Tânărul artist care îți arată că nu romii strică România

„Me sem Rom” (eu sunt rom) este o rubrică ce conține mai multe episoade cu poveștile unor romi care au reușit în viață în ciuda discriminării și a nepăsării statului român. VICE vrea să-i arate pe cei care n-au uitat de unde au plecat și astăzi fac tot pot pentru a-și ajuta comunitățile defavorizate în care au crescut.

Denis Nanciu a plecat din satul Nana, Călărași, în adolescență, pentru a studia pictura și sculptura la liceul Dimitrie Paciurea din București. Azi, este un tânăr de 20 de ani, student la Universitatea Națională de Arte din București (UNARTE), și creează un tip de artă care se joacă cu imaginarul clișeu despre romi și despre ce înseamnă cultura romă. Denis are deja mai multe expoziții la activ, în Galeriile Carol, Gabroveni și Muzeul Satului, dar îl poți găsi și în stradă. Este prezent la proteste ca Aresel!, care cere guvernelor din țări ca Ucraina, Italia și România să protejeze cetățenii romi de abuzurile extremiștilor, dar și în cercuri internaționale, ca membru al Institutului European Rom pentru Artă și Cultură ERIAC.

VICE: Care e povestea ta până acum?
Denis Nanciu: M-am născut într-o familie de romi netradiționali, pot să zic, am doi frați mai mari, sunt cel mai mic din familie. În școala generală nu eram cel mai bun elev, eram chiar slab, dar în perioada liceului mi-am dat seama că tot ce fac, fac pentru mine. Atunci am început să realizez și ce înseamnă să fii rom. Școala generală am făcut-o la mine în sat, în Nana, Călărași. Am intrat la liceu la Dimitrie Paciurea ca cel mai slab elev, poate, și am terminat printre cei mai buni. Am petrecut weekenduri în liceu, am rămas peste noapte. Profesorii de artă au fost mereu aproape de noi și nu am simțit niciodată vreo superioritate față de elevi, ne erau mai degrabă prieteni. Acum sunt student la UNARTE, la Ceramică, sticlă, metal și mă interesează designul de bijuterie și formele sculpturale. La fel, profesorii sunt foarte deschiși.

Cum ai început să-ți expui arta?
Am avut prima expoziție în clasa a X-a, când Mihaela Câmpeanu, o sculptoriță romă, pe atunci profesoara mea de istoria artei, a organizat un eveniment împreună cu o asociație romă. De atunci, am continuat să expun și să îmi pun întrebări. Un an mai târziu, după ce am cunoscut activiști și proiecte, am devenit membru în Uniunea civică a tinerilor romi din România, la Norbert Iuonaș. De atunci, m-am implicat mult mai mult. În aprilie voi expune la un eveniment TEDx.

Când ai început să te gândești la identitatea ta?
Am fost conștient de la început că sunt rom, dar atunci nu eram conștient de termenul rom și spuneam țigan. Nu am avut niciodată probleme și am fost foarte bine primit în grupurile de români și pot să zic că cei mai buni prieteni ai mei sunt tot români. În generală, am mai avut un rom în clasă, dar nu prea venea pe la școală. Însă nu am simțit că am fost discriminați, mai degrabă am fost tratat urât o dată. Eram în liceu și voiam să ne jucăm acel joc cu încrederea în celălalt: te lăsai pe spate și trebuia să te prindă cineva. Și i-am zis în glumă unui coleg că nu am încredere în el și el mi-a răspuns că nici el, pentru că sunt țigan. M-am simțit incomod.

Cum se leagă arta ta de cultura și identitatea romă?
Eu nu pot să zic că fac artă pentru romi sau pentru cineva anume. Pictez să mă exprim și ulterior, fiindcă am conștientizat impactul artei, introduc și elemente din viața și cultura romilor, din comunitatea și experiențele mele. Mă documentez înainte să fac o lucrare. De exemplu, am un tablou la Centrul de cultură al Romilor, care se numește „Discriminarea”. Se referă la cum erau tratați oamenii de culoare în perioada sclaviei, la romi, la cum sunt numiți și astăzi: sclavi, cerșetori, ciori. Am făcut și o conexiune cu lagărul și cu spitalele în care unii medici refuză să-i trateze pe romi, pentru că-i consideră murdari sau nici măcar ne văd ca oameni.

Alt exemplu e portretul poetei „Papusza”, poetă romă din Polonia. E un tablou comandat de Daniel Petrilă (un tânăr poet și traducător de limbă rromă), pentru un proiect al lui. Tabloul include viața ei, pasiunile și durerile ei. Unul dintre degete se transformă în peniță, ea a învățat să scrie de la copiii care se duceau la școală: le dădea pui sau alte obiecte la schimb pentru lecții. A trăit în perioada deportărilor în lagăre, în perioada Holocaustului.

Pentru tabloul cu Nicolae Gheorghe, părintele activismului civic rom, am vrut să cunosc cine a fost acest om și m-am documentat, am vorbit cu oamenii care l-au cunoscut bine, cum este Nicoleta Bițu.

În condițiile în care un sondaj, ca Barometrul discriminării (Sondaj IRES la comanda Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării), arată că 72% din români nu au încredere în romi. Cât de ușor sau greu îți este să navighezi în societate?
Chiar dacă nu am fost discriminat, tot simți discriminarea aia indirectă, de exemplu pe rețelele sociale. Mă mai uit la videoclipuri în care apar și romi și mă uit și la comentarii, multe sunt foarte rasiste. N-ai cum să nu le simți, dar nu mă las demoralizat. Cred că discriminarea afectează foarte mult viața unei persoane, am cunoscut și romi care nu recunosc că sunt romi, pentru că nu vor să între în acele stereotipuri și prejudecăți. Și atunci încearcă să se îndepărteze.

Cui te adresezi prin picturi și participarea la proiecte? Ce ți-ai dori să schimbi?
Aș prefera să se schimbe mentalități prin arta mea, să înțeleagă că noi nu suntem răul. Din câte văd și aud, mulți cred că România merge prost din cauza romilor, lucru care e neadevărat din toate punctele de vedere. Încerc să introduc în picturile mele și elemente care să instige la cultură, prin care oamenii să înțeleagă. Am început să scriu și poezii, să le introduc și în picturi, să fie un mesaj scris și unul vizual.

Aș vrea oamenii să se apropie de artă în general, nu doar de pictură și sculptură. Mulți au auzit de Brâncuși, dar uită că mai există și alți artiști, pe care îi dau la o parte. Doar că și Brâncuși a fost înlăturat, iar Franța l-a primit cu brațele deschise. Acum, repetă aceeași greșeală. Arta e muncă, sacrificiu, timp, prin care un artist trebuie să treacă.

Poți să vezi mai multe picturi de la Denis pe contul său de Instagram.