Am mâncat și băut cobră în satul șerpilor din Vietnam

Ai fost vreodată într-un bistro de cartier, mâncând o supă cu textură scârboasă, înconjurat de copii urlători și bătrâni amărâți și te-ai întrebat dacă experiența n-ar putea fi cumva îmbunătățită prin niște violență împotriva animalelor? Atunci du-te în Vietnam, unde, printre numeroasele lucruri oribile pe care le poți face ca să treacă timpul, poți omorî șerpi ca să le bei sângele în shoturi până te îmbeți rangă.

Prima mea întâlnire culinară cu șerpii a avut loc după ce am cunoscut un grup de turiști australieni la o sală de jocuri în Centrul Vechi din Hanoi. După binecunoscutele întrebări „De unde ești?" „Cât stai?" „Unde mergi?" bla bla bla, au început să ne povestească, mie și prietenului meu Danny, despre Le Mat, o zonă veche din Hanoi cunoscută sub numele de „Satul Șerpilor". În mod șocant, zona se cheamă așa pentru că e plină de șerpi.

Le Mat e un loc turistic în care ești încurajat să omori șerpi vii pe care să-i mănânci la cină. Australienii țipau de bucurie la gândul că vor mânca carne de șarpe atât de proaspătă încât „i-ar provoca un orgasm lui Gordon Ramsay", una dintre cele mai tulburătoare afirmații pe care mi-a fost dat să le aud vreodată.

Nu e treaba mea să judec oamenii, așa că în Vietnam fac asta așa, ca hobby. Am făcut-o și cu sălbaticii ăștia de la antipozi. Dar după câteva minute de judecat în tăcere, centura neagră în ipocrizie pe care am câștigat-o de-a lungul timpului mi-a sugerat că s-ar putea să fie o chestie foarte interesantă – doar nu zilnic ai ocazia să omori un șarpe cu brutalitate și să-i mănânci intestinele crude. În scurt timp, eu și Danny puneam pariu care dintre noi ar avea curaj să mănânce mațele. Era clar una dintre certurile alea la care toată lumea pierde, nu există câștigători.

Așa că, într-o dimineață transpirată de sâmbătă, am plecat împreună cu câțiva prieteni pe motociclete-taxi spre Le Mat. Semnele afișate pentru turiști explicau că în regiune se creșteau șerpi de peste 900 de ani. Totul a început când o fiică a regelui Ly Tong a fost salvată de către un muncitor local din gura unui șarpe de mare imens, care apoi i-a cerut regelui pământurile drept răsplată, dând naștere legendei, cât și unei vaci bune de muls exploatată de multe generații după el.

Zona nu arăta deloc atât de mistic pe cât îmi închipuisem – câteva grupuri de bătrâne care vindeau carne suspectă și niște magazine cu poțiuni care vindeau Viagra cu sânge de șarpe și tratamente magice pentru chelie. Am ales restaurantul care avea cuștile cele mai sigure și am fost conduși înăuntru de un băiețel de 12 ani care avea picioarele pline de mușcături îngrijorătoare. Interiorul arăta așa cum mi-aș închipui un cuibușor de nebunii aranjat de un Jim Carrey obsedat de șerpi: murale cu zeițe-șerpi pe pereți și șerpi vopsiți auriu.

Unul dintre angajați ne-a dus la o cușcă din colț, unde mai mulți șerpi furioși se zbăteau dincolo de portița de sârmă. Dar pentru că șerpii nu erau destul de furioși, tipul a mai și izbit cu bățul în cușcă, după care a înhățat una dintre cobrele sâsâitoare și nervoase și a adus-o pe podea între noi.

M-am înfiorat când mi-am dat seama că tipul ne cântărea din priviri, încercând să-și dea seama care dintre noi e primul la rând. M-am așezat și am privit cum i-a țintuit șarpelui capul de podea,i-a tăiat burta și i-a scurs sângele în shotul de vin de orez de casă pe care l-a așezat în fața mea. Apoi i-a scos inima, i-a pus-o tot în shotul meu și a scurs bila cobrei în alt shot de vin care s-a colorat în verde smarald, amintindu-mi de ființă umană dezgustătoare eram.

Am ridicat shotul la gură și am văzut cum inima încă pulsa în cocktailul îngrozitor, după care l-am dat pe gât (m-am gândit că era prea mult să mestec inima). M-am gândit că deja eram în căcat, așa că am mers până la capăt și am băut și cocktailul cu bilă imediat după.

Ambele au avut un gust nememorabil, parțial pentru că deja mă îmbătasem un pic ca să am curajul să beau inima încă pulsândă a unui șarpe și parțial pentru că vinul de orez din zonă e atât de tare încât acoperă orice altă aromă cu care intră în contact, ceea ce a fost o ușurare pentru mine.

La scurt timp după ce am dat pe gât poțiunile, mi-am amintit ceva ce citisem când căutasem informații despre Le Mat online. Evident, activiștii ce luptă pentru protecția animalelor sălbatice – care susțin că șerpii sunt prinși în sălbăticie, nu crescuți la ferme – se opun Satului Șerpilor. Scott Robertson, un reprezentant al Societății de Conservare a Animalelor Sălbatice, a fost citat spunând următoarele: „Turiștii se păcălesc să creadă că încearcă o delicatesă locală, când, de fapt, nu fac decât să-și satisfacă propria mândrie, crezându-se curajoși."

Într-o clipă, am știut ce voia să zică Scott.

Cealaltă chestie nasoală e că șarpele nici măcar nu e o delicatesă locală, ci o metodă de a stoarce de bani turiștii și expatriații beți. Există diverse recenzii ale restaurantelor din Le Mat online, dar toate sunt în engleză și oricum, dacă ești genul de persoană care caută cel mai bun loc în care să ucidă un șarpe, poate că nu te prea interesează partea culinară, de fapt.

Lăsând sentimentul de vină la o parte, m-am așezat la masa unde aveam să mănânc opt feluri de mâncare gătite din victima care tocmai fusese ucisă pentru mine. Supă, pachețele de primăvară, găluște, fileuri și costițe de șarpe, toate delicioase. Cel mai bun a fost fileul, care – marinat în propria furie – avea o aromă intensă de vânat pe care nu mi-o imaginasem atunci când se zvârcolea pe jos încercând să mă muște de glezne.

Bine hrăniți, am plătit nota și ne-am ridicat să plecăm, nu înainte ca chelnerul să mă tragă deoparte și să-mi spună că inima de șarpe „face puța mare". Felul pervers în care mi-a făcut cu ochiul mă va bântui până în ultima clipă a vieții mele. Ce am învățat din excursie: carnea de șarpe e mult mai gustoasă decât te-ai aștepta, iar abilitatea de a înghiți un organ smuls dintr-o creatură vie o capeți mult mai rapid decât ai crede.

Urmăriți-l pe Jak pe Twitter: @JakPhillips

Traducere: Oana Maria Zaharia

Ce porcării am mai băgat în noi:
Am mâncat un câine în Hanoi
Am mâncat salată de șobolan
Aş dori un cheeseburger cu gândaci prăjiţi