Am vorbit cu Ian, artistul care-ți arată că trapul din România poate fi altfel

Hype-ul din jurul duo-ului Ian & Azteca a explodat în 2019. Totul a început în decembrie anul trecut, când au scos „Bag un Blunt” și s-a terminat șmecheria. Toți au început să o bage pe stradă la telefoane, să facă meme-uri pe Instagram și să-și declare iubirea în social media pentru Ocult Records. Apoi au lansat „NEFIU”, o piesă mai fresh ca orice a apărut în scenă în ultimii ani, și toate suspiciunile de un one-hit-wonder au dispărut. După astea două bucăți, toată atenția a fost îndreptată spre Ian, 23 de ani, care își pregătea albumul solo de debut.

Slayer a apărut în 21 iunie și de atunci a rămas soundtrack-ul verii pentru toți trapperi care nu bagă jeguri. Scena de trap din România a devenit un focar de penibilități. Albumul lui Ian îmi dă speranță pentru viitorul unui gen de muzică care la noi a devenit o parodie. E total aparte, cu beat-uri super atmosferice, povești despre droguri, greutăți și viața reală, nu avioane, papuci și flexuri. Experiența lui Ian cu DIICOT-ul, când a fost săltat de mascați pentru posesie de droguri, l-a trezit la realitate și l-a făcut să se concentreze doar pe muzică. Dosarul lui încă se judecă.

Cap-coadă albumul e plin de piese ușor de memorat. A găsit echilibrul perfect între content de calitate și ascultări pe repeat. E unul dintre cele mai bune materiale de debut din rap-ul românesc și cel mai bun album de trap al verii. Am fost curios să văd cum a reușit Ian să depășească așteptările tuturor fanilor lui, așa că l-am luat la întrebări:

VICE: Salut, Ian, câte cioate ai băgat în timpul înregistrărilor la Slayer?
Ian: Noroc, nu mai fumez de ceva timp, dacă nu mă lăsam de fumat probabil Slayer nu mai era acum.

Cum te simți știind că ai scos albumul trap al verii?
Nu mă așteptam ca primul meu material să lovească așa. Mă simt binecuvântat, în primul rând, pentru că am reușit să termin un album și să iasă fix cum am vrut și cum l-am văzut din prima. În al doilea rând, pentru că a ajuns la urechile foarte multor oameni.

De ce ai ales numele ăsta pentru primul tău material solo?
Ideea e că inițial am încercat să mă gândesc la concept, la numele materialului, la numele pieselor și la numărul lor. Mi-am dat seama că nu e tipul meu de workflow. Munca și arta mea sunt construite și inspirate doar de sentimentele pe care le am în acel moment. Nu pot face artă după o idee prestabilită. Din moment ce ăsta a fost primul meu album, nici nu știam cum e să faci un album.

A fost o experiență din care am învățat multe. Am luat totul de la capăt. Am tras piese peste piese și le-am ales p-alea care au fost în temă. Slayer, pentru ca asta sunt eu. Am dovedit asta mereu. De când e Ian aici nu am pierdut niciodată, mereu mi-am bătut pula de cine s-a îndoit de mine și asta a fost dovada.

Ceva povești haioase sau interesante din timpul înregistrărilor?
Despre asta e tot albumul, poveștile din spatele pieselor. Albumul a început când am plecat de la DIICOT cu toate gândurile mele amestecate acolo. Nu mai aveam bani, nu mai aveam din ce să fac bani, nu mai știam ce să fac, situația era destul de gravă. Fanii mei nu știau ce fac în timp ce lucram la album.

Colaboratorii nu apar pe tracklist. De ce ai luat decizia de a omite numele lor?
Pentru că nu am vrut să aud vorbe de genul „aaa, pai, Iane, ai făcut piese cu ăștia pe mixtape doar ca să asculte mai multă lume”. Așa că am decis să nu trec numele în tracklist. Ca să nu găsească haterii scuze penale.

Ce te-a surprins cel mai mult din feedback-ul pe care l-ai primit până acum legat de Slayer?
A fost un moment în care începusem să mă îndoiesc de piese și de material. Să zic „bă, parcă nu-i ce trebuie”. Am luat o pauză, apoi l-am reluat și am realizat că se va întâmpla ce s-a întâmplat acum. Au fost multă muncă și foarte multă emoție depuse în acest material. Datorită fanilor mei se întâmpla tot, dar nu m-a surprins nimic. Știam că așa o să fie.

De ce crezi că a prins atât de bine în comparație cu alte materiale de trap de la noi?
Pentru că eu nu fac asta pentru faimă, bani, femei sau confirmare. Eu știu cine sunt, știu ce pot face și știu ce-am trăit. Se vede că majoritatea fac asta din disperare sau că vor să demonstreze ceva. Eu vreau să fac muzică și să inspir lume.

„60 de zile II” e piesa care a prins cel mai bine la public, dacă ne luăm după vizualizările de pe YouTube. Te așteptai să rupă? Care-i povestea ei?
„60 de zile” e povestea primului meu control judiciar. Am ajuns acasă nervos și m-am gândit că „ăștia mă vor la răcoare”. Nu puteam să mă văd cu nevasta-mea, pentru că a fost în casă cu mine când s-a întâmplat asta. Eram destul de revoltat pe faptul că stau „60 de zile fără aer”. Nu vreau să zic mai multe pentru că totul a fost un haos complet și nici nu vreau să arunc cuvinte și să snitchuiesc p-aici. Doar cine e cu noi știe ce facem noi.

Mereu am trăit printre oameni care se lăudau cu cât de mult bagă ei și câte fac ei. Și fix noi, ăștia care chiar băgam mult și făceam căcaturi, nu vorbeam despre asta decât în cercul nostru. Lumea care vorbește mult trăiește puțin. Nu mă așteptam să rupă, sincer, toată ideea a fost ca Slayer să fie plin de bangere, să fie materialul ăla care nu există și pe care l-am vrut mereu de când sunt mic.

Din ce în ce mai mulți artiști trap scot piese cu speranța că vor ajunge la radio. Slayer e un material sută la sută underground, care cu toate că are destule piese catchy, e aproape imposibil să ajungă la radio cu temele despre care vorbești în ele. Ai astfel de ambiții?
Nu fac asta pentru radio. Să ajung la radio ca să ce? Să mă pună lângă artiști despre care cânt? Nu vreau ca muzica mea să ajungă doar sunet. Vreau să rămână artă.

O mare parte din album e despre droguri. Ce părere ai despre alegerea colegului de trupă de a se lăsa de astea? Am văzut pe Insta-ul lui că e sober de câteva luni deja.
Sunt multe povești în spate. Sunt mândru de el că a reușit și îl susțin sută la sută în orice face. E fratele meu pe viață și îl iubesc din suflet pentru că mă împinge să fac și eu asta.

Apropo de Azteca, „Bag un Blunt” a ajuns recent la zece milioane de vizualizări pe YouTube. Ce înseamnă piesa aia pentru tine?
Un refren tras la prăjeală efectiv. Eu n-am vrut ca piesa aia să ajungă pe internet, dar mi-am dat seama că nu toate piesele tre să fie serioase. Mai sunt și piese de caternică pe care le asculți pentru că te prăjesc. Nu tre să fie tot într-un mood.

Urmează un album Ian și Azteca sau e rândul lui să scoată ceva solo?
Urmează multe.

O să pleci prin țară cu Slayer?
Rămâne de văzut.

Ascultă „Slayer” integral: