arhitectura

Arhitectul de 90 de ani care a schimbat lumea cu stilul său spectaculos de-a gândi clădiri

El încă preferă să lucreze de mână.
Frank Gehry.
Fotografie din partea lui Sam Frost

Articolul a apărut inițial pe Garage

Să sperăm că Frank Gehry nu se va pensiona după aniversarea celei de-a 90-a zi de naștere, de pe 28 februarie. Lumea ar fi un loc mai sărac, fără geniul său atipic. În timp ce scaunele sale sunt apreciate drept sculpturi practice și este un profesor cu o atitudine foarte admirată, reputația lui va persista în timp datorită clădirilor care au îmbogățit viața a milioane de oameni, deschizând potențialul arhitecturii la orice scară și pentru aproape orice utilizare. El încă dorește să se confrunte cu noi provocări și să varieze pe temele preferate. Biograful său, criticul Paul Goldberger, îl descrie ca pe „un visător încăpățânat", deși experimentele sale sunt ferm ancorate în realitate.

Publicitate

La fel ca Louis Kahn și Zaha Hadid, Gehry a început târziu și s-a luptat pentru validare în anii '80, creând miracole cu bugete limitate, deși a pierdut concursuri pentru proiecte la scară mai mare. Artiștii au fost inspirația sa. Majoritatea arhitecților și aproape toți oamenii de afaceri l-au ignorat. În 1978, el a renovat o casă colonială olandeză pentru familia sa, tapetând-o cu placaj, lanțuri și metale ondulate, în spiritul ansamblurilor lui Robert Rauschenberg. Vecinii au fost indignați, însă câțiva critici perceptivi au recunoscut sclipirea de geniu din el. Un mall din Santa Monica a fost ultimul dintre proiectele sale comerciale, iar, de la începutul anilor '80, el a decis să-și urmeze propria direcție, oricât de riscantă ar fi.

Frank Gehry

Frank Gehry în Bilbao, Spania, pe 15 octombrie, 1997. Fotografie de Eric Vandeville/Gamma-Rapho via Getty Images.

Când l-am intervievat pe Gehry pentru Smithsonian, în 1987, el era onorat în două monografii și o expoziție, deși omul era aproape falit. Patru proiecte de clădiri turn au fost anulate după prăbușirea pieței financiare. Perspectivele erau infime, dar au crescut subit. El a trecut peste trei arhitecți câștigători ai Premiului Pritzker, la concursul din 1988 pentru proiectul Sala de Concerte Walt Disney, iar în anul următor a câștigat propriul Pritzker. La scurt timp a fost selectat pentru a construi clădirea Guggenheim din Bilboa. Inaugurarea din 1997 a depășit orice așteptare.

Un gigant strălucitor cu scale de titan ies din râu, a stimulat simțul civic, a atras milioane de vizitatori și a transformat muzeul de artă într-o operă de artă în sine. Planurile sale pentru New York au fost și mai ambițioase, unde urma să se ridice un nou Guggenheim de pe East River până la capătul Wall Street, precum și un satelit vast în Abu Dhabi. Primul a fost o victimă al anului 2008, iar al doilea proiect urmează să fie construit.

Publicitate

Frank Gehry a ajuns la fel de faimos ca Frank Lloyd Wright, deși cei doi sunt diametral opuși. Wright a fost mai presus de viață, în maniere și vestimentație și felul în care-și proclama geniul în lume. Deși este extrem de competitiv, Gehry e mai dezordonat și dezarmant. El poate fi irascibil când e presat, dar îi este greu să-și reprime zâmbetul. Wright era un solitar, asumându-și tot ceea ce se făcea în atelierul lui și puțini dintre asociații săi au ieșit din umbra sa. În schimb, Gehry conduce un birou de peste 150 de arhitecți, printre care mulți dintre predecesorii săi au ajuns să-și construiască cariere de succes. Omul colaborează la fiecare proiect cu unul dintre directorii săi de design. Lucrările sunt la fel de organice și unicate ca cele ale lui Wright, dar Gehry combină manoperă și meșteșug cu cele mai avansate programe.

Louis Vuitton

Fundația Louis Vuitton, 2 noiembrie, 2018, Paris. (Fotografie de STRINGER / AFP). Courtesy of Getty Images

Biroul lui Gehry a fost unul dintre primele care au folosit computerul ca pe un instrument, pentru a elibera imaginația și pentru a se asigura că proiectele „neconstruibile" sunt executate cu precizie, la timp și în buget. Gehry Technologies a fost înființată ca o firmă separată, care se consultă cu arhitecți îndrăzneți din întreaga lume. Pentru Gehry, procesul de proiectare a rămas neschimbat, chiar dacă amploarea și valoarea practicii sale au explodat.

Fiecare proiect începe cu o colecție de schițe conceptuale care conțin semințele ideii sale, apoi este dezvoltat într-o succesiune de machete. Spațiile principale sunt blocate, apoi formele sunt sculptate în hârtie, în polistiren și orice alt material care poate fi modelat și ajustat. Inspirația poate veni dintr-o pictură sau sculptură clasică sau chiar și din coșul de gunoi. Modelul final, detaliat, este scanat și transformat în documente oficiale și digitale pentru funcționari, avocați, ingineri și contractori.

Publicitate

Fizicalitatea abordării este capturată în documentarul din 2007, Sketches of Frank Gehry, realizat de regretatul regizor-producător Sydney Pollack, în calitate de profesionist care observă pe altul. Filmul începe cu un răspuns din partea lui Gehry la o întrebare a regizorului: „E greu începutul? Știi că este! Mereu mi-e frică că nu voi ști ce să fac. Este un moment înfiorător. Și atunci, când încep, sunt întotdeauna uimit, ei bine nu a fost așa de rău.”

Imagini cu decupajele de mână și modele demontate, plus comunicarea sunt reduse la câteva cuvinte sau o referință rapidă, la fel cum Charles Eames și-a îndemnat echipa să exploreze potențialul fiecărei bucăți de mobilier. Clienții influenți, printre care Michael Eisner, Barry Diller, Peter Lewis și Mike Ovitz, atestă o fascinație mirobolantă în ceea ce privește modul în care schițele lui Gehry evoluează în clădirile pe care le-au comandat.

Spruce Street Tower

Exteriorul 8 Spruce Street din New York, U.S., pe 10 februarie, 2011. Los Angeles, arhitect Frank Gehry, 81, care a conceput clădirea de apartamente. E cea mai înaltă clădire rezidențială din New York. Fotograf: Paul Goguen/Bloomberg via Getty Images.

Cei care s-au bucurat să vadă lucrările lui Gehry de prin lume, 8 Spruce Street din New York, Muzeul de Biodiversitate din Panama, vor recunoaște amprenta, temele recurente și unicitatea fiecărui proiect. Pereții care se aprind sau plutesc ca niște pânze, acoperișurile care se înclină, structurile care se strâng cu o energie interioară. Materialele variază de la cărămidă și piatră, la sticlă și oțel inoxidabil periat, fiecare dezvăluind un potențial expresiv surprinzător.

În interiorul acestui arhitect dăinuiește un artist, care-i controlează mâinile, care-i inspiră fiecare mișcare, chiar și când conturează clădirile în context și scop. Nu e de mirare că provoacă atât vitriol puritanilor, filistenilor și profesioniștilor mai puțin talentați, la fel ca și Francesco Borromini, Andrea Palladio și Wright. Criticul de artă Robert Hughes a scris despre arhitectul „The Gilded Age", Stanford White: „Perioada renascentistă valorifica sprezzatura, talentul de a face lucrurile dificile să pară ușoare și naturale, iar White a fost mai talentat la asta decât orice alt american de atunci și de după el. El era un fel de miriapod superb, al cărui dans era urât și nesatisfăcător pentru orice broască din pădure.” Același lucru se poate spune și despre Gehry.