Toate chestiile pe care crezi c-o să le faci când ești propriul tău șef în România

Știu că ești ca mine și-ți spui mereu că te-ai săturat să fii sclav pe plantație și vrei să fii propriul tău stăpân. Să ții și tu, o dată, biciul în mână.

Nu zic că nu-i tristă viața asta în care mergi de luni până vineri spre și dinspre birou, un fel de mort viu care trăiește în fiecare zi la fel. Și mai nașpa e când faci chestia asta dureroasă pe bani puțini, dar nu vreau să te deprim prea mult, așa că mă opresc aici.

Cum să te comporți cu un dealer de iarbă

Ar fi o cale de scăpare. Să ai coaie să-ți dai demisia și să lucrezi de acasă. Să faci chestia la care te pricepi pe muzica ta și pe timpul tău și, dacă găsești și pe cineva să-și dorească serviciile tale, chiar te-ai scos.

Și-atunci o să fie Revelion în fiecare zi!

Mai nasol e că nu-i chiar așa. Văd mereu în jurul meu oameni care îmi jură că nu s-ar mai angaja niciodată, dar care, până acum, nu m-au convins că sunt mai vii decât mine, doar pentru că nu mai lucrează la program. Și-am mai observat diferențele astea între ce predică ei și ce se-ntâmplă, de fapt, în viața lor de oameni care lucrează de acasă.

Iluzia: „Gata, am scăpat de programul ăla de la 9 la 17 și de scuza că n-am timp să fac mișcare. De acum, o să lucrez de acasă și-o să-mi fac eu singură programul, iar ziua va începe mereu cu oră de sport și se va încheia cu stretching sau yoga, ceva de genul.

OK, n-o să-mi mai permit un abonament din ăla șmecher la o sală fițoasă de fitness, pe care mi-l oferea firma sau pentru care plăteam mai nimic, adică vreun milion de lei pe lună. N-o să mai am bani de SPA, dar o să-mi permit niște clase de aerobic la sala din cartier. Altfel, să alergi în parc este moca, iar eu am de partea mea timpul. O să fac jogging aproape singură, când toți triștii sunt la muncă."

Realitatea: Singura chestie adevărată din rândurile de mai sus este că da, o să ai mult timp liber. Și că da, ai putea găsi parcul aproape gol, dacă te-ai hotărî să alergi pe la prânz, în timpul săptămânii. Cel mai probabil e că n-o vei face. Când muncești de acasă ești la fel de organizat ca Primăria Capitalei sub conducerea Gabrielei Firea.

Te vei trezi prea târziu pentru a mai bifa joggingul de dimineață, vei amâna treaba pe care o faci de acasă și care înseamnă bani pe după-amiază sau seară, iar asta îți va da peste cap și planul măreț de a încheia ziua la sală. Și nu, nu vei slăbi, dar sunt șanse mari ca fundul tău să ia forma canapelei. Una flască și mare cât China.

Iluzia: „Când mergeam la birou, n-aveam niciodată timp să mă aranjez așa cum aș fi vrut. Machiajul îmi reușea pe jumătate, părul era de cele mai multe ori sacrificat, iar ținuta mea generală era mai mereu de nota 7.

Bine, dacă ești tip, n-ai probleme din astea, dar uite un avantaj și pentru tine: o să poți să ieși din casă în pantaloni scurți. Și eu la fel, iar chestia aia cu Casual Friday o să se întâmple, de-acum, în fiecare zi. Pot să mă îmbrac ca-n Vamă, ca la o ieșire în Fratelli sau cum mi se pune pata, fără să mă tem c-o să se uite șeful strâmb."

Realitatea: Stai pe pace și nu-ți cumpăra țoale noi, că n-o să ai unde să le porți. Pe bune, o să scapi de un dress code scroțos de la birou și o să dai peste unul prea comod: pijamalele. Pentru că nu te vede, oricum, nimeni, și pentru că vei fi tentat, uneori, să lucrezi pe laptop, direct din pat. Și-atunci, ce rost are să te schimbi de pijamale?

Și pentru că cele mai dese drumuri le vei face la supermarket sau pe la diferite ghișee, să-ți plătești diverse, n-o să-ți vină nici să te machiezi sau aranjezi, în caz că ești tipă. Privește și partea bună: n-o să mai arunci atâția bani pe haine și produse cosmetice. Că oricum n-o să te vadă nimeni în afară de your significant other.

Iluzia: „Gata, frate, voi fi propriul meu șef și eu o să decid de la ce oră o să muncesc și până când. N-o să mai pierd timpul cu ședințe aiurea și rapoarte pentru șefii mei, doar pentru că le este lene să și le facă singuri. Orele pe care le pierdeam așa, la birou, le voi câștiga muncind pentru mine.

Eu sunt eficientă timp de două, trei ore pe zi, așa că mă voi organiza cum trebuie. De la 9 la 12, îmi scriu articolele pe care trebuie să le trimit diferitelor publicații cu care colaborez, apoi iau prânzul. După aceea, timp de o oră, fac un fel de brainstorming doar cu mine și o listă de propuneri și proiecte noi.

E mișto că nimeni n-o să mă deranjeze, ca la birou, unde toată lumea vorbește peste toată lumea, unul țipă, unul are o criză de isterie, unul trage de mine să merg la masă. Așa, la ora 14 termin treaba și încep să trăiesc. Blanao!"

Realitatea: E adevărat, ești propriul tău boss și asta s-ar putea să fie o problemă. S-ar putea ca propriului tău boss, adică ție, să-i fie lene să se apuce de treabă (oricare ar fi asta) la prima oră a dimineții, așa cum făcea când era angajatul altuia, și s-o amâne peste o oră și încă o oră. Sau pe mâine.

Și bun, să zicem că deschizi până la urmă laptopul și îți faci curaj pentru rapoarte, proiecte, dosare, chestii. Numai că tentația, adică Facebook-ul, este și ea acolo și strigă „Hai să trolăm!".

Destul a trebuit să te abții la job, când le răspundeai amicilor de pe Messenger eternul „sunt prins, vorbim mai târziu". Acum ai timp să-ți povestești viața pe Messenger sau WhatsApp și să comentezi și la comentariul comentariului de la o postare de pe Facebook. Și-uite așa uiți de ce ai deschis laptopul in the first place.

Și te trezești că ai depășit deadline-ul, pentru c-ai pierdut timp uitându-te la filmulețe cu pisici pe YouTube. În pijamale.

Iluzia: „Gata, destul de mâncatul pe tastatură și asta numai pentru că îmi aduce aminte stomacul, prin zgomote neplăcute, că nu l-am băgat în seamă toată ziua. Ședințe, deadline-uri, întâlniri aiurea, când să mai mănânc? Și să o fac și așa cum spune poliția dietei, stând ca omul la masă, ca organismul să înregistreze că mănânci.

O să lucrez de acasă și o să-mi fac singură programul. Și-o să am trei mese serioase, la ore normale, dimineața, la prânz și seara. Și asta, plus sportul de care o să mă țin, o să mă ajute să port iar măsura S."

Realitatea: Relax, o să mănânci tot pe tastatură, numai că o să fie aia a laptopului de acasă. Și nu, repet, confortul și familiaritatea o să fie atât de copleșitoare, încât n-o să te țină mult faza asta cu pregătitul și aranjatul meselor.

Pe scurt, o să mănânci direct din caserole, pe tastatură. Și-o să mănânci mult și des, că, deh, frigiderul este la îndemână și chestiile de ronțăit parcă merg mână-n mână cu munca de acasă. O prăjitură, o alună, o banană, un iaurt, un pahar de vin, doar știi! Se duce dracu' tot visul tău măreț cu stilul de viață sănătos și-aproape că-ți va fi dor să mergi din nou la birou și să mănânci și tu o ciorbă caldă de la cantina aia de rahat, corporatistă.

Iluzia: „Da, frate, o să am timp să și trăiesc. Sală, îmbrăcat frumos și-o s-o ard pe la eventuri din astea hipsterești, o să ies în parc cu bicicleta, o să fac mai multe escapade la munte, la mare sau aiurea, o să plec când și unde am chef.

Nu mai am un program care să mă țină pe loc. De fiecare dată când cineva o să-mi spună hai, n-o să cer șapte mii de aprobări de la șefi și alți sus-puși. O să trăiesc un weekend continuu."

Realitatea: Ba o să trăiești o săptămână de lucru continuă, cât aștepți ca iubita, iubitul sau amicii să fie liberi și să te însoțească la munte, la mare sau aiurea. Deci, cumva, n-o să mai depinzi de șefii tăi, ci de șefii lor. Altfel, da, timpul îți va permite s-o freci cât vrei tu pe la terase sau expoziții, dar o să ți se pară trist să faci asta singur, când toți sunt la muncă, și-o să te plictisești.

Chestiile mișto o să se petreacă tot după orele 17-18, când ies prietenii tăi de la muncă și-o să vă întâlniți la o bere la fel cum o făceați când erai și tu angajat. Bine, ar mai fi faza cu sala, unde te poți duce și singur și este și mai eficient așa. Asta dacă nu ești tipă, căci noi avem zero motivație și depindem de o amică care să meargă cu noi, să ne țină de urât.

Concluzia? E bine și să te trezești știind că o să ieși, cândva, în acea zi, pe ușă. Dar și să ți se rupă să pleci de acasă, în altă zi, și să nu fie nevoie să suni la serviciu, cu vocea aia de fals gripat. Problema e că nu le poți avea pe amândouă decât în câteva locuri. Însă ce-i mai contraproductiv e să crezi că-n freelancing e mai multă viață, doar pentru că auzi de la alții cât de bine e și vezi din când în când un articol despre oameni care și-au schimbat traiul așa.