Am vorbit cu rockeri români ai ultimilor 30 de ani ca să aflu cum se distrau de 1 mai

În capul meu cele mai frumoase desfrânări de 1 mai se întâmplă pe muzică rock. Dacă mai vorbim şi de nişte oameni din trupe din alea grele, povestea capătă nişte nuanţe şi mai hardcore, am căutat să văd dacă se confirmă treaba asta sau ba. Dacă oamenii din trupele rock vechi se fac praf la fel ca orice muritor de rând, la firul ierbii şi la piciorul grătarului sau pe nisipul cel rece din Vamă sau aiurea.

Şi da, am ales rockeri mai copţi pentru că sunt cei mai mişto povestitori şi-au trecut, la viaţa lor, prin multe 1 mai-uri: şi comuniste, şi de tranziţie, şi cu ţigări, băutură proaste, şi cu bogăţie.

„Pentru mine ziua de 1 mai înseamnă pădure, aer liber, chitări reci, corturi, miros de lemn, foc de tabără. An de an asta făceam cu trupa. Ne urcam în tren şi, cu rucsaci în spate, colindam dealurile şi munţii, ne chefuiam la foc şi cântam la chitări de la Beatles la AC-DC şi Floyd. În rest, aveam un casetofon cu baterii care mergea încontinuu. Iar amintirile haioase sunt atât de multe, încât nici nu încerc să le notez, oricum o bună parte nu pot fi expuse în public.

Îmi petreceam zilele de 1 mai cu oamenii cu care am copilărit. Noi, cei din trupa Cargo, suntem atât de mult timp împreună, încât la sărbători, zile de naștere etc., petrecem fiecare cu familiile, găştile moto sau prietenii vechi. Mergeam cu gașca, așadar, prin locuri precum Valea Mureşului, Retezat, Arieşeni, Gărâna, Căsoaia, Valea Frumoasă, Căprioara. Sunt multe. De la noi din Arad era cam complicat să ajungem la mare, cum se face acum. Şi, oricum, ne doream să ne izolăm de restul lumii, să putem face prostii cât şi cum vrem."

„Cu Vița de Vie obișnuiesc să petrec ziua de 1 mai clasic, comunist, prin muncă. De cele mai multe ori la mare, în Vamă. Înainte de Vița de Vie, pe la începutul anilor '90, 1 mai mă găsea în zona Neptun - Olimp, pe haos. Adică mega haos. La ultimul 1 mai la care am fost s-a aruncat tot mobilierul din hotel pe geam, iar covoarele din hol au fost scoase şi aranjate frumos pe şosea, pentru maşini. Still don't know why…"

„De 1 mai, prin anii ‛80, se petrecea cam ca la 23 august, cu mici şi multă bere, câte o chitară acustică şi multe cântece şi veselie la petreceri. Cam la șapte ani de la înfiinţarea trupei, în 1988, eram cu toţii în Oradea, după absolvirea facultăţilor din Timişoara. De 1 mai, s-a întâmplat să fim programaţi să cântăm la o manifestare organizată în aer liber la intrarea unei localităţi situate aproape de Oradea, numită Biharia.

Acolo, între două mici dealuri, pe o scenă deschisă, fără nicio copertină în caz de ploaie, cu stema Republicii Socialiste în spate, am susţinut o repriză electrizantă. Elevii aduşi acolo în grupuri organizate şi conduse, când au auzit că am început, au rupt rândurile şi n-au mai putut fi controlaţi, cu toţii sărind şi strigând în ritmul muzicii noastre. A fost haos, ceea ce rar se întâmpla pe vremea aia."

„În cazul nostru, dacă vremea se arăta promiţătoare, cântam la deschiderea Restaurantului Aladin, din Venus. Ne-am băgat şi-n apă, când a permis vremea, da' mai răruţ, mai bine ne spălam cu bere, pe dinăuntru. Serile, deşi răcoroase, erau punctul maxim. După ce terminam la Aladin, ne retrăgeam în Rezervaţie - denumirea dată de Iuliu Merca vilelor de lângă Hotel Raluca - şi făceam un foc de tabără, cu grătare, şpriţuri şi muzică, până la ziuă.

Marian Corjan, pe-atunci solist la Compact, aducea nişte lăutari din Mangalia, pe care-i punea să cânte ce nu cântaseră în viaţa lor, în cele mai adecvate locuri de interpretare: balcoane, în copaci, pe acoperişul vilelor. Într-un an, am ars tot ambalajul de la Autonight, discoteca de alături. Era frig şi tehnicienii trimişi să caute combustibil au adus lăzile de lemn, întărite cu platbandă de metal, ca să avem ce pune pe foc. Din pricina fiarelor rămase-n cenuşă era să iasă un război cu ospătarii de la unitatea respectivă, aplanat de Merca, omul care-ar fi putut să facă pace şi-n Orientul Mijlociu. În consecinţă, tot cei de la Autonight au mai adus două lăzi de vin. Comme d'habitude, erau şi ceva mândre prin zonă, ca să nu zică lumea că suntem misogini.

Organizarea foarte bună făcea ca ziua oamenilor muncii să ne prindă prin apropiere, adică în judeţele Tulcea sau Constanţa. După două zile, timp în care mirosul de mucegai din Venus ne pătrundea în oase, haine şi suflet, ne întorceam în turneu. Reveneam pe litoral la începutul lui iunie şi plecam la mijlocul lui septembrie, exact când izul de perete muced începea să dispară. Viaţa îşi continua ciclul, cu aceeaşi «monotonie» a muzicii, tinereţii şi-a anilor care nu se mai pot repeta niciodată."

„E într-un fel amuzant să «spulberam visele» unora care cred că membrii Bucovina au fost vreodată înnebuniţi de ce se întâmplă în Vama Veche atunci când venea 1 mai. Mai degrabă aş zice că ne-am ferit de nebunia de acolo. De ce, nu ştiu exact să zic, dar cel mai probabil din cauză că noi nu am avut niciodată nevoie de o aşa-zisă supapă.

Noi am făcut tot soiul de tâmpenii când ne-a trecut prin cap, fie că e vorba de debaclu etilic, nopţi petrecute departe de casă sau mai ştiu eu ce. Ca poveste personală legată de 1 mai, îmi aduc aminte una destul de amuzantă, de acum vreo șapte - opt ani, cred. Făcusem vărsat de vânt pe la jumătatea lui aprilie şi, sincer, simţeam că înnebunesc în casă. Prima săptămână a fost hardcore tare, cu febră şi delir şi tot tacâmul, însă după ce a trecut grosul bolii, am început să simt că îmi vine să mă sui pe pereţi.

Îmi aduc aminte de parcă fusese ieri. Mai păstram doar câteva din urmele bolii şi redevenisem vioi, aşa că începusem să am idei. Aflasem că nişte amici de-ai mei plănuiau un 1 mai pe motoare la mare. A doua zi dimineaţă, la cinci, eram echipat, pe motor în drum spre mare şi spre Vama Veche, împreună cu încă vreo cinci. Am ajuns acolo, urma să ne cazăm la cort, dar gazda imbecilă udase din plin gazonul până la a-l face aproape mlaştină.

Nu m-am bucurat foarte tare de asta, dar eram dispus să trec cu vederea. Ce m-a făcut să plec a doua zi dis de dimineaţă de acolo era mulţimea de oameni beţi topor, care se pişau pe unde apucau de parcă era un festival al pişatului şi nu 1 mai. Îţi dai seama cât de dezolat am fost eu, care stăteam în casă de 12 zile şi eram avid de a reintra în societate. Cu toate astea, dimineaţa am strâns totul, am repus calabalâcul pe motor şi am plecat la Năvodari, unde era deschiderea de sezon a amicilor din Seawolves MC, unde am găsit o atmosferă la fel, uşor etilică, dar calmă, plină de oameni prietenoşi şi nu de priviri de hering afumat. Şi o iarbă deasă şi înaltă până la genunchi sub nişte măslini sălbatici, o desfătare să pui cortul acolo.

Da, m-am făcut lemn cu «lupii de mare motorizaţi», însă în acea adiere de prietenie, nu de debusolaţi scăpaţi de-acasă. De atunci, am revenit doar o singură dată în Vamă, şi tot aşa, doar pe fugă. Nu mă simt conectat cu Vama Veche, pentru că, aşa cum ziceam, pentru mine ăla e doar un loc, nicidecum o Mecca a destrăbălării, aşa cum o văd unii."

La mare e plin, probabil ai văzut de pe Facebook. Dacă n-ai plecat încă din oraș, vezi că distracția nu se mută, dar nu mai ai povești d-alea mișto de spus legat de 1 mai. Plus că dacă n-ajungi prin Vamă, pierzi ocazia să te plângi și tu că nu mai e ce-a fost. În rest, ceva de băut să ai, că se găsesc locuri care să fie așa cum trebuie.