Publicitate
Noisey

Filmul interzis pentru că era prea sincer

Actorul Brinsley Forde vorbește despre clasicul britanic care a vorbit în numele clasei de culoare din Londra.

de Noel Ransome; translated by Diana Pintilie
17 Martie 2019, 3:45pm

Imagini din partea Wikipedia Commons  

Articolul a apărut inițial pe VICE Canada

În 1980, un film britanic independent despre jamaicani care se distrau pe reggae, petreceri și sisteme de sunet a lovit Marea Britanie, și în acelaşi an a primit rating X la Londra, iar în Statele Unite a fost interzis, pe motiv că era prea controversat.

Desigur, nu astea au fost motivele pentru care s-a interzis Babylon. Ce a speriat pe bune majoritatea distribuitorilor a fost imaginea negrilor londonezi care-şi trăiau viaţa de zi cu zi. Ca scenariu, fostul actor copil, muzician și MBE (Ordinul Imperiului Britanic), premiatul Brinsley Forde l-a interpretat pe Blue, un DJ de culoare, care trăia viața de muzician alături de un crew de DJ prin arcade, squaturi și piese, cu regulatele razii de poliție, rafale rasiale și furie interioară tipice anilor ‘80. În ciuda interdicției, filmul a prins şi a devenit un film cult, rezonând cu oamenii de culoare și raggae din Londra, cu mult înainte ca America să introducă adevăruri similare cu cele din Do The Right Thing (1989).

După ce a fost restaurat și difuzat în cinematografele din New York pe 8 martie, respectiv în cele din Los Angeles pe 15 martie, producătorul de filme culte, Franco Rosso, a obținut, în cele din urmă, aprobarea de a se extinde la nivel național. Pentru a sărbători, am avut ocazia de a vorbi cu Brinsley Forde însuși. Am discutat despre starea relațiilor rasiale din Londra și momentul în care în sfârșit a înțeles de ce Babylon a fost un film de temut.

VICE: Am văzut Babylon pentru prima dată acum o săptămână şi mi s-a părut uluitor. Desigur, spun asta în 2019. Ce gândeai la momentul respectiv, pe când în 1980 lucrai la producţia filmului, cu un subiect centrat pe rasă?
Brinsley Forde: Sincer, a fost muncă. Viaţa noastră a fost modelată de acel rasism și cultură muzicală. Nu ne-am gândit niciodată la asta ca la o poveste pe care nu am putea să o relatăm în retrospectivă. Pur și simplu am avut ocazia să transmitem o poveste pe care orice persoană de culoare din Londra o cunoștea. Chiar şi acum, 40 de ani mai târziu, asemănările sunt încă uimitoare. Nu am evoluat prea mult. Da, au fost unele îmbunătățiri, dar bigotismul, sărăcia și clasa socială încă ne limitează. Rasismul persistă.

1552590561734-babylon
Imagine din partea Seventy-Seven.

În 1980, aveam legea „sus” [persoană suspectată], care mă duce cu gândul la ce se întâmplă acum cu America și campania Black Lives Matter. Ideea e că noi am crescut cu ofițeri de poliție care urmăreau un anumit stereotip de persoane şi acționau în conformitate, fie că era din frică sau din ignoranță. O mare parte din ce se întâmpla atunci, continuă să se întâmple şi azi. Știm de ce problema persistă, dar este uimitor când mă gândesc că am făcut filmul în 1980, dar cumva situaţia încă e valabilă.

Filme precum Do the Right Thing sunt recunoscute pentru că adresează probleme de rasă, dar a apărut în 1989. Pentru voi s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă?
A fost mai mult genul de poveste cu visul american. Sigur, tema asta se aplică oriunde în lume, dar lumea britanică are stilul ei. Noi am detaliat experiențele noastre din punctul de vedere al unui britanic de culoare. În 2019, posibil să nu fie la fel de alb sau negru ca în '80, dar tocmai am avut un referendum, iar majoritatea populației a votat împotriva imigrației. A fost o revoltă împotriva diversităţii, din cauza valului de imigranți din Europa de Est. Nu a fost un vot împotriva negrilor, ci unul împotriva amenințării cu pierderea locurilor de muncă. Chiar și a doua zi, a fost o investigație asupra agentului imobiliar care nu oferea apartamente negrilor în Londra. Astea sunt problemele cu care ne confruntăm și sunt la fel ca povestea noastră.

Chiar şi aşa, m-am regăsit în personajul tău. Sentimentul ăla de a fi supărat și speriat în același timp. Cum te-ai gândit să reprezinți bărbații britanici de culoare care ignorați la vremea respectivă?
A fost un rol dificil de interpretat. Evident, Blue se apropia de personalitatea mea. N-am vrut ca el să fie ceva ce doar citeam de pe un scenariu. Am vrut ca el să fie propriul său personaj. Din cauza sistemului mai sensibil de cenzurare din Marea Britanie, Blue a fost domolit destul de mult. Câteva scene în care avea o atitudine extremă au fost eliminate. Dar, după 40 de ani, pot spune că nu-i duc lipsa ca înainte. Filmul descrie furia subtilă a unui tânăr negru, încolţit şi pus la perete, spre deosebire de primele zile când am crezut că furia necesită mai multă carne. Este mult mai în ton cu tinerii şi e mai bine înţeles de societatea actuală față de lumea din 1980.

Experienţele tale s-au putut compara cu cele ale lui Blue?
Nu m-am confruntat niciodată cu rasismul fizic așa cum a făcut-o Blue în realitatea lui. Ca să înțelegi, și eu am fost privilegiat. La vârsta de 11 ani, făceam spectacole și aşa am ajuns în lumea divertismentului, unde oamenii sunt mult mai liberali. Am crescut în acel mediu. Dar, ca Blue, am avut experiența de a fi suspectat și oprit de poliție. Am avut momente în care eram poreclit cu un nume rasist cum se întâmpla minorităților în Vest. Întâmplările lui Blue sunt comprimate în câteva zile, pe când normal se desfășoară în decursul unei vieţi. Când le ai desfășurate nu mai par atât de devastatoare, dar te afectează fără să vrei.

Îmi aduc aminte de o scenă când cineva din gaşca lui Blue lovește un prieten alb care-i fusese până atunci ca un frate. S-a întâmplat din frustrarea rasismului pe care l-a experimentat. Este o scenă aparte?
Da, scena aia e foarte încărcată emoțional. Însă ce trebuie să realizăm este că mulți negri au avut aceeași experiență. Ai fost la școală împreună cu prietenii sau la serviciu și vrei să saluţi un prieten, dar el nu te poate saluta, pentru că maică-sa sau amicii lui nu te acceptă. Uneori e subtil, prin neinvitații. Scena asta, când prietenul alb din Ronnie se află separat de gaşca prietenului său negru pe care îl cunoștea atât de intim, cu toții am avut această experiență ca negrii. Pentru acele momente când erai separat pentru că erai diferit. Trebuia să ne împăcăm cu ideea asta, când mergeai undeva unde să-ţi găseşti un loc de muncă, brusc, culoarea ta schimba situaţia. Publicul alb, văzând situaţia invers, intensifică efectul dramatic.

1552590649693-babylon-1980
Courtesy of Seven-Seven.

De ce crezi că a fost interzis filmul în Statele Unite?
La un Q&A, când vorbeam despre motivul pentru care a fost interzis în Vest, o femeie a spus: „Cred că e de la scena cu înjunghierea". Apoi m-am întrebat la ce se referea. Există o mulțime de filme care prezintă mult mai multe violențe. Dar ea a adăugat „underdog" și am înțeles. America și-a întors spatele, iar Anglia a dat un rating X, pentru că ideea celor de jos luptând împotriva celor de sus este ceva greu de digerat pentru alții. Este un alt fel de gândire.

Ar putea acest film să instige revolte? Ar putea gaşca asta să-i inspire şi pe alții să se opună sistemului? Poate, și așa a şi fost. De-a lungul anilor, am înțeles ce înseamnă cenzură de conținut. Ei au gândit diferit și ne-au eliberat mințile de ceea ce ni s-a imprimat. În anii '80 exista o mare frică de ce poate filmul în forma lui proprie să facă pentru a incita oamenii.

Deci consideri că s-a produs o schimbare în cultura britanică și atitudinea față de alte rase?Situația, la fel ca în majoritatea țărilor, constă într-un grup care finanțează ambele părți ale acestui argument. Ei păstrează status quo-ul. Vom vedea un prim-ministru negru în Marea Britanie, de exemplu? Poate că va fi, dar ar trebui să fie drastică. Părerea mea este că [Barack] Obama a devenit președinte pentru că lumea a realizat că America mințea în legătura cu tot. Au mințit despre armele de distrugere în masă și despre relațiile rasiale.

Ce fac ei? Creează visul american. Dacă America nu ar fi fost expusă, am fi așteptat mult mai mult pentru Obama. Se va întâmpla asta în Anglia... cred că mai avem câţiva ani buni de aşteptat.

Dacă mă întrebi cum s-au schimbat lucrurile, pot spune că oamenii sunt mult mai educați în privinţa realităților celorlalți. Sunt încă ignoranți față de alte rase din Anglia? Da, sunt. Există atât de multe lucruri pe care non-albii le-au dat societății, dar o mare parte din cei din Anglia nu știu. Cred că ar fi mai puțin rasism dacă oamenii s-ar uita la noi și ar recunoaşte cât de mult le-am dat și cât de mult am putut contribui.

De aceea filmul în sine este foarte important. Poate fi un mijloc spre asta, și acestea sunt lucruri importante pe care copiii mei trebuie să le știe. Pentru că noi toţi trebuie să ştim. În 1835, politicianul Thomas Babington Macaulay s-a întors din Africa și a spus că națiunea era frumoasă, dar că singura modalitate de a-și distruge poporul era să îi facă să se simtă fără valoare. Asta s-a întâmplat și trebuie să ne amintim când ne întrebăm ce s-a schimbat între timp. Nimic nu e accidental niciodată. Este ceva intenționat.

Cum te simți să faci parte dintr-un film care, din perspectiva multora, este atemporal?
Sunt mândru. Este trist că nu ne-am îndepărtat prea mult de temele acestui film. Dar se întâmplă să dai şi peste judecători englezi ca Leslie Scarman care a cerut să vadă filmul, deoarece a considerat că este singurul film care ar putea să le dea o idee despre ce au avut de îndurat persoanele de culoare în Marea Britanie. A fost un film care a fost literalmente folosit pe post de anchetă publică. Sunt mândru că fac parte din el.

Urmărește-l pe Noel Ransome pe Twitter.