Care-i faza cu fondul dubios prin care PSD-ul vrea să schimbe România în bine (dar nu prea)

(Fotografia din deschidere de Steven Polo via Flickr)

Pesediștii s-au străduit să fie cât mai populari în campania electorală. Nu au aruncat în alegători cu noțiuni prea complicate de economie, au încercat să meargă drept la inima omului: salarii și pensii mai mari, taxe tăiate, lapte și miere, în fine, te-ai prins. Totuși, printre promisiunile astea populiste și ușurele s-a strecurat una puțin mai complicată: fondul suveran de investiții, care va strânge bani de la companii de stat și-i va da pentru construcția de autostrăzi, școli, spitale. Am să încerc să-ți explic despre ce este vorba, nu că aș pune multă bază pe promisiunile PSD-ului, ci pentru că ideea asta a funcționat cu succes în alte țări dezvoltate. Bine, la noi are toate șansele să se transforme într-o catastrofă, dacă încape pe mâinile cui nu trebuie. Partea cu adevărat interesantă este că PSD vrea să facă, nu unul, ci două fonduri de investiții. Deci cu atât mai periculos.

Fonduri suverane există în mai toată lumea și nu de ieri de azi. În multe cazuri, ele au contribuit, într-adevăr, la relansarea economiilor și la creșterea nivelului de trai. Politicienii noștri, în stilul lor demagogic, au făcut referire la fondurile suverane din Norvegia și din Polonia ca fiind modelele după care se vor ghida în modernizarea României.

Cea mai de succes poveste este a Fondului Suveran al Norvegiei, țară care a cunoscut un boom economic începând cu anii '70. Bine, acolo au fost și niște oameni cu cap care au trecut peste orgolii și, în ciuda alternanței la guvernare, au mers pe aceeași linie. Banii pe care i-au obținut din comercializarea producției de petrol și gaze naturale din Marea Nordului i-au depus în acest fond, care este administrat de Banca Națională a Norvegiei.

Timp de patru decenii, exporturile de petrol au fost catalizatorul economiei norvegiene, salariile populației crescând cu peste 50% față de nivelul Uniunii Europene, dar nu pentru că a existat un Dragnea care să le mărească din pix.

După aceea este Fond Suveran al polonezilor. Acesta este finanțat cu bani de la bugetul de stat, iar fondurile sunt gestionate de experți independenți care răspund în fața reprezentanților Ministerului Dezvoltării și Trezoreriei.

Practic, toate instrumentele de finanțare pe care le poate folosi un stat sunt puse în același coș, iar banii sunt plasați în imobiliare, în acțiuni sau în titluri de stat pentru a fi multiplicați. O parte din banii obținuți ajung, apoi, să fie direcționați către investiții strategice din economiile naționale.

România nu ar fi la prima întâlnire cu un fond suveran. În anul 2006, în plin boom economic, premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu înființa printr-o ordonanță Fondul Național de Dezvoltare. Tăriceanu voia să asigurare finanțarea investiţiilor din infrastructură, să aibă la dispoziție și ceva rezerve pentru procesele pierdute în cazul retrocedărilor activelor imobiliare, dar să facă și un mecanism de utilizare a veniturilor încasate din privatizări.

Fondul lui Tăriceanu a fost capitalizat, inițial, cu banii obținuți din privatizarea BCR și a mai multor filiale de la Electrica. Ce surpriză, banii nu s-au dus către investiții, ci spre acoperirea deficitelor din anii 2007 și 2008. Nivelul Fondului Național de Dezvoltare prevăzut în bugetul de stat a avut un trend descendent de la 600 de milioane de lei (2007), la aproape 102 milioane de lei (2008) și numai 6,4% s-au dus pentru scopul inițial, adică pentru construcția de drumuri și autostrăzi.

Un raport al Curții de Conturi din anul 2008 a fost tranșant: înfiinţarea Fondului nu a depășit, în practică, nivelul bunelor intenţii, căci a fost urmată de un mod de aplicare restrâns, temporizat și ezitant.

Și Guvernul Emil Boc a cochetat în 2009 cu ideea unui Fond Suveran care să fie alimentat cu bani de la companiile statului din domeniul energetic, de la CEC și din rezerva valutară a BNR care să fie, apoi, listat la Bursă. Evident, totul a picat. Cine să fie în stare să facă așa ceva în România?!

PSD a promis că va crea în 2017 două structuri: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și Fondul Naţional de Dezvoltare (FND). FSDI a făcut primii pași luna trecută, iar cel de-a doilea, FND, trebuie să fie creeat la începutul verii.

Nu se știu prea multe despre cele două instituții financiare dar, pe scurt, lucrurile arată cam așa: toate companiile profitabile ale statului vor fi luate de sub tutela ministerelor și vor fi plasate în aceste fonduri. Un prim pas în acest sens a fost deja făcut, prin decizia Guvernului ca aceste companii să verse 90% din dividende la bugetul de stat, fără a ține cont de nevoile de investiții sau de starea financiară a acestora.

Sub FSDI vom regăsi companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica, iar în FND vor fi companiile la care statul are participații și care sunt administrate de AVAS și nu pot fi băgate în FSDI din cauza interdicțiilor Comisiei Europene, precum Transgaz și Transelectrica.

Pentru a face rost de bani de la bănci, de la alte instituții financiare sau de la investitori privați, aceste fonduri ar putea să demareze o succesiune de împrumuturi garantate cu acțiunile companiilor sau cu diverse active. Creditorii, adică cei care vor da acești bani, și-i vor recupera din dividendele produse anual de aceste firme.

Liviu Dragnea ne spune că, după estimările lui, economia României va beneficia de 10 miliarde de euro după constituirea acestor fonduri. Liderul pesedist a promis avioane noi, fabrici, garnituri noi de trenuri, spitale, școli și autostrazi. Chiar mi-am sunat prietenii din Diasporă și le-am spus să se întoarcă de urgență acasă!

Dar hai să-ți spun ceva. Da, în România e nevoie urgentă de autostrăzi, de școli și de spitale. Dar dacă nu vom avea taxă de drum pe autostradă, învățământul va fi în continuare gratuit iar spitalele nu vor fi privatizate, toate aceste proiecte vor fi neprofitabile în această schemă de finanțare. Adică, degeaba se chinuiesc pesediștii să facă aceste fonduri suverane, pentru că există o groază de instrumente financiare clasice prin care se pot obține bani pentru astfel de proiecte așa cum sunt ele în prezent. Unul din aceste instrumente în reprezintă fondurile europene!

Statul român are o experiență catastrofală în a-și gestiona companiile. Nu rare au fost cazurile când companii strategice au fost căpușate și aduse în insolvență sau chiar în pragul desfințării. De foarte multe ori s-a ocolit legea guvernanței corporatiste, iar multe numiri de directori în fruntea acestor firme au fost influențate politic.

România nu are experiența statelor din Occident în a gestiona mecanisme financiare atât de complexe, nu are autorități de control eficiente iar toți cei implicați în acest circuit ar trebui să dea dovadă de o transparență decizională, de un nivel de etică și de responsabilitate cum nu s-a văzut niciodată la noi în țară.

Gestionate prost, aceste companii puse gaj creditorilor, dacă nu dau randamentul scontat și nu își vor mai putea restitui împrumuturile, ar putea să se transforme într-o bombă cu ceas. Nu de puține ori am văzut acest scenariu în România, când companii de stat și-au cerut insolvența pentru a se proteja de cei care aveau de recuperat bani.

În acest caz, Comisia Europeană ar putea să intervină și să ceară ca rezultatele acestor Fonduri să fie consolidate la bugetul de stat. Ce va însemna acest lucru? Creșterea exponențială a datoriei publice și a deficitului bugetar, care oricum pentru anul acesta este prevăzut să sară peste pragul de 3%. Cine va achita nota de plată? Evident, noi, fraierii, inclusiv cei care acum se bucură de creșterea salariilor și a pensiilor.