Am întrebat un cercetător român care lucrează în SUA când o să dispară omenirea

Liviu Giosan lucrează la Woods Hole Oceanographic Institution, cel mai mare institut oceanologic privat din lume, acolo unde își dau doctoratul studenții de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) specializați în acest domeniu. Tot la acest institut au fost construite vehiculele subacvatice cu ajutorul cărora au fost găsite epavele Titanicului și a avionului Air France 447, prăbușit în 2009 în Atlantic.

Născut la Vama, în județul Suceava, Liviu Giosan s-a specializat în interacțiunile dintre climat, peisaj geografic și om. El a fost unul dintre invitații seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim” organizate de Fundația Humanitas Aqua Forte, la finalul lui februarie, la Ateneul Român. Am discutat cu el despre cum afectează schimbările climatice, sau „încălzirea globală”, felul în care omul se raportează la planetă.

VICE: De ce există o opoziție politică la rezolvarea schimbărilor climatice, deși în lumea academică e acceptat că lucrurile astea se întâmplă din cauza intervenție omului?
Liviu Giosan: N-aș zice că există o opoziție politică. De fapt, cel mai mare proiect al omenirii în ultimii zece ani este acest panel interguvernamental pentru cercetarea climatului. Nu există un asemenea organism pentru o altă temă care ne presează, e o inițiativă unică și originală. Opoziția vine mai mult din partea unor state, politic vorbind, și a unei părți mici de public, care nu înțeleg că știința climatului e foarte complexă, nu e un experiment care se derulează într-un laborator. Însă, zdrobitor, oamenii de știință care se ocupă cu așa ceva trag semnale de alarmă asupra schimbărilor climatice.

Retragerea SUA din Acordul de la Paris nu va afecta cercetările?
Ba da, absolut. Știința nu poate decât să arate care este problema, soluția este întotdeauna politică. Există o tendință în lumea modernă de a te îndepărta de știință, e o neîncredere generală care ne afectează. Dar mi se pare o opoziție ilogică. Dacă mergem la doctor, nu ne apucăm să ne contrazicem cu el decât dacă știm că are diplomă falsă… Mi se pare de-a dreptul hilar ca membri din public să pună în discuție niște aspecte marginale ale științei climatului, când majoritatea zdrobitoare a oamenilor de știință sunt de altă părere.

Poate fi și din cauză că publicul are un apetit pentru catastrofă, ne place să ne uităm la filme ca „2012”, în care toată planeta îngheață, și asta creează o așteptare nerealistă din partea publicului apropo de cum se manifestă aceste schimbări?
Asta e o problemă de educație. Noi, ca oameni, nu putem înțelege timpul decât la nivelul orizontului nostru: ni s-a născut un copil, m-am căsătorit, plănuiesc pentru pensie. Dar ce se întâmplă în mod lent, cum este climatul, e neinteligibil. Când cineva pune problema că nu există încălzire globală pentru că e frig iarna, nu are o înțelegere a problemei nici la nivel de grădiniță. Să facem o comparație: fiecare om își iese din minți din când în când, dar asta nu înseamnă că omul acela este o persoană nervoasă. Dar există oameni care în timp, din cauza circumstanțelor, devin din ce în ce mai nervoși și ajung la spitalul de nebuni. Asta este clima. Când mă cert cu nevasta odată la câteva luni, asta este vreme.

Mai există și o viziune cumva opusă, a celor care știu că e o problemă și trebuie să facem ceva, dar încearcă să promoveze ideea că orice face omul trebuie să înceteze. Creștem vaci, vacile produc metan, deci hai să nu mai mâncăm carne de vacă…
Într-adevăr, există poziții extreme de ambele părți. Întodeauna, cumpătarea este calea de mijloc. Însă, pericolul cel mai mare este creșterea populației, care cere din ce în ce mai multe resurse. Este planeta capabilă să asigure aceste resurse? Omenirea a crescut de la două miliarde la opt miliarde în o sută de ani, iar ca să ajungi la primele două miliarde a luat mii de ani. Asta o știe toată lumea, dar faptul interesant e că dacă toată omenirea ar trăi la standarde occidentale, creșterea nevoii de resurse ar fi nu de patru ori mai mare, ci de 36 de ori.

Unii spun că această creștere va încetini și populația se va stabiliza.
Câte studii sunt care arată asta, atâtea sunt și care arată invers. După cum spunea un jucător de baseball american care scotea perle la foc automat: „Să prezici ceva e foarte greu, mai ales viitorul”.

De aceea vă place să studiați trecutul?
Da, trecutul e fix.

Ce delte ați studiat?
Delta Indului, delte din zona arctică, iar recent am fost în Birmania, pe fluviu Irrawaddy. Anul viitor o să începem un proiect în Botswana, pe o deltă oarbă, care nu ajunge la ocean, se pierde în deșertul Kalahari, se evaporează apa.

Care e cea mai interesantă experiență legată de delte?
Delta Dunării. E o deltă bine păstrată, unde se ajunge greu, mergi pe apă, nu poți ajunge cu mașina, și e o deltă benignă. În majoritatea deltelor în care am fost sunt crocodili, șerpi, hipopotami – există un pericol continuu de care trebuie să te ferești.

Păi poate ajunge un crocodil, ca în legendele alea urbane despre crocodilii din canalizare.
La scara zecilor de mii de ani, nu e imposibil. Acum avem șacali, iar când eram copil nu erau. Chiar și astea sunt niște exemple de efecte ale schimbărilor climatice: extinderea arealelor unor specii, păsări care au migrat spre nord…

Unii spun că s-a schimbat întotdeauna climatul, doar că, de când ne-am format ca civilizație, acum nouă mii de ani, schimbarea climatică a fost de un grad. Iar schimbările în această limită au dus la colapsul unor civilizații. Noi ne îndreptăm acum vertiginos spre două-trei grade, la nivel global. Pare o cifră mică, da diferența dintre perioada noastră și ultima perioadă glaciară a fost de cinci grade, iar atunci erau calote glaciare până la sud de New York și jumătatea Poloniei, iar la noi era un deșert arctic… Acum ne îndreptăm în cealaltă direcție, o situație care nu a mai fost întâlnită de milioane de ani.

Lumea înțelege greu ce înseamnă această creștere de două grade, nu pare așa mult.
E medie a temperaturii anuale de pe suprafeței planetei. La ce va duce ea în România? Seceta o să apară mai des, va fi mai lungă, râurile vor fi mai uscate… Nu cred că e departe vremea când Bărăganul o să fie deșert. Fără irigații, nu-i dau mai mult de 50 de ani.

Trebuie să găsim o soluție ca să nu dispărem ca civilizație?
În mod sigur, și nu neapărat din cauza schimbărilor climatice. Toate aceste schimbări se transmit în societate. Creșterea nivelului mării va duce la migrație din zonele joase, creșterea temperaturii în zona tropicală, la fel. Unde am lucrat eu, în Pakistan, India, oamenii nu vor mai putea trăi afară, dacă nu au resursele pentru aer condiționat, vor trebui să migreze. Aceste migrații introduc tensiuni sociale. Câteva mii de oameni care au migrat din Siria au creat o reconfigurare a situației politice din Europa, o revigorare a dreptei extremiste.

Poate fi considerată Delta Dunării un exemplu de schimbări climatice timpurii?
Nu a fost o schimbare climatică, ci una geologică. Omul nu schimbă numai clima, schimbă complet funcționarea Pământului, a devenit o forță biologică. De aici vine și termenul de antropocen, care a devenit foarte popular în ultimii zece ani. Eu mi-am început cariera în Delta Dunării și am descoperit că omul a dus nu doar la schimbarea Deltei, ci și a Mării Negre, care un sistem de o dimensiune impresionantă, despre care nu te-ai putea gândi că poate fi schimbat de om.

Cum s-au petrecut aceste schimbări?
Am încercat să stabilim etapele evoluției Deltei Dunării, pentru că modelul care exista nu se potrivea cu alte delte din lume, cea a Dunării era formată mult prea devreme. Am folosit radiocarbon pentru a o data și am observat că aproape jumătate s-a format în ultimii o mie, poate chiar cinci sute de ani. Prin definiție, o deltă este o zonă construită de râu cu sedimentele, mâlul pe care-l aduce, erodat de pe continent, ori, ceva a schimbat cantitatea de sediment și poate și de apă adusă de Dunăre.

Am constatat că, spre deosebire de partea centrală și vestică a bazinului Dunării, care a fost deforestată mai gradual în timp, începând de la romani, la noi s-a păstrat o anumită sălbăticie până foarte târziu în istorie. După extinderea Imperiului Otoman în zona asta, cerința de produse din țările române – cum ar fi oile și a lemnul – a crescut impresionant, așa că ne-am pus problema dacă nu cumva despăduririle galopante de atunci au dus la această extindere a Deltei.

Vorbeați și de o schimbare a Mării Negre. În ce sens?
Marea Neagră este conectată la Oceanul Planetar printr-o strâmtoare foarte îngustă, care are 30 de metri la punctul cel mai puțin adânc. Semnale dinspre ocean, sunt filtrate, Marea Neagră e foarte mult influențată de ce vine din jurul ei, iar fluviul Dunărea aduce 70-80% din aportul de apă și sedimente în Marea Neagră. Am folosit o metodă care încă este de avangardă, ADN-ul fosil, care îți permite să reconstitui un biosistem aproape în întregime, față de metodele mai vechi. Ne-a ajutat și faptul că sub două sute de metri, Marea Neagră este anoxică, și tot ce ajunge în adâncime rămâne acolo, fiindcă, neeexistând oxigen, descompunerea e foarte lentă.

Așa cum am făcut ipoteza, am aflat că, odată cu creșterea Deltei Dunării, ecosistemul din Marea Neagră s-a schimbat de la unul bazat pe microorganisme sau plancton care își construiesc schelete din carbonat de calciu la unele care favorizează siliciul. Ceea ce înseamnă să s-a schimbat întreaga piramidă a vieții.

Dacă această schimbare s-a întâmplat cu o mie de ani în urmă, recent observăm o schimbare inversă. După închiderea barajelor de pe Dunăre, a multitudinii de baraje de pe toate tributarele ei, nu mai vin sedimente și, ca toate deltele, delta românească este acum în retragere.

În București, în schimb, avem o deltă nouă, Delta Văcărești. E potrivit numele ăsta de deltă urbană pentru un lac de acumulare care nu s-a mai construit?
Dacă e umplută cu sedimente, dacă are pârâiașe de apă, dacă are vegetație, dacă e de relief jos și dacă are păsări și alte elemente ale ecosistemului, este o deltă. Poți să ai o deltă cât lățimea unei străzi. Probabil că este unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în București. În loc să tai un parc și să construiești, în loc de a alunga natura, aduci natura în jurul tău.