Cum am trăit noaptea referendumului la petrecerile de boicot din București

În noaptea referendumului anti-gay, în București au fost petreceri „de boicot”. Am fost acolo ca să văd cum trăiesc aceste zile cei din comunitatea LBGTQ+.
7.10.18
Cătălin și Luke cu verighetele lor. 

Referendumul ăsta a intrat în atenția publicului larg în mai 2016. Atunci, Coaliția pentru Familie a adus trei milioane de semnături la Parlament și-a zis că are o inițiativă de modificat Constituția. Scopul oficial este să schimbe articolul 48, alineatul 1, din Constituție, care acum spune că: „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți.” Dacă referendumul trece, textul ar fi așa: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie […].” S-a dat ordonanță de urgență, s-au alocat două zile pentru vot și România s-a rupt în două: propagandă și ștampila pe „da”, boicot și rezistență la un referendum pentru care s-au cheltuit peste 163 de milioane de lei.

Între cele două zile ale referendumului, am fost la trei petreceri cu tema „Boicot”, să văd cum se simte comunitatea LGBTQ+ în fața evenimentului și ce spun cei care nu au mers la vot. Petrecerile s-au ținut în trei baruri LGBTQ+ friendly: Londophone, Macaz și Q Club, niște spații care promovează drepturile oamenilor, indiferent de rasă, religie sau orientare sexuală.

AM ÎNCEPUT SEARA CU O DISCUȚIE DESPRE PROPAGANDĂ

Cobor scările pentru a intra în barul vecin cu Parcul Cișmigiu și aud niște puști care vorbesc despre Revoluția Franceză și extremism. Intru și, în spatele barului din Londophone, îl găsesc pe scriitorul Vasile Ernu, parte a cooperativei Londophone și Londohome. A aterizat în București vineri, după ce s-a plimbat prin țară timp de o săptămână, într-un turneu de promovare a unui proiect.

Ernu s-a întors pesimist la București, după ce a văzut turul de mobilizare pentru „da” la referendum, desfășurat în țară. A văzut o Românie împânzită de bannere, flyere și îndemnuri de participare la referendum. Un exemplu e cazul pâinilor care veneau la pachet cu un mesaj pro referendum. „Trebuia să pună și pe vin, să fie”, glumește cineva din bar.

Ernu spune că acum, înapoi în București, e un pic mai optimist decât era când a văzut propaganda masivă din mediul rural, care crede că a generat multe frici și a cam exclus orice mijloc de dialog.

Pentru el, boicotul e o decizie democratică a unei părți a societății și s-a alăturat mișcării nu doar prin găzduirea unei petreceri tematice, ci și prin neparticiparea la vot. „E un referendum care nu face decât să limiteze drepturile unei categorii de oameni”, spune Ernu.

Vasile Ernu.

Delia, o tipă de 34 de ani care face parte din comunitatea LGBTQ+ spune că boicotul e singura soluție, pentru că „odată ce acorzi un drept unor cetățeni, acesta trebuie acordat tuturor. În plus, întrebarea de pe buletinul de vot i se pare „o chestie foarte vagă în care nici nu înțeleg ce aș vota.” Delia spune că mecanismele tradiționale și restrictive fac deja parte din realitatea cu care se confruntă zi de zi și vede cum se raportează la ele „majoritatea care acum decide pentru mine.”

„De fapt, acum o să vedem cu adevărat care e starea lucrurilor din jurul nostru. S-ar putea să crească valul de reacții negative asupra celor care aparțin comunității sau va fi o solidarizare în masă”, adaugă ea.

Delia spune că zilele ăsta a purtat o insignă mică cu curcubeul. Pe de o parte și-ar dori ca cineva să vină să vorbească cu ea. „Dacă nu ai avut o discuție cu cineva, s-ar putea să ai imagini grav distorsionate despre ce înseamnă să fii gay”. Știe însă că atunci când crești vizibilitatea, crește și riscul de a fi hărțuit, lucru care s-a tot întâmplat în ultimele săptămâni.

În bar, Alice, din Italia, și Ola, din Polonia, râd și se țin de mână. Fetele sunt împreună și Ola e în vizită la Alice, care acum trăiește în România. Ola poartă în piept o insignă cu o inimă albă pe un fundal mov. „It is silly and depressing”, spun la unison despre tema asta care frământă România. Pentru ele, în zilele astea, realitatea din bulele lor de pe Facebook a fost mai prietenoasă decât cea din țară. „Am simțit solidaritate din partea multor persoane hetero”, zice Alice.

Ola trăiește acum în Olanda, unde are curaj să meargă cu prietena ei de mână pe stradă. În Polonia se ferea să facă asta. Boicotul i se pare o strategie bună și singura soluție în fața unui referendum care nu are vreun fundament, „căsătoriile între persoane de același sex fiind oricum interzise în România”. Dacă ar fi să-și pună sentimentele pe masă, ar ieși un mix de îngrijorare și speranță. Speranța i-a crescut din câteva discuții pe care le-a avut cu șoferi de taxi și cu niște femei în vârstă, care i-au spus că nu sunt de acord cu referendumul și că nu vor participa. În seara asta simte solidaritatea.

Mihai Savonea, un tip de 16 ani, dă ture prin bar. El este cel care a organizat evenimentul din seara asta, a chemat două formații să cânte, Deathbycoconut și Sucarov, și a scris Boicot Party în dreptul evenimentului. „Acest referendum este o inițiativă mizerabilă, fascistă, pentru a masca niște fapte de corupție, de mafie pe față, și au ales comunitatea LGBT ca țap ispășitor. Mi se pare că începe așa, apoi ajungem la drepturile femeilor, la interzicerea avorturilor”, spune el pe nerăsuflate.

În același timp, Mihai știe că niciunul dintre oamenii care au mers sau vor merge la referendum nu ar veni aici. „Scopul e de solidaritate față de cei afectați direct de referendum. Hai să ne simțim bine înainte să se întâmple ce o să se întâmple. Sper să nu, dar din păcate cred că da.”

La 16 ani, legal, n-are drept de vot. Îmi explică însă că nici n-ar merge la așa ceva, iar din tabăra de solidaritate în care se află încearcă să răspândească informații și să ridice gradul de conștientizare față de problemele reale cu care se confruntă persoanele LGBTQ+. „Sunt puse sub semnul întrebării drepturile și confortul unor oameni, așa că acum trebuie să facem ceva”, adaugă el.

Ies la o țigară și vorbesc cu un grup de străini despre referendum. Justino din SUA spune că toate persoanele care se iubesc ar trebui să se poată căsători. Federico din Italia adaugă: „dacă cuplurile gay se căsătoresc, asta nu înseamnă că cele hetero nu se mai pot căsători”. Lydia din Germania spune că toți cei care folosesc calculatorul ar trebui să îi mulțumească omului de știință gay Alan Turing pentru asta.

Pe scări, doi puști încearcă și ei să înțeleagă ceva din tot ce se întâmplă în România. „Ce ar trebui să spun când mă prezint? - Gică, sunt gay!”

În bar mă întâlnesc cu Oana Maria, de la formația Poetrip. „Uneori, am momente în care sper și văd că suntem mai mulți și suntem solidari, asta mă liniștește. Alteori, am senzația de inutilitate și îmi vine să plec dracului din căcatul ăsta”. Mai mulți prieteni i-au spus că, în funcție de rezultatele referendumului, își decid și ei viitorul: în țară sau afară. Despre ce o să fie luni dimineață nu știe. „Depinde cât fură”, conchide ea.

REFERENDUMUL CARE ÎNTOARCE OAMENI CONTRA OAMENI

Paula Dunker alături de prieteni.

De la Londophone merg la Macaz, unde s-a anunțat o altă petrecere boicot. Intru în bar și în spatele pupitrului pune muzică Paula Dunker. Paula activează de mult în comunitatea LGBTQ+, unde face activism prin clubbing, pentru că „lumea e mult mai deschisă să primească informații așa decât la o conferință”.

În weekendul ăsta s-a întrebat pentru prima dată dacă nu ar fi mai bine să plece din țară. A primit multe oferte de muncă în străinătate, dar a decis de fiecare dată să rămână acasă. Asta o să facă și acum, indiferent de rezultatul referendumului. „Acum e mult mai important să fie voci care să facă rezistență. Cel mai trist e că oamenii sunt constrânși să se poziționeze pro sau contra față de mine. Oamenii sunt egali și acum mie mi se pare că sunt într-o poziție de inegalitate”, adaugă Paula.

Spune că nevalidarea referendumului ar fi o mare victorie. La cum a fost prima zi, sunt șanse mari să nu treacă. Dacă iese „da”, spune că oricum își va continua munca, doar că „tarifele mele cresc max, pentru că aparițiile vor fi mai precious”.

Când Cătălin și Luke se iau de mână, se aude un clinchet de la ciocnirea verighetelor lor. Au ieșit din casă în seara asta ca să fie înconjurați de oameni care le respectă alegerile, într-un loc în care se simt în siguranță.

„Referendumul înseamnă bani cheltuiți aiurea. Această sumă putea fi cheltuită mult mai util, investită în spitale publice, de exemplu”, spune Cătălin. El se declară „super activ online” și asta pentru că bunicii lui care au votat „da” la referendum nu au Facebook. A ales să nu le spună ca să le facă rău, „sunt bătrâni, cred că ar face infarct”. Apoi a auzit-o pe bunică-sa spunând că persoanele gay vor arde în Iad. A ales să tacă în continuare.

Cei doi sunt optimiști că nu se va atinge pragul necesar pentru validarea referendumului „cei mai hateri se duc în prima zi”. Pentru el, o soluție ar fi și încurajarea și mediatizarea poveștilor de iubire dintre cuplurile gay.

„Mi se pare că s-a dat drumul iar în public la ură pentru oamenii care sunt altfel decât vreo definiție vehiculată a «normalității»”, spune Ioana. Pe Ioana, o socioloagă de 31 de ani o găsesc la o țigară în fața barului. Fața ei e cea a unui om împăcat, dar trist. „M-am trezit destul de frustrată, mi-am sunat neamurile și prietenii, să mă asigur că nimeni nu votează. Mi s-a umflat un pic inima când am văzut că a fost de vreo 5%, dar sunt destul de stresată. Pare că s-au luat toate măsurile pentru fraudare”.

Ioana crede că referendumul ăsta e doar primul punct de pe o agendă mai mare. „Cred că grupările religioase au ales ca lupta asta să fie prima, pentru că era ușor de câștigat. Sper că o să își ia umilință și o să se liniștească pe o perioadă mai lungă.”

„MĂ SIMT STRĂIN LA MINE ÎN ȚARĂ”

Plec de la Macaz și în drum spre casă intru la petrecerea Boicot de la Q Club. Aici colegul meu fotograf e rugat să nu facă poze. E 4 jumate dimineața și intrăm doar să vedem care-i atmosfera, preț de o bere și o țigară.

Împărțim un hol mic cu Claudiu și un prieten de-ai lui. Claudiu spune că referendumul e o manipulare. „Mă simt străin la mine în țară, avem nevoie de un guvern mai tânăr”. Claudiu trăiește în străinătate, unde își asumă identitatea LGBTQ+, dar spune că de fiecare dată când sunt români de față, se ferește să spună că e gay.

„Sexualitatea mea e alegerea mea. În toate dicționarele din lumea asta nu vei găsi o definiție a normalității”, spune el când ne luăm la revedere.

Citește mai multe despre comunitatea LGBTQ+:
[Unde îl găsești pe Dumnezeu când ești gay

](https://www.vice.com/ro/article/j5v7k4/biserici-care-accepta-persoane-gay)[Harta asta îți arată povești de dragoste LGBTQ din România, Moldova și restul lumii

](https://www.vice.com/ro/article/vbxkpb/harta-pe-care-iti-poti-trece-momentele-queer-din-viata)De ce e un tabu pentru bărbați să se țină de mână?