Comunitatea care e înghițită de ocean

Persoanele indigene și cele de culoare sunt afectate în mod disproporționat de criza climatică globală. Dar, de multe ori, acestea sunt excluse din mișcările ecologice mainstream și din media. Aceasta e Punctul Critic, rubrica VICE cu povești de justiție ecologică despre persoane din comunități care trăiesc această realitate sinistră a schimbărilor climatice, de multe ori scrise chiar de ele.

În 1994, când Sandy și Sarah Adam s-au mutat în casa lor din The Point, Tuktoyaktuk, pe coasta nordică a Teritoriilor de Nordvest, casa lor era separată de ocean de o curte spațioasă și o plajă.

Acum, digul de bolovani e singurul lucru care le mai protejează casa de forța distructivă a valurilor mării Beaufort.

Sandy a zis că, deși au pus bolovani și geotextile acum trei ani, digul e erodat lent de apă. Mult prea mult din proprietatea lui a fost înghițită de ape, a zis Sandy, clătinând trist din cap.

Tuktoyaktuk, o comunitate Inuvialuit de aproximativ 950 de persoane, e una dintre primele comunități din Canada care se confruntă cu evacuarea forțată din cauza încălzirii globale. În ciuda numeroaselor încercări de a proteja țărmul de eroziune în ultimele câteva decenii, oceanul continuă să avanseze din cauza scurtării sezonului de iarnă, a nivelului crescut al mării și al topirii ghețarilor.

Șase clădiri au fost deja demolate de pe țărm în 2016, majoritatea locuințe. Casa familiei Adams, cât și a Noellei Cockney din The Point, sunt două dintre cele patru listate pentru evacuare urgentă. Primarul din Tuktoyaktuk a primit opt sute de mii de dolari ca să mute cele patru case în locuri noi în Reindeer Point, la șase kilometri distanță.

Dar mutarea n-a avut încă loc – procesul e complex pentru că totul se întâmplă în contextul înghețului permanent. Clădirile de aici sunt instalate pe catalige sau blocuri de piatră, așa că pe locurile noi trebuie puse, cu un an înainte, niște saltele de pietriș, ca noile locuințe să nu se scufunde în pământ.

Pe lângă asta, construcția are loc iarna, pentru că atunci e mai stabil terenul. Dacă destabilizezi gheața permanentă sau mergi cu echipament greu pe ea când temperaturile sunt peste zero, totul se transformă într-o mlaștină.

Se tot vorbește despre întărirea țărmului.

„Ca să fiu sinceră, nu am idee ce o să se întâmple. Acum că a venit iarna, nimeni nu-și mai face griji și nu vorbește despre asta”, a zis Cockney și a adăugat că biroul primarului nu le-a mai dat nicio veste.

Pe toată coasta canadiană a mării Beaufort se văd exemple de eroziune care progresează rapid.

Insula Tuktoyaktuk funcționează ca o barieră naturală care protejează portul Tuktoyaktuk. La viteza cu care progresează eroziunea, se estimează că va dispărea în următorii douăzeci-treizeci de ani, conform unui raport efectuat de W.F. Baird & Associates Coastal Engineers, pe care primarul i-a angajat ca să studieze niște potențiale soluții.

Sezonul cald din Tuktoyaktuk a crescut la 110 zile, de la 95 de zile în 1975 și se estimează că va crește cu încă două luni până în 2060, conform raportului.

Conform lui Dustin Whalen, care lucrează la Natural Resources Canada, unele secțiuni din Pelly Island, o insulă izolată situată la o sută de kilometri la vest de Tuktoyaktuk, pierde treizeci-patruzeci de metri pe an.

În Pelly, ești înconjurat de sunetul stropilor, pentru că permafrostul se topește; aerul miroase a pământ ud. Trebuie să ai grijă unde calci, pentru că e plin de crevase acolo unde blocurile de dedesubt încep să se separe de insulă.

Încă nu se știe exact impactul pe termen lung al topirii. Pentru locuitorii din Tuktoyaktuk, unde vânatul și pescuitul sunt modele de trai tradiționale, acidificarea oceanului și efectul ei asupra vieții marine și a concentrațiilor crescute de mercur din pește și fauna marină sunt la fel de îngrijorătoare ca eroziunea țărmului și inundațiile.

Cât despre Cockney și familia Adams, ei acceptă că nu vor mai putea locui în The Point și visează la o vreme în care nu vor mai fi nevoiți să trăiască cu grija că locuința lor va fi înghițită de mare.

Weronika Murray e o fotojurnalistă din Inuvik, Teritoriile de Nord-Vest. A început să documenteze impactul schimbărilor climatice asupra comunităților arctice și a peisajelor în 2017. Urmărește-o pe Instagram.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.