Zece întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui polițist de frontieră

„Odată, am găsit un dildo cât brațul meu în casa unei doamne bătrâne. Inițial, am crezut că e o bâtă de baseball.”
18.10.18
polițisti de frontieră cu un suspect prins
Fotografie via US State Department

Pe Daniel îl urăște multă lume. E polițist de frontieră, ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure că nimeni nu încearcă să introducă ilegal în Germania anumite lucruri – arme, droguri sau bani, de exemplu. Într-o zi inspectează bagaje la graniță cu ajutorul unui câine antrenat; în ziua următoare se plictisește la birou; în altă zi inspectează restaurante și deportează imigranți care lucrează fără permis de muncă.

Daniel și echipa lui sunt implicați și în rezolvarea unor infracțiuni grave, ca atunci când au salvat un grup de femei est-europene care erau obligate să se prostitueze. „Erau prezervative peste tot. Fetele erau speriate și epuizate. Clienții erau în camera de lângă și mulți erau destul de în vârstă cât să-mi fie bunici”, mi-a povestit el.

Am vorbit cu Daniel ca să aflu cât de ușor e să păcălești un câine antrenat să detecteze droguri, dacă a păstrat vreodată un obiect confiscat și dacă se simte nasol când trebuie să deporteze oameni.

VICE: Cât de greu e jobul tău?
Daniel: Am o viață destul de relaxată. Jobul e sigur și salariul e bun – cam 2 400 de euro pe lună. Nu mă simt extrem de presat. Dar e dificil să calculezi cât de mult lucrăm, de fapt, pentru că fiecare operațiune e diferită. Lucrez mult pe teren, dar când sunt la birou nu fac mare lucru. La un job normal, nu-ți poți permite să stai degeaba. Bineînțeles, timpul liber e compensat când avem de muncă pe teren, unde e mult mai solicitant.

Cum încearcă oamenii să păcălească câinii polițiști?
E dificil, pentru că sunt foarte buni și descoperă o grămadă de droguri. Oamenii mai înfășoară drogurile în ceară și staniol sau le scufundă în petrol, dar câinii tot le găsesc, chiar dacă e vorba de numai câteva grame. Eu unul n-aș îndrăzni să păcălesc un câine antrenat.

Te simți puternic pentru că ai armă și porți uniformă?
Mă bucur că port uniformă pentru că, astfel, oamenii ne percep drept o autoritate și ne iau în serios. Cred că și vizibilitatea armei are un impact puternic. Când oamenii văd armele, devin imediat mai respectuoși. Colegii mei care lucrează la investigații de taxe fac raiduri prin casele oamenilor, dar nu sunt înarmați, așa că au mereu probleme pentru că nu sunt luați în serios. Din fericire, eu n-am fost niciodată nevoit să folosesc arma și sper din tot sufletul să nu trebuiască s-o folosesc vreodată.

S-a întâmplat vreodată să fie cât pe ce s-o folosești?
Nu, dar avem ședințe regulate de tras cu arma. Facem exerciții de precizie sau de tras dintr-o ascunzătoare. Suntem supravegheați de antrenori și îmi place foarte mult când facem asta. E distractiv și palpitant.

Ai păstrat vreodată bunuri pe care le-ai confiscat?
Nu, n-aș face asta niciodată. Autoritățile sunt foarte stricte în privința asta. Întotdeauna sigilăm bunurile confiscate în fața acuzaților. Iar drogurile confiscate sunt trimise la niște laboratoare chimice, unde sunt testate, după care le ardem. Dar nu cred că ar observa cineva dacă iei câteva grame de iarbă sau altceva.

Ai purtat vreodată uniforma în timpul sexului?
Nu, dar am folosit cătușele.

Îți pare vreodată rău de persoanele pe care le prinzi că lucrează ilegal?
De multe ori suntem nevoiți să reținem persoane care caută azil – niște amărâți care vor doar să muncească, dar nu le permite legea. Dar pentru că nu pot aștepta și lucrează la negru, ajung să fie deportați. Nu am ce să fac dacă o persoană a fost declarată vinovată de o infracțiune. Mi-aș pierde jobul dacă i-aș lăsa să scape.

Sunt unii pe care n-o să-i uit niciodată – oameni care au fost reținuți pentru interogare și am aflat că au avut vieți foarte grele. S-au chinuit timp de douăzeci de ani și în sfârșit au ajuns în Germania, unde au fost prinși. Când se întâmplă să ținem astfel de oameni în custodie pentru deportare, mă gândesc la ei zile în șir. Îmi dau seama cât de ridicole sunt problemele mele de zi cu zi în comparație cu ale lor.

Ți se pare satisfăcător să arestezi oameni care o merită?
Da, de exemplu când arestăm proprietari de bordeluri, oameni aroganți și fără scrupule. Mă simt bine când știu că o să trebuiască să plătească amenzi usturătoare la stat, mai ales după ce văd ce case luxoase au. Găsim adevărate comori în casele lor – piscine încălzite, seifuri pline cu bijuterii scumpe, ceasuri Rolex în valoare de 50 000 de euro, flote întregi de mașini de lux.

Îți place să răscolești lucrurile personale ale oamenilor?
Uneori e interesant. Am găsit odată un dildo cât brațul meu în casa unei doamne bătrâne. Am crezut inițial că e bâtă de baseball. După ce mi-am dat seama ce e, am izbucnit în râs. Râdea și femeia cu mine.

Dar sunt și investigații mai puțin amuzante. Odată, i-am percheziționat casa unui patron de restaurant care era și dealer de droguri. M-a înjurat și m-a amenințat cu moartea. Din fericire, nu l-am mai văzut de atunci, dar trec des pe lângă restaurantul lui. N-o să mănânc acolo vreodată.

Ai evitat vreodată să percheziționezi un magazin, chiar dacă știai că sunt acolo oameni care lucrează ilegal?
Când inspectezi restaurante în anumite părți ale Germaniei, poți fi sigur că o să găsești ceva în neregulă. Pare o generalizare, dar asta fac patronii de restaurante. Își aduc rudele sau prietenii din țara natală, de obicei cu o viză de vacanță, și apoi îi angajează. Lucrează pe un salariu minim, gen trei euro pe oră, pentru că acasă la ei sunt plătiți și mai prost. E obositor să te ocupi de astfel de cazuri, iar dacă primești un caz din ăsta spre sfârșitul programului, e mai bine să-l lași pentru altă zi sau n-o să mai ajungi acasă.

Articolul a apărut inițial pe VICE DE.