Steve McCurry fotografiază condiția umană

„Nu te obișnuiești niciodată cu pericolul. Războiul și violența sunt mereu îngrozitoare.”

5.4.13

Magnum e, probabil, cea mai faimoasă agenție foto din lume. Chiar dacă n-ai auzit de ea, sigur ai văzut imagini de la ei, fie că e vorba de fotografiile lui Robert Capa care ilustrează Războiul Civil din Spania sau de peisajele tipic britanice de vacanță ale lui Martin Parr. Spre deosebire de cum se întâmplă la alte agenții, membrii Magnum sunt aleși de ceilalți fotografi din agenție, deci e destul de greu să devii membru. Cum avem un minunat parteneriat cu Magnum, o să vă prezentăm profilele câtorva dintre fotografii lor în următoarele săptămâni.

Publicitate

Câmpurile de petrol din Ahmadi, Kuweit, 1991

Fotografia lui Steve McCurry cu Sharbat Gula, intitulată Fata Afgană, a apărut pe coperta revistei National Geographic în 1985 în timpul ocupației sovietice în Afganistan. A devenit rapid una dintre cele mai faimoase fotografii din lume. Fotografiile lui McCurry care documentează lupta mujahidinilor cu sovieticii de la sfârșitul anilor '80 i-au cimentat fotografului poziția ca fotojurnalist extrem de influent. De atunci, a documentat impactul războaielor asupra oamenilor din întreaga lume și a colecționat un număr impresionant de premii pentru fotografiile lui. L-am sunat ca să aflu cum e să-ți riști viața în timpul jobului și cum e să vezi atâtea orori de-a lungul timpului.

Luptători mujahidini, Afganistan

VICE: Salutare, Steve. Cred că Fata afgană e una dintre cele mai iconice imagini ale secolului 20. Nu e enervant câteodată că, dintre toate lucrările tale, o singură imagine e atât de reprezentativă pentru cariera ta?

Steve McCurry: Deloc. Dimpotrivă. Nici nu cred că m-am gândit la asta vreodată.

Ai lucrat mult timp în Afganistan. Cum crezi că s-a schimbat situația în țară după sfârșitul războiului sovietic?

A fost dintotdeauna un loc periculos, au avut loc războaie încontinuu. Și ori de câte ori te afli într-un mediu de război, ești în pericol. Cred că la început oamenii de acolo erau foarte binevoitori cu străinii și cu oricine era dispus să-i ajute, chiar și din Occident. Oricine din afara Uniunii Sovietice. India, Europa, China, America, toată lumea era binevenită. Acum există și opoziție în Afganistan – talibanii consideră Occidentul un dușman – deci, prin naștere, și eu le sunt dușman. Înainte luau doar ostatici și cereau recompense, acum te omoară din motive politice.

Publicitate

Afganistanul e un loc mai periculos decât altele în care ai lucrat?

Toate locurile astea, zonele de război, prezintă probleme diferite. Afganistanul, Irakul în timpul războiului din Golf, Beirut sau Cambodgia. Dar da, probabil că Afganistanul e cel mai periculos. Când am fost acolo în '79-80 să fotografiez mujahidinii, eram izolat, la două zile distanță de cea mai apropiată stradă, adesea în preajma unor bărbați neantrenați cu care aveam probleme majore de comunicare și existau bariere de limbaj. Erau bombe în jur, avioane, iar eu eram cu niște luptători amatori, care erau foarte curajoși, dar neantrenați și nepregătiți.

Afganistan, provincia Kunar, 1980. Un tânăr luptător mujahid.

A încercat cineva să-ți saboteze munca vreodată?

Da, în sensul că n-am avut voie să ies din hotel sau să fac fotografii. N-aș zice că am fost ostatic, dar am fost, într-un fel, captiv.

Timpul petrecut în zonele de război ți-a afectat relația cu politica?

Cred că oamenii vor să fie respectați și adesea au loc lupte pentru putere în zonele de război; în cazul Libanului, lupta era între creștini și sirieni, sau între musulmani și palestinieni. În cazul Afganistanului, era între talibani și alte diviziuni etnice. În locuri precum Kashmirul, musulmanii erau în conflict cu hindușii. Mereu e vorba despre putere. Nu știu dacă ți-am răspuns la întrebare, dar realitatea e că uneori cineva vrea să preia controlul și să pună mâna pe putere prin orice mijloace.

Publicitate

Te-ai aflat în niște situații foarte periculoase. Ai fost într-un avion care s-a prăbușit, ai fost împușcat, bombardat etc. Care e procesul luării de decizii când te confrunți cu astfel de riscuri și vrei să faci fotografii?

Tot timpul te afli la limita siguranței. Un reporter sau fotograf trebuie să știe să lucreze cu oamenii, cu translatorul și ghidul, asistenți care înțeleg situația. Mereu trebuie să fii prudent. Așa am încercat să operez. Evident că Siria sau Libia sunt locuri riscante, dar totuși vrei să lucrezi acolo și să rămâi cumva într-o zonă de siguranță.

Fata cu șal verde, Peshawar, Pakistan, 2002

Ai judecat vreodată greșit o situație și ți-ai dat seama deodată că era mult mai neplăcută decât credeai inițial?

O dată, am judecat prost o situație în Iugoslavia când am urcat într-un avion mic care s-a prăbușit într-un lac. A fost…nu știu. Mereu încerci să păstrezi un echilibru când te afli în astfel de locuri. Pe de altă parte, trebuie să-ți asumi niște riscuri – nu poți fi prea timid. Dar trebuie să calculezi riscurile. Cântărești situația și uneori iei decizii la întâmplare, nu poți fi sigur. Nu e o știință exactă, lucrurile sunt în continuă schimbare. Dar faci tot ce îți stă în putere. Poți muri și pe străzile din Londra sau New York, la urma urmei, nu?

Crezi că ai devenit mai insensibil la pericol?

Cred că, cu cât câștigi mai multă experiență, realizezi natura precară a lucrului în locuri periculoase. Și poate ești puțin naiv la început și nu înțelegi toate aspectele sau dimensiunile și posibilitățile lucrurilor cu care te confrunți. Nu cred că te obișnuiești vreodată cu asta. Poate se schimbă modul în care gestionezi situațiile, dar nu cred că te desensibilizezi. Nu devine niciodată o rutină. Dacă spui o poveste sau raportezi despre o situație, trebuie să gestionezi lucrările pe care le trimiți cât mai bine posibil. Dar nu, nu cred că te obișnuiești vreodată cu pericolul. Violența și războiul sunt mereu îngrozitoare.

Publicitate

Mulțumesc, Steve.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Modul în care Cristopher Andersen vede lumea e genial

Click mai departe pentru a vedea fotografiile lui Steve McCurry.