Mi-am făcut site ca să lupt împotriva pornourilor făcute din răzbunare

Tehnologia, în general, este minunată din mai multe motive: ne ţine în viaţă, ne încălzeşte tăiţeii, ne oferă aplicaţii cu care să  găsim cârciumi etc. Totuşi are şi părţi negative precum armamentul avansat cu care obţii rezultate oribil de inumane, blogurile cuplurilor şi ceva care e folosit de oameni oribili pentru a umili (în mare) femeile din toată lumea: pornografia de răzbunare. În caz că nu umbli în aceleaşi colţuri murdare ale internetului ca mine, pornografia de răzbunare e o practică foştilor, care pun poze nude cu fostele lor partenere pe internet. Este metoda 2.0 de a le trage o mare muie celor care au unica vină că vor să termine o relaţie cu tine.

Pentru că legislaţia nu e nici măcar aproape de a prinde din urmă internetul, majoritatea celor care folosesc internetul ca să-şi degradeze fostele scapă cu basma curată, chiar sunt liberi să continue să posteze. De asemenea oamenii care se ocupă de siteuri de pornografie de răzbunare – oameni ca Hunter Moore – nu pot fi traşi la răspundere pentru fotografiile puse acolo de utilizatorii siteului. Câteva state americane, precum New Jersey – după sinuciderea lui Tyler Clementi – şi Florida vor să introducă o lege pentru a redresa această problemă, dar deja e prea târziu.

„Sarah", care nu-şi poate divulga numele din motive de siguranţă personală, este victima unei întregi campanii de pornografie de răzbunare. În 2009, când Sarah s-a despărţit de iubitul ei, el a intrat pe profilul ei de Facebook şi l-am umplut de poze cu ea goală. La câţiva ani după aia, după ce  a pus o poză cu noul ei iubit pe Facebook, a început să primească mailuri în care i se spunea că cineva pusese fotografii explicite cu ea pe siteuri de pono de răzbunare.

Pe durata a două săptămâni, circa 100 de siteuri aveau fotografii cu ea goală. Un avocat i-a spus lui Sarah că dacă-şi dă în judecată fostul, va pierde o sută de mii de dolari în taxe de tribunal şi nu se va alege cu nimic. Poliţia i-a spus că ea are peste 18 ani, iar acele fotografii sunt proprietatea fostului prieten, deci el poate face ce vrea cu ele. Cei de la FBI au spus că nu-i o problemă de securitate naţională şi au respins cazul. Sarah s-a hotărât să oprească de una singură această problemă, aşa c-a deschis endrevengeporn.com. Am sunat-o ca să aflu povestea ei.

VICE: Bună Sarah. Poţi să-mi spui ce-ai simţit când ai fost obligată să-ţi schimbi numele?

Sarah: N-am vrut s-o fac. Voiam să lupt, nu să mă ascund şi să-mi schimb complet identitatea. Mă simţeam de parcă eram o criminală, care-şi ascundea fapta, deşi eu nu făcusem nimic. Da, am acceptat ca tipul nepotrivit să facă poze cu mine, dar el era cel care mă hărţuia pe mine. În prima fază a trebuit să-mi schimb locul de muncă, pentru că el postase acele imagini pe profilul unde aveam toţi colegii. Mi-era frică c-o să fiu hărţuită, aşa c-a trebuit s-o iau de la capăt.

A schimbat asta modul în care te încrezi în oameni?
A schimbat modul în care văd bărbaţii şi cum credeam eu că privesc ei femeile. Nu eram feministp, dar acum nu pot fi altceva. Sunt o femeie inteligentă, de succes, şi e trist să vezi cum sunt judecate femeile, indiferent de personalitatea lor, doar pentru cum arată. Ştiu că acest lucru se petrece de ceva vreme, dar chiar m-a lovit atunci. Cât despre încredere, mi-a fost foarte greu la început. Nu cred că-ţi poţi reveni vreodată după aşa ceva.

Una dintre criticile de pe siteul lui Sarah.

Experienţa asta a afectat modul în care te priveşti?
Da, când pozele astea sunt răspândite între necunoscuţi ei tind să analize fiecare imperfecţiune a ta. De obicei fiecare dintre noi e cel mai grav critic al său şi ne ştim cu toţii imperfecţiunile, dar te doare mai tare să vezi că alţii se concentrează atât de tare pe ele. M-a făcut să mă simt foarte nesigură şi încă încerc să-mi revin.

Ai mai vorbit cu fostul tău prieten?
După faza cu fotografiile de pe Facebook m-am temut de ce-ar putea să-mi facă. Am văzut ce-i putea pielea, aşa c-am încercat să port un dialog normal cu el, acum că suntem amici. Îi spuneam „bună, sper că eşti bine” şi pe urmă ţineam distanţa ca să nu-l supăr pentru că mi-era frică. După ce a pus din nou poze, am vorbit cu el doar prin avocaţi.

Ce crezi despre oameni ca Hunter Moore care profită de faze de genul ăsta?
Cred că e dezgustător că oameni ca Moore spun că ei profită de ocazia asta să facă bani, pentru că ei satisfac o „nevoie” socială. Există multe moduri de a face bani, fără a profita de necazurile altora. Oameni ca el sunt incapabili de empatie faţă de cei pe care-i nenorocesc. Nu le pasă pe cine rănesc, dar eu cred că nu-i nimic mai trist decât să ai atât de multă ură faţă de necunoscuţi.

Hunter Moore.

Cum a fost recepţionat siteul tău?
Am primit mailuri de la tipi care dădeau vina pe victime spunând că n-ar fi trebuit să se lase pozate şi că siteul meu e o pierdere de vreme. În rest am primit numai susţinere, mai ales din partea victimelor. Danielle Citron e o profă de drept de la Universitatea din Maryland care scrie o carte despre hărţuirea cibernetică şi o prezintă ca prima mişcare a drepturilor civile pe internet. O altă profesoară de drept din Miami mă ajută să scriu o lege federală, dar şi una pe fiecare stat pentru toată SUA.

Care-s următorii paşi?
Pe scară macro vrem să aducem problema asta în faţa opiniei publice şi să ajutăm mai multe victime. Până acum doar 25 de victime m-au contactat, dar, dacă te uiţi pe siteurile porno de răzbunare, sunt mult mai multe femei în situaţia asta. Vreau să încerc să previn genul ăsta de întâmplări pe viitor. Cred că vom reuşi să modificăm legislaţia – deja am reuşit în New Jersey. Acum rămâne problema să convingem victimele să apeleze la politicienii locali pentru a le aduce la cunoştinţă gravitatea situaţiei, să le spună că

Crezi că femeilor le e frică să vorbească despre acest lucru?
Da, sunt înspăimântate. Le e frică că dacă îşi fac numele public o să fie asociate cu pornografia. Pe de altă parte, ele s-au obişnuit cu lipsa de interes a autorităţilor şi nu cred că politicienii vor fi de mai mare ajutor. Eu simt că rolul meu e să mă adresez opiniei publice, să atrag atenţia asupra problemei şi să le arăt victimelor că, în ciuda faptului că o să le respingă, legislatorii ţării tot sunt obligaţi să le asculte.

Urmăriţi-o pe Camille on Twitter: @CamStanden

Traducere: Mihai Popescu