Identitate

Pașii prin care să îi spui familiei tale homofobe că ești gay

De multe ori, homofobia începe acasă. Iată un ghid pe pași care să te ajute să faci față respingerii din partea celor care ar trebui să te iubească cel mai mult.
homofobie, familie homofoba, parinti homofobi

Nicio conversație nu se compară cu cea în care trebuie să le spui alor tăi că ești gay. Când ești queer, trebuie să faci pace cu genul persoanei care te face să-ți tremure genunchii, dar și cu ideea că vei frânge inima homofobă a familiei. E 2020 și oameni din toată lumea își fac curaj să spună public cine sunt, mai ales că se bucură de mai multe drepturi și mai multă vizibilitate ca niciodată. Dar tot e greu să trăiești cu homofobia internalizată și să faci față respingerilor.

Publicitate

Eu mi-am făcut coming out-ul față de ai mei în 2015 și, după câteva dezbateri intense, au făcut un efort să mă înțeleagă. Dar când în sfârșit m-am îndrăgostit de cineva și l-am adus acasă, s-a dezlănțuit iadul. S-au implicat și verii mei și am fost dat afară din casă din cauza unei fotografii cu mine și iubitul meu. Toate astea s-au întâmplat în decurs de o săptămână, luna aceasta. Am știut întotdeauna că n-o să mă ridic niciodată la standardele pe care familia mea le stabilise pentru mine. Am două surori mai mari și ele au făcut totul cum trebuie: s-au căsătorit cu bărbați din aceeași castă cu familia mea și au făcut copii – un băiat și o fată fiecare. Dar eu? Eu eram oaia-curcubeu a familiei.

Aș minți dacă aș spune că nu m-a durut să văd cum familia mea a trecut de la susținere și înțelegere la furie și frustrare. Dar în adâncul meu am știut mereu că așa va fi. Îmi plănuisem ieșirea din familie de ani de zile și, după ce m-am gândit la asta vreo șase ani, mama a fost cea care a hotărât că trebuie să plec. Cumva, lucrurile s-au aranjat, pentru că m-am putut stabili în micul meu paradis queer împreună cu partenerul meu. Dar oricât de mult ne-am dori ca familiile noastre să își dea seama că iubirea e iubire, de orice fel ar fi ea, uneori e imposibil. Sincer, dacă trebuie să suport insulte homofobe, aș prefera să vină de la necunoscuți, nu de la tatăl meu. Dacă plănuiești să îți recunoști și tu orientarea în fața părinților, eu și câțiva prieteni de-ai mei queer ți-am pregătit un ghid care să te ajute să supraviețuiești pe cont propriu.

Publicitate

Pasul 1: Fă-ți curaj să le spui

În primul rând, nu presupune că familia o să te urască și nu-ți plănui plecarea fără să le spui nimic. Înțeleg că mulți oameni au decis să nu-și facă niciun coming out și respect asta. Dar dacă vrei să trăiești sincer, în concordanță cu sexualitatea ta, începe cu jocul aluziilor, cum îl numesc eu. În zilele noastre există multă media queer care ne ușurează conversațiile despre homosexualitate cu familia. Îmi amintesc că eu am folosit un episod dintr-o emisiune indiană populară, Satyameva Jayate, despre acceptarea sexualităților alternative, ca scuză pentru a stârni conversația pe subiect. Divya Roop, make-up artist și model genderfluid, a zis: Mai întâi trebuie să afli ce părere are familia ta despre LGBT. Poți face asta dacă aduci în discuție subiecte legate de LGBT – fie că e vorba despre căsătorii între vedete sau politici queer sau probleme cu care se confruntă persoanele queer. Când ești sigur că familia te-ar susține, încearcă să vorbești cu ei, dar nu foarte direct la început. S-ar putea să nu le fie ușor, chiar dacă susțin cauza LGBT. Dar dacă simți că familia nu te-ar susține, concentrează-te pe educație și carieră mai întâi. Dă-le timp să se răzgândească, fără să te aștepți să-și schimbe instant perspectiva. Ajută-i să vadă cât ești de împlinit și fericit și oferă-le resurse educaționale ca să înțeleagă ce înseamnă să fii queer. Dă-le o șansă, dar, dacă nu funcționează, e timpul să-ți pregătești plecarea.

Pasul 2: Economisește niște bani

Principala amenințare pe care le-o aruncă părinții copiilor queer e că îi lasă fără bani. Problema asta are o soluție simplă: fă-ți un cont bancar. Nu e atât de greu. Încearcă să pui deoparte cât de puțin pentru zile negre. Crede-mă că o să te simți altfel când o să fii amenințat cu dezmoștenirea și știi că ai niște bani în bancă și nu ești dependent de ei. Prachi a trebuit să fugă în lume de șase ori cu partenera ei, dar s-a tot întors acasă, până când ea și iubita au reușit să se susțină financiar singure. „Nu aveam niciun ban când am fugit prima oară. Dar ne-am străduit să funcționeze. Oricum, e mult mai bine să te pregătești din timp înainte să începi o viață nouă”, a zis ea. Bollywood a făcut multe filme care ridică în slăvi fuga de acasă, dar nu toată lumea are noroc. Dacă ești student, abține-te să le spui părinților până când ești independent financiar.

Publicitate

Pasul 3: Fă-ți un plan B

Rajshri locuiește cu partenera ei în Toronto. O cunoaște de aproape douăzeci de ani și, înainte să se mute în Canada, unde nu sunt nevoite să se ascundă, au încercat să trăiască împreună în Mumbai. Dar homofobia puternică din India le-a obligat să se refugieze într-o țară mai prietenoasă. Acum, nu e neapărat necesar ca planul tău B să includă un proces dificil de imigrație și începerea vieții de la zero în altă parte. Dar e bine să-ți faci un fel de hartă care subliniază unde ți-ai dori să ajungi în viață – cu familia lângă tine sau nu. Uneori, e o idee bună să te muți în alt oraș ca să iei distanță de oamenii pe care îi iubești, dar care nu te pot accepta. Alteori, e de ajuns să pleci din casă.

Pasul 4: Fă-ți o familie din prieteni

Pentru mine, prietenii sunt TOTUL. Nu exagerez. M-au lăsat să dorm pe canapeaua lor, mi-au gătit atâtea mese minunate, au fost mereu lângă mine. Adună-ți în jur prietenii apropiați când decizi că vrei să-ți faci coming out-ul – frați, profesori, colegi, șefi… toți cei pe care știi că te poți baza când dai de greu. Asta a făcut și Divya Roop. „Când am plecat de acasă, primul lucru a fost să mă întreb cum o să supraviețuiesc. A trebuit să renunț la facultate pe la jumătate, așa că nu aveam nicio calificare, nicio diplomă. Mi-am contactat imediat prietenii, pentru că ei sunt rețeaua mea de susținere. Când au aflat în ce casă mică m-am mutat, au dat o petrecere de casă nouă și mi-au adus în dar tot ce aveam nevoie pentru casă.” Familia pe care o alegem e foarte importantă pentru mulți, dar pentru persoanele queer e esențială.

homophobia lgbt queer

„Când am plecat de acasă, primul lucru a fost să mă întreb cum o să supraviețuiesc. A trebuit să renunț la facultate pe la jumătate, așa că nu aveam nicio calificare, nicio diplomă. Mi-am contactat imediat prietenii, pentru că ei sunt rețeaua mea de susținere.” – Divya Roop

Publicitate

Pasul 5: Muncește în draci

Cea mai grea parte nu e să găsești o canapea pe care să poți dormi. Dar ca să ai bani să trăiești, va trebui să-ți folosești toate talentele, inclusiv alea pe care nu știai că le ai. Toți cei trei prieteni cu care am stat de vorbă pentru acest articol au muncit în draci ca să poată supraviețui. Plus că te simți mai puțin singur și trist dacă te concentrezi pe muncă. Eu lucrez ca scriitor, comediant, producător de podcast, mai joc roluri mici în filme. Prachi lucrează în marketing și se descurcă, datorită unui șef super de treabă care o susține. Rajshri e coordonatoare de evenimente în Toronto și trăiește cu iubita ei într-o garsonieră drăguță. Divya Roop a început să facă modeling. Îi e greu să-și facă drum prin industria modei mainstream, dar luptă din greu să zdrobească normele și rolurile de gen. Chestia asta e valabilă nu doar pentru persoanele queer, ci pentru toți cei care nu primesc susținere din partea familiei. De multe ori, banii înseamnă putere și, când te bazezi pe altcineva să facă banii ăia, le încredințezi viața ta. Ia-ți viața înapoi.

Pasul 6: Bucură-te de viață

Dincolo de toate astea, e necesar să apreciezi micile bucurii ale vieții. Ești queer, ești sincer, trăiești conform inimii tale și nimeni nu te poate opri. Sigur o să merite toate nopțile în care n-ai dormit și te-ai perpelit. Rezistă.

Articolul a apărut inițial pe VICE IN.