretă a oricărui puşti de zece ani. Există şi alte atracţii speciale pentru copii, cum ar fi o bancă, o puşcărie, un post de radio, clădiri militare şi administrative inspirate de simboluri internaţionale şi chiar o super simulare de proces public împotriva tutunului! Toţi copiii ar trebui să aibă bafta asta.

Stânga: O fată completează un formular fals pentru a face un împrumut la o bancă în timpul unui seminar la República de los Niños. Copiilor le prinde bine să realizeze de la o vârstă fragedă că vor fi veşnic îndatoraţi. Dreapta: Un copil care s-a ales singur ca senator păşeşte pe podiumul din palatul parlamentului din La República. Arhitecţii parcului - Gallo, Lima şi Cuenca – au modelat exteriorul după Palatul Westminster din Londra. Desigur, înăuntru totul este în miniatură, pentru a fi pe măsura prichideilor funcţionarilor.

Având în vedere geniul propagandistic al lui Perón, e uşor să-ţi imaginezi că obiectivul principal al parcului era de a crea o mică armată de viitori peronişti. Administraţia La República respinge însă cu tărie această teorie. “Cred că pe atunci guvernul Perón dorea să facă din educaţie o prioritate fundamentală”, spune Alberto Fernández Valdez, directorul postului de radio al copiilor. “Iar Evita este cea care a impus acest privilegiu pentru copii”. Alberto mi-a spus şi că este obligat să asculte “această muzică oribila [de copii]”. Dupamiaza mai târziu, prin difuzoarele din parc răsuna o melodie cu versurile “Jos cu presiunea poporului, trăiască liberatea”. Era dubios.

Publicitate

Nerăbdător să văd tânăra democraţie în acţiune, am asistat la o simulare în care banca împrumuta 50 de pesos fiecărui copil. Ei trebuiau să folosească 13 pesos din cei primiţi pentru a achita facturi de telefon imaginare. Nu părea să aibă mare legătură cu mecanismele interne ale guvernării argentiniene, până când organizatorul a întrebat dacă poate cineva să explice ce funcţie are sistemul bancar. Un băiat a strigat “Să dea amenzi!”. Apoi copiii au făcut o coadă pentru a completa formulare de împrumut, au luat banii şi au plătit facturile. S-a creat un haos total, iar copiii alergau prin cameră ţipând şi ciocnindu-se unii de alţii.

Mai târziu, când liniştea a fost restabilită, i-am întrebat pe câţiva participanţi ce cred despre guvernul Argentinei şi cum ar schimba ei lucrurile dacă ar fi la putere. Nicolás, în vârstă de şapte ani, mi-a spus că dacă ar fi preşedinte ar legaliza chiulitul de la şcoală, iar Alejandro, de zece ani, a declarat că ar cumpăra dulciuri pentru toată lumea. Agustín, tot de zece ani, a spus că el ar îmbunătăţi siguranţa, o problemă serioasă şi permanent prezentă în Argentina. Damián şi-a exprimat dorinţa de a îmbunătăţi străzile şi a face astfel încât oamenii să nu mai arunge gunoi peste tot. Poate că un guvern condus de prichindei mucoşi cu tricouri pătate de îngheţată n-ar fi aşa rău până la urmă. Poate că ar ştii care sune priorităţile.

După ce am înfruntat religia şi politica, a fost o uşurare să vizitez o destinaţie mai primară şi în acelaşi timp finală pentru mine. Mă îndreptam către un loc care aminteşte de timpuri primitive, când oamenii şi animalele interacţionau fără garduri între ei.

Stânga: Santiago Semino, administratorul grădinii Luján Zoo, spune că în general copiilor nu le este permis accesul în cuştile animalelor mari, ca o măsură de precauţie, dar nimeni nu a împiedicat această familie să se pozeze cu acest drăgălaş carnivor. Dreapta: La încurajarea unui angajat, acest băieţel l-a pupat drăgăstos pe tigru. Mai târziu s-a întors în fugă să-l mai pupe o dată.

GRĂDINA ZOOLOGIGĂ LUJÁN

Vizitatorii grădinei zoologice Luján pot admira animalele periculoase de la distanţă, ca în oricare altă grădină zoo. Este însă şi unul din puţinele locuri din lume unde vizitatorii plătesc un ban serios pentru ocazia de a fi sfâşiaţi într-o cuşcă. Alături de câteva destinaţii turistice din Australia, Noua Zeelandă şi încă vreo două locuri, Luján Zoo le permite vizitatorilor să dea nas în nas cu fiarele sălbatice.

Astăzi, grădina adăposteşte peste 400 de animale din peste 50 de specii. Cele mai multe sunt urmaşii colecţiei private de animale sălbatice care a aparţinut familiei Semino. Nu e de mirare că acest loc are mereu parte de probleme în privinţa relaţiilor publice. Cel mai mare pejudiciu de imagine a fost adus de un reportaj de televiziune în 2007, în cadrul emisiunii argentiniene Crónicas Extremas (Cronici extreme), care susţinea că animalelor li se dau medicamente pentru a fi inofensive, că Luján angajează minori şi că încalcă o lege locală care interzice contactul oamenilor cu animalele sălbatice. În subtext era ideea că oamenii n-ar trebui să se joace cu animale sălbatice care le pot mânca căpăţânile proaste dintr-o muşcătură.

Publicitate

Santiago Semino, managerul Luján Zoo şi fiul directorului Jorge Semino, nu a avut prea multe de spus în privinţa legilor pomenite mai sus, însă m-a asigurat că animalele nu sunt medicate, invocând drept dovadă faptul că Luján este deshis pentru public şi oferă şi stagii de practică. “Ar fi imposibil să ascunzi aşa ceva”, spune acesta. A adăugat faptul că felinele sunt  animale nocturne şi de aceea vizitatorii pe timp de zi îşi pot face o impresie greşită când văd marile feline letargice. Nu am fost prea convins.

Santiago mi-a oferit un tur al parcului, însă era imposibil să îţi dai seama în ce stare de spirit erau animalele. Am zărit doar două care păreau complet anesteziate, dar motivele apatiei lor erau neclare. Peste tot în jur, familiile şi cuplurile păreau să se bucure de aceste întâlniri rarisime. Am hotărât că vreau să trec şi eu prin toată experienţa de vizitator al grădinii zoologice Luján.

Puma care (probabil) l-a atacat pe autor. Nu se poate ştii cu siguranţă pentru că toate arată la fel.

Când am ajuns la cea de-a patra cuşcă, mi-am făcut curaj şi i-am dat unui tigru uriaş să mănânce cu un biberon. Apoi am oferit cu gingăşie un pumn de lapte limbii sale aspre, în timp ce paznicul m-a îndemnat să ţin mâna chiar sub gura lui. După asta mă simţeam invincibil şi am intrat fără nici o grijă în cuşca unei pume, impreună cu dresorul şef Ariel Etchegaray.

Puma mi-a arătat imediat mai mult interes decât celelalte animale. S-a apropiat şi a întins botul îngrijorător de aproape de aparatul meu. Ariel a gonit felina în timp ce eu continuam să fac poze.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că am simţit o mare greutate aterizându-mi pe spate. M-am impiedicat, fără să ştiu ce s-a întâmplat, până când a fost foarte clar. M-am strâns ghem instinctiv. Ariel a reuşit să tragă puma de pe mine şi am încercat să fug, dar a sărit din nou în spatele meu. În timp ce labele grele îmi cădeau pe spatele şi pe cap, am avut destul timp să accept faptul că urma să-mi pierd faţa sau cel puţin un membru. Ariel m-a scos cumva din ghearele pumei, împingându-mă cu putere prin poarta cuştii, pe care Santiago a închis-o. Ariel a rămas pentru un moment singur în cuşcă dar, după ce s-a luptat puţin cu animalul, a scăpat rapid.

Am ieşit complet ameţit. Afară se adunase o mulţime de oameni care se uitau cu groază la mine. Ariel şi Santiago mă ţineau de o parte şi de alta în timp ce eu tremuram şi m-au dus la infirmerie. Nu aveam răni serioase, doar câteva vânătăi urâte pe braţe şi pe picioare şi nişte zgârieturi superficiale şi umflături pe faţă. M-am spălat şi m-am întors la cei doi însoţitori ai mei, care păreau mai îngrijoraţi de cum va ieşi articolul meu decât de cum arăta faţa mea. După ce i-am asigurat că sunt în regulă, m-au condus agitaţi să văd urşii, dar restul zilei e în ceaţă pentru mine. Santiago m-a sunat în zilele de după atac pentru a vedea ce fac. Părea îngrijorat în mod autentic, deşi de ce şi pentru cine nu era prea clar.

Traducere:Ştefan Iancu