Publicitate
Chestii

De ce se moștenesc divorțurile în familie

Un set anume de trăsături de personalitate s-ar putea să fie parțial de vină.

de Justin Lehmiller, PhD; translated by Ioana Pelehatăi
18 Octombrie 2017, 4:00am

Fotografii de Sohl via Getty Images

Cercetătorii din științele sociale știu demult că oamenii care provin din părinți divorțați au un risc mai mare de divorț, la rândul lor. De exemplu, un studiu publicat în 1991 în Journal of Family Issues a conchis că divorțul părinților sporește cu 70% șansele de a pune punct primului mariaj propriu în primii cinci ani. Studiile mai recente au venit cu concluzii asemănătoare, iar unele chiar au conchis că riscul de divorț e și mai mare.

Se presupune demult că atunci când divorțează părinții se produc niște schimbări în copii care le subminează mai târziu propriile mariaje. De exemplu, unii au susținut că divorțul părinților le scade oamenilor încrederea în căsătorie și-i face să-și asume mai greu participarea la această instituție. Alții au susținut că poate divorțul părinților are un efect negativ asupra abilităților interpersonale ale copiilor și că, la urma urmelor, asta le dăunează propriilor relații.

Deși, fără doar și poate, acești factori de mediu joacă măcar un rol parțial, un studiu în curs de apariție în publicația Psychological Science, intitulat „Genetică, mediul de creștere și transmiterea intergenerațională a divorțului" sugerează o posibilitate provocatoare, cum că răspunsul ar fi și parțial genetic. Cu alte cuvinte, poate că unii oameni poartă niște gene care le sporesc riscul de a pune punct unei căsnicii.

Deci, cum au ajuns cercetătorii la această concluzie? Păi, au făcut ce fac adeseori oamenii de știință când vor să-nceapă să distingă între efectele biologie versus cele ale mediului: s-au uitat la oamenii adoptați în copilărie și i-au comparat atât cu rudele biologice, cât și cu cele adoptive, în termeni de asemănări.



În acest studiu, cercetătorii au întreprins trei teste distincte, cu date din evidența populației la nivel național din Suedia. Au avut astfel acces la un set uriaș de date, cu care au putut analiza ce se întâmplă în zecile de mii de cazuri pe termen lung.

În primul test, autorii au folosit un „concept clasic al adopției", în cadrul căruia au analizat legătura dintre propriile experiențe cu divorțul ale persoanelor adoptate cu experiențele părinților biologici și adoptivi. Ce-au aflat e că, deși pattern-urile de divorț ale adoptaților tind să se asemene cu cele ale părinților biologici, riscul ca ei înșiși să divorțeze e mai sporit în cazurile în care părinții biologici au divorțat. Cu alte cuvinte, au divorțat mai degrabă cei ai căror părinți biologici au divorțat.

Pentru al doilea test, autorii au folosit un „concept extins al adopției", în care au analizat experiențele de divorț ale 82 698 de persoane și modul în care se leagă de cele ale părinților biologici pe care le-au avut în copilărie, versus cele ale părinților biologici pe care nu le-au avut la rândul lor, în copilărie. La fel ca-n primul test, dacă ai avut un părinte biologic cu care n-ai crescut, istoria ta cu divorțul tinde să se asemene cu a acestuia.

Ce e interesant, însă, e că testul ăsta a mai dezvăluit și că riscul de divorț al unei persoane se aseamănă cu cel al părinților biologici cu care au crescut. Și, de fapt, legătura asta e cea mai puternică dintre cele două, ceea ce sugerează că atât biologia cât și mediul joacă un rol în rata de risc de divorț.

Citește și Cum e să ai 20 și ceva de ani și să fii deja divorțat, în România

În fine, pentru cel de-al treilea test, autorii au analizat corelarea dintre experiențele de divorț ale persoanelor și cele ale fraților lor adoptivi și biologici. Au constatat că divorțurile acestora n-au absolut nicio legătură cu cele ale fraților adoptivi. Cu toate astea, oamenii care aveau un frate bun sau vitreg, crescut de o altă familie, și divorțat, aveau, la rândul lor, un risc mult mai mare de divorț.

Ce ne spun toate aceste trei teste luate laolaltă e că divorțul pare să fie într-o oarecare măsură moștenit genetic. Cercetătorii au constatat de mai multe ori că riscul de divorț e asociat cu cel al rudelor biologice – dar nu adoptive.

Ca să ne-nțelegem, asta nu înseamnă că unii dintre noi poartă o „genă a divorțului" care distruge căsnicii. Nu susține nimeni asta aici. În schimb, ce cred cercetătorii că se-ntâmplă e că un anume set de trăsături de personalitate – în primul rând un grad ridicat de comportament nevrotic și un grad redus de auto-control – tind să se propage în familie, iar trăsăturile astea sporesc riscul de divorț.

Citește și Am vorbit cu mame din România despre cum e să-ți crești singură copilul

Ce-i drept, gradul ridicat de nevroză sau instabilitatea emoțională și auto-controlul redus, sau impulsivitate, au fost indicate și în studii anterioare drept factori care cresc riscul de divorț.
E important de indicat și că studiul ăsta nu sugerează că divorțul e strict genetic – rezultatele celui de-al doilea test, care compară corelarea cu părinții cu care s-a locuit versus cea cu părinții cu care nu s-a locuit, sugerează că și mediul joacă un rol indirect. Cu alte cuvinte, toate astea au probabil și o componentă învățată social.

Acestea fiind zise, rezultatele astea nu înseamnă că divorțul e predestinat celor ai căror părinți s-au separat. Dacă ai părinți divorțați, nu înseamnă neapărat că propria ta căsnicie e sortită eșecului. Dar dacă ai genul de personalitate predispusă la divorț, s-ar putea să merite să te duci la psihoterapie sau la consiliere din timp, ca să atenuezi impactul trăsăturilor ăstora asupra relațiilor tale.

Justin Lehmiller e directorul programului de psihologie socială de la Universitatea Ball State University, afiliată Institutului Kinsey, și autorul blogului Sex and Psychology . Poți să-i dai follow pe Twitter la @JustinLehmiller .

Tagged:
trauma
parinti
casatorie
divort
mostenire