FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Republica imaginară Molossia

M-am întâlnit cu Kevin Baugh, președintele Republicii imaginare Molossia, ca să-l întreb cum i-a venit ideea să inventeze o micronațiune.
7.5.13

Conduc spre un loc care nu există. Fac asta pentru că am primit un mail de la președintele Molossiei. Văzuse că am scris ceva despre mica lui națiune, așa că m-a chemat în vizită. „Vă voi escorta cu bucurie prin Molossia și vă voi arăta priveliștile; ar fi o onoare pentru mine,” mi-a scris el. „Sper că-mi veți lua în considerare invitația și veți veni să vedeți marea noastră națiune! Calde salutări, Excelența Sa Kevin Baugh, Președintele Republicii Molossia.”

„E nebun?” m-au întrebat prietenii. Încă nu știu asta.

Publicitate

Într-o zi de vineri, în septembrie, am pornit în lunga călătorie din Berkeley prin munții Sierra Nevada. Am trecut de capătul nordic al lacului Tahoe și mă îndreptam spre Reno pentru o scurtă vacanță. La Reno, am dormit într-un cazino. În dimineața următoare am condus prin Virginia City Nevada, un oraș vechi în care Mark Twain și-a început cariera de scriitor. Molossia se află la o distanță rezonabilă în pustiu. Observ semnul:

Excelența Sa Kevin Baugh, președintele Molossiei, apare din casă îmbrăcat ca un caudillo: poartă o panglică tricoloră în culorile steagului național molossian, trecută printr-un epolet aurit. Sub cozorocul tichiei, o pereche de ochelari de soare în stilul lui Kim Jong-Il îi acoperă jumătate din față. Mă primește entuziast, strângându-mi mâna de parcă aș fi vreun diplomat multașteptat. Sunt îndemnat să plătesc taxa vamală: mărunțișul de prin buzunare. Îl depozitez într-o conservă din metal agățată de ușa Ghișeului Vamal. Un panou mă avertizează că multe lucruri nu sunt permise în Republica Molossia. Printre ele se numără: armele de foc, muniția, explozibilii, spanacul, misionarii și comercianții, ceapa, morsele și nimic din Texas cu excepția lui Kelly Clarkson.

Fac turul „țării” - există o cale ferată în miniatură, parcuri naționale, câmpuri de luptă și cimitire. Președintele trece dintr-un loc în altul, povestindu-mi despre diversele conflicte din Molossia: Războiul câinilor morți, Războiul cu Mustachistan. Particip la Programul Spațial Molossian, lansând o rachetă de jucărie și primesc titlul de Cadet al Spațiului și un certificat.

După tur, președintele Baugh îmi ștampilează pașaportul și-mi dă cadou niște bani molossieni, cercuri de hârtie lipite pe chipsuri de poker. Examinez una dintre monede: Ten Valora, moneda molossiană care îl înfățișează pe președintele Norton I. Cine altcineva ar sta mai bine pe moneda asta decât excentricul cetățean din San Francisco care s-a autodeclarat „Împăratul Statelor Unite și Protectorul Mexicului” și a fost tachinat cu blândețe de către locuitorii orașului până în ziua morții lui?

Atunci când nu e președintele Molossiei, Kevin Baugh e un sergent pensionat al Armatei Statelor Unite, care lucrează în cadrul departamentului de resurse umane al Jandarmeriei Naționale din Nevada. Te-ai putea aștepta ca faptul că s-a declarat guvernatorul suprem al unei națiuni independente să-i afecteze cariera militară, dar cum Molossia e o republică jucăușă și inofensivă, nu intră în radarul guvernului Statelor Unite. Atunci când are vizitatori, Kevin apare îmbrăcat în costumul militar regal, e politicos, generos și mândru.

Publicitate

Pe când era adolescent, președintele Baugh – pe atunci, doar Kevin – a văzut filmul Șoarecele care Răgea. Pe vremea aceea, el și prietenul lui James locuiau în Portland, Oregon. Am fost marcați de imaginația lor, spune el. O țară atât de mică să atace Statele Unite, să se aștepte să piardă – dar să câștige. Ni s-a părut o idee mișto. Molossia a luat naștere inițial ca Marea Republică Vuldstein. James a devenit rege, iar Baugh prim-ministru. James și-a pierdut interesul asupra proiectului, iar

dreptul de posesiune a țării i-a revenit lui Baugh. Marea Republică Vuldstein călătorea împreună cu singurul ei cetățean. Abia în anii '90, și-a găsit casă în Nevada și a primit numele actual.

În ultimii câțiva ani, s-au schimbat multe în Molossia. A câștigat multe atracții noi: un bar și grill, un birou al președintelui. Molossia nu are nicio legătură cu banii – nu prea poți face bani din afacerea asta – și nici cu setea de putere. Nu e nici o iluzie în stilul lui Norton, deși poate lui Baugh i-ar plăcea să crezi asta. Costumele, personajele și interacțiunea cu elemente reale și fictive o fac să pară un joc pe calculator în viața reală.

Țara este într-un conflict internațional cu Germania de Est din 1983, când Kevin Baugh era încă în armată. Exercițiile militare îl trezeau în toiul nopții și a jurat că Vuldstein va duce un război împotriva nedreptății. La ani de zile după căderea Germaniei de Est, a mai rămas, potrivit spuselor lui Baugh, o singură părticică în viață – Insula Ernst Thälmann, localizată pe coasta Cubei. Insula i-a fost dăruită de Fidel Castro Germaniei de Est în 1972 și n-a fost menționată în niciunul dintre tratatele de la sfârșitul Războiului Rece. De curând, Molossia a fost „invadată” temporar de comedianul Doug Walker și prietenii săi, care au preluat controlul și au numit țara Kickassia.În cele din urmă, Molossia a revenit sub stăpânirea proprietarului ei de drept.

Molossia există. E în mod egal joacă și parodie, poveste și invenție. Nu e imaginară precum un tovarăș de joacă imaginar din copilărie, e imaginară în sensul că a luat naștere din imaginație. Nu e un loc pentru separatiști sau cinici sau adepți ai teoriei conspirației. Poate că e o țară pentru noi, restul.

Îl întreb pe președinte ce e Molossia. Încerc să formulez întrebarea astfel încât să nu fie ofensatoare. Încerc să mă justific. Se consideră un personaj, ca Stephen Colbert, care încearcă mereu să depășească granița dintre caricatură și realitate? E un performance artistic? E un hobby?

Publicitate

„E o extensie a mea,” spune el. „Nu e un hobby, e o pasiune.”

Dar de ce tocmai o micronațiune?

„E o expresie a creativității personale, a imaginației. Și e o satiră politică,” îmi răspunde în cele din urmă. E un mod drăguț de a privi lumea. Poți să vezi ce fac celelalte țări și să zici: „Și eu pot face asta.”

Traducere: Oana Maria Zaharia