FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce-și doresc tinerii români care fac 18 ani în 2018

Cândva, copiii ăștia îți vor plăti pensia. Asta dacă nu s-au cărat din țara până atunci și dacă obiceiurile tale autodistructive nu te-au omorât deja.
Alexandra

Cumva arbitrar, de la 18 ani încolo, ești legal adult. Toată gama de experiențe umane la care poate aspira un homo sapiens ajuns la maturitate îți stă acum la picioare.

Dar dincolo de mituri, tranziția asta nu e chiar așa de simplă. De fapt, câteodată se simte ca un fel de număr de echilibristică, pe care-l faci într-un montagne russe în viteză, dintr-un club de noapte fără muzică și chiar dacă, prin absurd, reușești să te simți bine, n-o să-ți acorde nimeni credit că măcar ai încercat. Dar te obișnuiești.

Publicitate

Liceul nu durează o veșnicie (chiar dacă așa pare) și nici părinții (da, ți-au distrus viața. Iartă-i și cară-te de-acolo). Învățăm să ne citim apometrele singuri, să ne ținem telefonul încărcat și să-i lăsăm pe oamenii la care ținem, să moară. Am vorbit cu românii care fac 18 ani în 2018, să văd cum se mai simte tinerețea, în România.

Alex, București, născut pe 14 ianuarie

Foto din arhiva personală a lui Alex

VICE: Care-i cea mai adultă chestie pe care ai făcut-o până acum?
Alex: Am reușit să mă descurc trei săptămâni de unul singur, într-o casă goală, cu tot cu curățenia de după, dacă asta se potrivește definiției de adult. Abilitățile mele culinare de fiert paste au ajutat.

Cu ce e generația ta diferită de aia care a fost înainte?
Suntem foarte informați, dar în același timp, prost informați. Suntem mult mai receptivi față de modificările corporale, tatuajele sunt la ordinea zilei. Azi, două-trei pierce-uri nu mai omoară pe nimeni. Până mai ieri, erai renegat pentru asta.

Care-s lucrurile de adulți pe care de-abia aștepți să le faci, acum că poți?
Abia aștept să pot pleca-n Berlin singur, când și cât vreau, eventual chiar de ziua mea. Abia aștept să pot veni acasă fără să dau vreo explicație și fără să compun pentru ai mei o piesă de teatru despre cum mi-am petrecut, de fapt, seara.

Care-i cea mai mare frică a ta și de ce?
Vreo posibilă invazie AI. În general, aproprierea de singularitate mă sperie de-a binelea, pentru că - imaginează-ți roboței care se plimbă pe stradă, îți servesc cafeaua, îți fac abonament la metrou.

Publicitate

Care-i cea mai idioată chestie pe care ai făcut-o și ce-ai învățat din asta?
Păi, am făcut lucruri care ar trebui făcute în spațiul privat, într-un parc. Să zicem că era un cunoscut „de față”. Nu-mi mai amintesc prea multe. Măcar era noapte. Mă rog, acum să nu crezi că mi-o ard doar așa, am făcut-o cu un cunoscut „de față” și în spațiul privat, am principii. Apoi am plecat în Vamă fără bani, haine sau mâncare. Habar n-am dacă am învățat ceva din asta.

Cum arată o Românie ideală?
Statul, ca și concept, e mult prea complex pentru a putea fi gândit în așa fel încât nimic să nu scârțâie. Dar mi-ar plăcea să se pună mai mult accent pe protejarea mediului, pe cât de mult gunoi se produce fără ca cineva să se gândească ce se va întâmpla cu el. Aș vrea să văd legi care impun o cotă maximă de gunoi care poate fi produs de un cetățean.

„Aș vrea să se legalizeze iarba, nu de-alta, dar nu văd vreo logică în criminalizare.”

Te vezi independent financiar de ai tăi curând?
Să fiu sincer, prima mea grija e sa plec de lângă ai mei. Am o mare sete de independență. Și pot să pariez că se va întâmpla în viitorul apropiat, și lor le-au ajuns 18 ani cu mine.

Ce aștepți de la 2018?
Să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea. Cel mai tare ar fi să-mi deschid o afacere, un mic salon de făcut pierce-uri. Poate o notă incredibilă la Bac și, aud de la alții că n-ar strica ca după să fiu drogat cel puțin o săptămâna prin Amsterdam.

Publicitate

Ana, București, născută pe 26 mai

Foto via arhiva personală a Anei

VICE: Care-i cea mai adultă chestie pe care ai făcut-o până acum?
Ana: Să locuiesc singură. Ai mei sunt divorțați, iar mama e plecată la muncă în Italia, așa că mă descurc singură. Vreau să plec și eu la muncă cu mama vreo câțiva ani, când termin liceul, ca să strâng niște bani pentru facultate. Mi-ar plăcea să dau la Psihologie.

Care-s chestiile de oameni mari pe care vrei să le încerci ASAP?
Singura chestie pe care aș vrea s-o fac ar fi să conduc. Aveam niște idei pe care de-abia așteptam să le pun în aplicare - voiam un pierce sau un tatuaj. Dar, până la urmă, le-am făcut cu acordul mamei. Acum, nu mi se mai par ieșite din comun. Am „gustat” deja din viața de adult. Aș vrea să copilăresc, să nu am obligații.

Care-i cea mai idioată chestie pe care ai făcut-o și ce-ai învățat din asta?
Cea mai idioată chestie pe care am făcut-o a fost sa mă mut împreună cu fostul meu prieten. Prietenii mei cei mai buni, pe care îi aveam de la zece ani, erau doi băieți. Iubitul meu era foarte gelos. M-a pus să le dau block. Așa mi-am pierdut cei mai buni prieteni și asta regret cel mai mult.

„Mulți nu cred că și adolescenții au problemele lor. D-asta și sinuciderile sunt în creștere, nimeni nu vorbește cu noi, nu ne ascultă.”

Cum vezi viitorul tău financiar?
Lucrez de la 15 ani. Am început ca picol, apoi am fost băgată pe sală ca ospătar. Dar nu mă plâng - mă descurc și cu școala și cu munca. Aș vrea să merg în Italia, ori ca barman, ori ca ospătar. Sunt conștientă că mama îmbătrânește și n-o să fim în stare să ne întreținem cu banii câștigați în țară.

Publicitate

Te îngrijorează în vreun fel ca tot ce ai făcut pe net va rămâne pe un server?
Orice copil are curiozități și, cum de cele mai multe ori ți-e rușine de părinți, cauți pe net. Nu contează dacă e vorba de sex, de primul sărut sau de prima relație. Mi-ar plăcea să mă uit prin ce naiba am căutat de-a lungul anilor. M-aș amuza teribil.

Ce aștepți de la 2018?
Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Am făcut atletism de performanță cinci ani, dar am renunțat din cauza unei operații la genunchi. Voiam să continui cu dansul, dar am renunțat tot din cauza unor chestii medicale. Nu prea e bine să ai așteptări și să-ți faci planuri, oricând viața îți poate da un șut în fund.

Alex, Brașov, născut pe 1 august

Fotografie din arhiva personală a lui Alex

VICE: Ți-ai dat seama cine ești și ce vrei să faci cu viața ta?
Alex: Vreau să cred că mi-am dat seama cine sunt: un tip gay, brașovean, cineva care vrea să fie cât mai independent și muncește pentru asta. Lucrez de la 16 ani.

Cu ce e generația ta diferită?
Cred că singurul lucru care s-a schimbat cu adevărat e că stăm mai mult pe net. Frate-miu îmi amintește mereu că el nu pierdea vremea pe net, ca mine. Și, cred că am devenit mai deschiși. Dar chiar și așa, mai avem mult de lucru la asta.

Care-s chestiile pe care nu te lăsau ai tăi să le faci și o să le faci acum că poți?
Singurul lucru pe care nu l-am făcut până la 18 ani este pierce-ul ăla în buză pe care-l vreau de atâta timp. Dar în rest, am lipsit de acasă, fumez, m-am spart de atâtea ori - am făcut cam tot ce am vrut. Și aș vrea să locuiesc singur.

Publicitate

Care-i cea mai mare frică a ta și de ce?
Cel mai tare pe lumea asta mă sperii de mine însumi și de talentul meu autodistructiv. La început dădeam dintr-o depresie-n alta, dar acum m-am mai călit. Asta, și poate a fi călcat de mașină. Bănuiesc că doare.

Care-i cea mai idioată chestie pe care ai făcut-o vreodată?
Cel mai mare căcat pe care l-am comis recent a fost de revelion, m-am făcut muci și am pus pariu cu o prietenă că mă ling cu-n tip hetero. Toată noaptea m-am dat la el, mai mult sau mai puțin subtil. Am pierdut. E de căcat, m-am comportat ca o pisică în călduri și cred ca l-am cam băgat în sperieți.

Te îngrijorează în vreun fel viitorul tău financiar?
Mereu am vrut să fiu independent financiar. M-am săturat să stau la buzunarul lui mami și lui tati. E cel mai nașpa lucru posibil. Dar am impresia că jobul ăsta al meu de la KFC nu m-a ajutat prea mult până acum. La naiba, mă mut la Starbucks.

Din ce în ce mai mulți tineri spun adio religiei părinților lor. Crezi în ceva?
Cred în Dumnezeu. Singura mea problema e cu Biserica, pentru că Biserica e aia care îndrumă oamenii la ură.

Ce așteptări ai de la anul care a început?
Vreau să-mi găsesc un alt job, vreau să reușesc să strâng niște bani și aș vrea să plec în Anglia; chiar și în plin Brexit, Anglia pare țara ușilor deschise. Aș vrea o relație, vreau un telefon nou și mai multă ciocolată - cu alte cuvinte, nu neapărat o viață perfectă, dar una puțin mai bună

Publicitate

Tisa, Timiș, născută pe 20 Ianuarie

Foto via arhiva personală a Tisei

VICE: Ți-ai dat seama cine ești și ce vrei să faci cu viața ta?
Tisa: Sunt o tipă îndrăzneață, nu-mi lipsește tupeul. Îmi place să vizitez locuri noi, să cunosc oameni. Vreau să trec prin viața fără regrete.

Care-s chestiile de oameni mari pe care de-abia aștepți să le încerci?
Sincer, la începutul adolescenței am fost mai rebelă decât sunt acum. La un moment dat, aveam toate culorile în cap şi mă îmbrăcam goth. M-am schimbat mult şi îmi place cum sunt acum. Într-o zi, am plecat să-mi fac un tatuaj. Când a venit rândul meu, artistul tatuator a spus că-și ia o pauză și, până la urmă, am plecat de-acolo. Acum vreau să dau examen la Academia de Poliție. Dacă îmi făceam tatuajul ăla, îmi puteam lua adio de la asta.

Ai și vreun regret, la majorat?
Cred că e frumos să fii majoră, dar partea tristă e că nu mai pot să mă bat cu nimeni.

Care-i cea mai mare frică a ta?
Mereu mă gândesc la MKUltra, un program secret al CIA de cercetare a modificărilor comportamentului uman. A implicat inclusiv administrarea mascată de medicamente, în special LSD. Nu e exclus să fim și acum parte dintr-un experiment, fără să știm.

Care-i cea mai idioată chestie pe care ai făcut-o vreodată?
La 16 ani m-am rugat de-un prieten să mă lase să conduc și-am intrat cu mașina într-o casă. Am spart tot, dar nimeni n-a fost rănit. Vreo două săptămâni m-au durut coastele și aveam fața de parcă aș fi fost luptătoare de box.

Publicitate

„Aş legaliza marijuana, cred că oamenii ar fi mult mai relaxați. Și aș interzice guma de mestecat. La fiecare colţ de stradă găseşti pe jos câte-o gumă. E scârbos.”

Din ce în ce mai mulți din generația ta renunță la religie. Tu cum vezi lucrurile?
Eu am renunţat la religia tradițională. De ce aş vedea acelaşi film la infinit? Mișcarea Rastafari, de exemplu, e o mișcare religioasă nouă, popularizată de muzica lui Bob Marley. Mulți adepți susțin că Rasta nici nu e o religie, ci doar un stil de viață.

Ce aștepți de la 2018?
Vreau să mă las de fumat.



Radu, Iași, născut pe 6 octombrie

VICE: Ai reușit să înțelegi cine ești și ce vrei să faci cu viața ta?
Radu: Sincer să fiu, încă nu știu ce-i cu mine, nici măcar la vârsta asta. Unii știu clar ce vor încă de pe la 16 ani, dar mie nici acum nu mi s-a aprins beculețul.

Care-i cea mai idioată chestie pe care ai făcut-o până acum și ce-ai învățat?
Am făcut o poză cu prietenul meu, sărutându-ne. El a insistat și am făcut-o. Tipul a trimis-o tuturor prietenilor lui de pe Snapchat și mulți au făcut câte-un screenshot. După vreo săptămână, screenshot-uri cu poza aia au început să circule pe Facebook. Am avut un atac de panică groaznic, am crezut că o să mor. Unchi-miu a găsit-o și m-a pus să jur, la moaștele Sfintei Paraschiva, că nu sunt gay. Am făcut-o.

Cum arată un stat ideal în viziunea ta?
Cred că drepturile digitale ar trebui luate mai în serios. Ar trebui să ai dreptul de a-ți șterge urmele din online într-un fel, că doar datele tale îți aparțin ție, nu Facebook-ului. Adică să poți „să dispari” din mediul online, dacă vrei asta.

Publicitate

Te vezi independent financiar de ai tăi prea curând?
Sunt un tip muncitor și chiar dacă greșesc ceva, încerc până când îmi iese lucrul ăla. Am încredere în mine și știu că mă pot descurca fără vreun ajutor de la ai mei sau de la rude. Mi-aș dori să fiu traducător, franceză - română.

Mulți tineri spun adio credințelor supranaturale. Crezi în Dumnezeu?
Și eu le-am zis adio, nu cred că e ceva care să mă ajute în vreun fel.

Alexandra, Dorohoi, născută pe 1 mai

Foto via arhiva personală a Alexandrei

VICE: Ți-ai dat seama cine ești și ce vrei să faci cu viața ta?
Alexandra: Sunt o elevă de clasa a 12 care n-are nici cea mai vagă idee ce vrea să facă cu viața ei. Peste câteva luni am Bac-ul, ăsta-i stresul suprem acum. Trebuie să decid ce facultate vreau să fac, iar decizia asta trebuie să ia în calcul și ce-mi place să fac, dar și ce ar putea să-mi asigure un trai decent.

Care-i cea mai adultă chestie pe care ai făcut-o până acum?
Am fost mândră de mine atunci când m-a trimis mama pentru prima dată să plătesc facturile și m-am descurcat sau când am făcut o prăjitura singură. Altădată, părinții au fost plecați o săptămână și am rămas acasă cu soră-mea mai mică și totul a fost ok.

Ce adevăruri fundamentale deține generația ta și ăia de dinainte voastră, nu?
Cred că generația mea e diferită prin faptul că acceptă mult mai ușor diversitatea. Am învățat să acceptăm că nu există un tipar pe care trebuie să-l respectăm cu toții, că dacă n-o facem nu suntem oameni buni. Fiecare e liber să fie cum vrea, să se îmbrace cum îi place, să iubească cum simte. Vorbim deschis despre orice. Și da, suntem puțin cam leneși, dar nimeni nu-i perfect.

Care-s chestiile pe care vrei să le încerci după ce sufli în lumânări?
De-abia aștept să-mi fac un tatuaj care să aibă o semnificație și să-mi mai fac două găuri în urechi. Și aș vrea să încep școala de șoferi. Abia aștept momentul în care o să fac o prostie și o să fiu certată și o să zic: „am greșit, dar îmi asum. Sunt adult, am 18 ani. Nu mă mai certați".

Care-i cea mai mare frică a ta și de ce?
Mi-e frică de faptul că o să devin prea prinsă în fuga asta continuă după bani, că o să devin, fără să-mi dau seama, alt corporatist trist care nu știe să mai aprecieze nimic, să se relaxeze sau să se distreze.

Care-i cea mai idioată chestie pe care ai făcut-o și ce-ai învățat din asta?
Faza e că nu prea am făcut chestii idioate. Chiar vorbeam zilele trecute cu ai mei că ar trebui să mai fac și eu niște prostii, cu riscul de-a suporta consecințele. Măcar să am și eu niște amintiri. Mă mai gândesc ce, o să decid pe moment.

Mulți tineri de vârsta ta nu mai sunt așa religioși. Crezi în Doamne-doamne?
Sunt creștin-ortodoxă, dar nu cred în preoți sau alți preafericiți. Nu-mi place să merg la Biserică, mai ales că într-o comunitate mică, ești analizată de băbuțele venite de acasă parcă special ca să comenteze fiecare pas și fiecare cruce pe care-o faci.

Ce aștepți de la 2018?
Vreau să-mi iau Bac-ul, să reușesc să înțeleg cât de cât ce o să fac cu viața mea și să merg într-o excursie. Vreau să pot să spun la sfârșit că am avut un an frumos.