Chestii

Brățara de fitness a soției poate fi dovada care-l bagă la închisoare pentru omor pe tipul ăsta

Povestea lui avea erori destul de mari.
30.4.17

Richard Dabate a declarat la poliție că un intrus mascat a intrat în casa familiei din Ellington, Connecticut, pe 23 decembrie 2015, iar, după o încăierare, intrusul a împușcat-o și omorât-o pe soția lui, Connie, cu pistolul său. Dar brățara de fitness a lui Connie sugerează altceva.

În dimineața respectivă, Connie Dabate s-a dus la un curs de fitness de la YMCA, la scurt timp după ce Richard a dus copii la școală, conform dosarului accesat de Hartford Courant. Între școală și job, Richard spune că a primit o notificare că sistemul de alarmă de acasă a fost declanșat, așa că a fugit rapid acasă. Acolo, el s-a luat la încăierare cu intrusul, care l-a legat, dar apoi soția lui a venit acasă și acesta a împușcat-o.

Publicitate

Poliția a fost suspicioasă în privința poveștii lui Richard încă de la început, deoarece nu existau dovezi de o intrare prin efracție sau o luptă. În plus, trei câini diferiți au găsit mirosul lui în exteriorul casei și apoi au aflat că prietena lui Richard rămăsese însărcinată, iar poliția a descoperit un mesaj pe telefonul lui Connie, intitulat „De ce vreau un divorț."

Dar datele de pe brățara FitBit a lui Connie fac parte din dovezile poliției care au ajutat la condamnarea lui Richard. Ea nu a dat-o jos după antrenament, iar detectivii au descoperit că ea mergea prin casă cam la o oră după ce Richard spune că a fost împușcată. Ea s-a mutat cam jumătate de metru de când a ajuns acasă și până la ultimul ei pas la 10.05 dimineața. La șase minute după ce tracker-ul a constatat că ea este inactivă, Richard a activat alarma sistemului de securitate. Cinci zile mai târziu, el a încercat să revendice polița de asigurare de viață a lui Connie, în valoare de 475 de dolari. Cererea a fost respinsă.

Richard este eliberat pe o cauțiune de un milion de dolari pentru moment, iar următorul proces din tribunal are loc săptămâna asta. El este acuzat de crimă, declarații false și manipularea dovezilor. Deși mulți sunt sceptici în privința acurateței brățării de fitness și alții se plâng că se îngrașă, în loc să slăbească, device-ul ăsta ar putea să trimită la închisoare un criminal.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe cazuri de crime domestice:
Un tip nu a avut nimic bun de zis despre pastele gătite de iubita lui și s-a lăsat cu pistoale
Iubitul meu a încercat să mă omoare și a făcut o singură zi de pușcărie pentru asta
Poveștile româncelor ucise-n bătaie și arse de vii de bărbați mi-au arătat ce înseamnă Ziua Femeii