Publicitate
Chestii

Cum era ginul să distrugă Londra în secolul 18

Prin 1730, cele șapte mii de buticuri de gin din oraș i-au transformat pe londonezi în niște alcoolici degenerați.

de Harry Sword; translated by Oana Maria Zaharia
04 Octombrie 2017, 10:43am

Fotografie via Wikimedia Commons

Între 1700 și 1760, Londra a avut o relație pasională și distructivă cu ginul, care era cunoscut sub numele „ruina mamei". Orașul era, practic, înecat în gin.

Prin 1730, existau aproximativ șapte mii de magazine de gin și se distilau anual zece milioane de galoane din băutura atât de adorată de locuitori. Violența, dependența și devastarea socială aduceau aminte de epidemia de crack care a lovit Statele Unite în anii '80.

Pentru mulți londonezi din clasa muncitoare, ginul a devenit mai mult decât o băutură. Ținea și de foame, trata răceala și îi ajuta să evadeze din rutina de zi cu zi din mahalale. Era un drog ieftin care putea fi obținut cu câțiva penny la orice colț de stradă – așa că, în scurt timp, s-a declanșat haosul.

Citește și: Cum să faci un cocktail cu vermut și gin cu legume

Thomas Fielding, un istoric social din vremea aceea, a scris despre ravagiile pe care le-a produs comerțul de gin asupra „oamenilor inferiori", cum i-a numit el în pamfletul politic din 1751 Enquiry into the causes of the late increase of Robbers:

„În sânul societății noastre a apărut un tip nou de beție, necunoscut strămoșilor noștri, care îi va distruge pe oamenii inferiori, dacă nu-l oprim cumva. Acest tip de beție e cauzată de otrava numită gin, consumată de cel puțin o sută de mii de locuitori ai acestei metropole."

Dar de ce a cauzat această devastare tocmai ginul, și nu whiskey-ul sau coniacul?



După lungul război cu Franța, coniacul franțuzesc care curgea înainte în puburile londoneze a devenit demodat și nepatriotic, așa că era tot mai greu să faci rost de el. Atunci, parlamentul a propus o serie de măsuri legislative cu scopul de a crește producția națională de alcool, ca să elimine de pe piață producătorii francezi.

În aceeași perioadă, au scăzut prețurile la mâncare, așa că oamenii aveau și mai mulți bani de dat pe băutură. Practic, s-au creat condițiile perfecte pentru dezastru.

Citește și: Bem de cel puțin două ori cantitatea de alcool pe care experții o consideră excesivă

Deși ginul și-a creat o imagine urbană și sofisticată în secolul XX – și datorită lui Humphrey Bogart în Casablanca – băutura consumată în Londra secolului XVIII era o bestie mult mai sălbatică.

Importat inițial din Olanda la sfârșitul secolului XVII, alcoolul olandez original din ienupăr era o băutură destul de slabă (cam 30 de grade). Dar ginul distilat în Londra era extrem de puternic și, de multe ori, înmulțit cu tot felul de aditivi oribili. Era o licoare a iasului care-ți ardea gâtul, îți înroșea ochii și te făcea să-ți vomiți mațele.

De multe ori, conținea terebentină și acid sulfuric, motiv pentru care se întâmpla des ca băutorii înrăiți să orbească. Pe siglele magazinelor de gin era scria: „Te îmbeți cu un penny, te îmbeți rangă cu doi penny, dormi pe paie gratis." Asta pentru că, după ce cheltuiai câțiva penny în magazin, cădeai lat acolo pe un pat de paie.

Dar un eveniment tragic a stârnit un scandal care a dus la sfârșitul acestei perioade de beție cruntă. În 1734, o femeie pe nume Judith Dufour și-a strangulat fiul în vârstă de doi ani și i-a vândut hainele ca să-și cumpere gin. Parlamentul s-a simțit presat să ia măsuri și a aprobat mai multe legi care să stingă setea nesfârșită a orașului pentru gin.

Citește și: Cum te face alcoolul puțin gay

Printre acestea s-a numărat și Actul Ginului din 1751, care le-a interzis producătorilor să le vândă gin comercianților fără licență și a crescut taxele pentru comercianți – astfel, ginul a ajuns să nu se mai vândă în buticuri mici, ci în cârciumile mari, unde controlul calității era mai strict.

După cum a descris istoricul GM Trevelyan în volumul trei al Istoriei Sociale Ilustrate:

„Actul 1751 chiar a redus consumul excesiv de alcool. A fost un punct de turnură în istoria socială a Londrei, dar chiar și după introducerea acestui act, medicii atribuiau consumului de tărie o optime dintre decesele din Londra. În orice caz, ce-a fost mai rău a trecut, iar apoi, ceaiul a devenit principalul rival al alcoolului în toare clasele, atât în capitală, cât și în țară."

Fotografie via Wikimedia Commons

După introducerea actului, pictorul Hogarth a imortalizat nebunia cauzată în societate de gin în printul notoriu din 1751, Gin Lane.

Artistul a desenat o mahala londoneză devastată de beție. Un document social șocant din vremea respectivă, Gin Lane ilustra un tablou al depravării: un bebeluș cade din brațele unei mame bete rangă, un cerșetor se luptă cu un câine pe un os, un cadavru e buzunărit de hoți, iar oamenii își vând hainele de pe ei ca să cumpere gin.

Printul era acompaniat de niște versuri de James Townley: „Blestemul ginului orbește, sufletul omului îl prăduiește; intră ca o secetă deodată și îți fură viața toată."

Citește și: Cum ți se schimbă viața dacă renunți la alcool și droguri la 25 de ani

Gin Lane a fost acompaniat de un alt print al lui Hogarth intitulat Beer Street, care prezenta virtuțile licorii din hamei și niște englezi burtoși și veseli care consumau „băutura voioasă produsă în țărișoara noastră dragă."

Dar deși ginul ieftin a rămas mult timp cu reputația pătată, lucrurile s-au întors, după o vreme, în favoarea lui. O selecție de mici distilerii s-au deschis în Londra și au început să producă băuturi din plante prin metode premiate de distilare. Sipsmiths a câștigat premii pentru London Dry Gin, iar East London Liquor Company infuza ginul cu coajă de grepfrut, cardamom și alte fructe.

S-au dus vremurile în care ginul era considerat o otravă, acum îl beau hipsterii care pun în el castraveți și apă tonică.

Tagged:
Gin
alcool
betie
alcoolism
istorie sociala