Eleva din Constanța care a vorbit public despre cei 10 mii de euro din fondul școlii

„Ne cunoaștem drepturile și luptăm pentru ele”, stă scris pe poza de cover a paginii de Facebook a elevei Roxana Șerban, dintr-a XII-a G, de la Liceul Teoretic Traian din Constanța. E sloganul Asociației de Elevi din Constanța, al cărei vicepreședinte este, și a fost motivul din spatele deciziei sale de a face public un tabel cu sumele pe care părinții le-au dat la fondul școlii în anul școlar în curs.

„Am fost șocată să văd ce sume se vehiculează și destinația lor. Mai mult, tabelul are o rubrică și grad de colectare, ceea ce îmi dă senzația că dacă nu ne conformăm urmează să fim executați silit. Deși primarii și directorii se jură că în școlile administrate de aceștia nu se colectează niciun ban și că elevii au toate necesitățile, în realitate, aceștia gestionează sute de mii de lei pe cale informală”, scria ea într-o postare din 13 octombrie.

Lista făcută publică de Roxana arăta că liceul cheltuia aproape 10 mii de euro pentru pază, consumabile, serbări sau premii pentru olimpici. Toți, de la părinți.

„În calitate de membru al consiliului de administrație, voi cere stoparea oricărui fenomen de astfel de colectări, la modul cel mai serios, și sancționarea tuturor celor implicați”, își încheia mesajul adolescenta de 18 ani, reprezentanta elevilor în Consiliul de Administrație al liceului.

Postarea ei a stârnit un uragan. A fost acuzată că vrea atenție, că vrea răul liceului, că e inconștientă. A fost chemată în biroul conducerii liceului și certată. A fost jignită pe Facebook și amenințată de colegi și părinți.

„Nu scapă nepedepsită ea…”, tasta, parcă cu sete, un membru al asociației de părinți a liceului.

Acum, o lună și jumătate mai târziu, într-o discuție pe Skype, îmi spune că au fost puțini cei care au susținut-o:

„În general, sunt aia rea, care «am venit să stric ceva ce mergea».”

Nu regretă în niciun fel publicarea tabelului.

„A fost greu și încă îmi este. Dar am dus-o până la capăt. Cu cât aflam mai mult, cu atât deveneam mai încrezătoare. Pentru că se dovedea că, băi, am dreptate, și chiar era mai rău decât credeam. Am primit mesaje de la părinți, profesori din țară și simt că am contribuit puțin la schimbarea unei mentalități. Și asta mă face să mă bucur, mi se umple inima de bucurie.”

Roxana abia a împlinit 18 ani astă-vară. Părinții ei nu erau în țară când a început totul și nu a simțit nevoia să-i anunțe. Știa că o susțin, oriunde ar fi.

„Li s-a transmis că trebuie să mă calmeze. Ca să revenim la „normalitate””, îmi spune ea.

Postarea Roxanei s-a rostogolit repede pe Facebook și a născut controverse aprinse. Școala s-a împărțit în tabere pro și contra Roxanei. Pe lângă vocile elevilor și părinților care o acuzau că a stricat imaginea liceului, au fost însă și altele, care îi mulțumeau pentru gestul ei și îi luau apărarea. Din când în când, și astăzi câte un profesor îi zâmbește pe holurile școlii.

Eleva și-a dus demersul mai departe. A trimis solicitări la alte unități de învățământ din Constanța pentru a afla din ce surse finanțează acestea paza și sistemele video de supraveghere.

Răspunsurile au arătat că „părinții nu trebuie neapărat să scoată bani din buzunar pentru a asigura paza și protecția copiilor lor, ci directorii pot apela la sprijinul financiar al Primăriei Constanța, respectiv al Ministerului Educației Naționale. Astfel, fenomenul fondul școlii dispare. Așa da! De ce aici se poate și în alte școli/licee nu?”.

Despre fondul clasei se discută, recurent, la începutul fiecărui an școlar. În teorie, orice astfel de strângere de fonduri ar trebui să fie ilegală, într-o țară în care învățământul este gratuit. Monica Anisie, recent numită ministrul al Educației, declara pe 15 noiembrie, la Știrile ProTV:

„Fondul școlii nu trebuie să existe. Există cadru legal care precizează foarte clar, nu se colectează fondul clasei sau fondul școlii. Unitățile de învățământ în care se realizează aceste fonduri, nici nu știu cum să le spun, ar trebui să respecte prevederile legale.”

În practică, însă, aproape în orice școală sau grădiniță se strâng bani de la părinți pentru diverse cheltuieli. Părinții preferă să contribuie cu bani, decât să știe că școala nu are săpun sau hârtie igienică la baie. Sumele sunt de obicei modice. La Liceul Traian, erau de mii de euro anual. Toată lumea știa, însă Roxana Șerban a fost singura care a vorbit public despre asta.

„Am arătat că, da, se strâng bani pentru pază și pentru alte cheltuieli care ar fi trebuit să fie asigurate de autoritățile locale, prin finanțare complementară”, explică ea.

Banii se strângeau prin asociația de părinți. În regulamentul de funcționare a unităților de învățământ se stipulează că „este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea și/sau gestionarea fondurilor”.

Deși, în teorie, aceste contribuții nu sunt obligatorii, presiunea e mare și cei mai mulți părinți ajung să contribuie:

„Unii părinți din asociație au zis că trebuie neapărat să dăm bani anul ăsta, pentru că anul trecut am dat mult mai puțin față de alte clase. Era un fel de listă a rușinii”.

Argumentul asociației era mereu același: fără banii părinților, școala nu ar avea de unde să plătească paza. Problema, spune Roxana, este că școala nu a cerut niciodată ajutorul autorităților pentru plata pazei. Nici asociația, nici reprezentanții liceului nu au acceptat să răspundă întrebărilor VICE pe această temă.

Legea spune că plata pazei ar fi trebuit să fie asigurată de autoritățile locale sau de inspectorat. „Deja aveam doi paznici cuprinși în organigramă, dar în loc să fie folosiți pe timp de zi, cum era normal, pentru că sunt angajați de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) și trebuie să se asigure de paza elevilor, nu a clădirii, au fost folosiți pe timp de noapte.”

Prin intermediul asociației elevilor, Roxana a luat legătura cu reprezentanți ai ministerului, inspectoratului școlar și ai autorităților locale.

„E o aruncare a mingii de la o poartă la alta. Școala zice că nu are cum să asigura paza, și a apelat la părinți, ISJ-ul zice că se ocupă ei, dar tot ei spun că n-au cum să facă, apoi vin autoritățile locale care zic că nu e nici treaba lor. Dacă ar fi după ei, n-ar fi treaba nimănui.”

Între timp, Inspectoratul a deschis o anchetă la liceu. Inspectorul General Sorin Mihai, proaspăt numit de PNL, a spus și că va vorbi cu Roxana, ceea ce a și făcut. „Nu mult, dar da, am vorbit”, îmi spune Roxana.

Iar recent Avocatul Poporului, care a studiat din oficiu problema, a constatat că școala nu a făcut demersurile necesare pentru asigurarea pazei din bugetul local și îi recomandă directoarei liceului Traian să treacă paznicii de noapte la program de zi, să renunțe la strângerea banilor de către părinți, să angajeze un al treilea paznic și să instaleze un sistem de alarmă centralizat.

În tot acest scandal, Roxana se pregătește pentru facultate. Încă nu știe dacă va aplica în Marea Britanie, ca să urmeze cariera în turism a părinților, sau la Drept, în București.

„Activitatea mea în cadrul asociației și tot ce am făcut până acum au foarte mare legătură cu Dreptul și îmi place”, spune ea.

Între timp, unii colegi și profesori țin să-i arate că nu sunt de acord că a vorbit liceul de rău.

„Mi se monitorizează fiecare absență în parte, pentru că astfel mi se poate scădea nota la purtare”, spune ea. Pentru că e reprezentată a elevilor, absențele care au legătură cu activitatea ei în cadrul asociației ar trebui motivate: „Pe o parte am reușit să le motivez, dar pentru altele ar trebui să merg la minister și la UNICEF, nu știu ce se va întâmpla de acum încolo”.

La o ședință în care ar fi trebuit să se discute problema pazei liceului, Roxana n-a fost convocată și a fost primită după multe insistențe, pe motiv că nu se discută probleme care privesc elevii.

„Sunt singurul reprezentat al elevilor și am drepturi depline, dar totuși sunt considerată observator și nu sunt invitată la toate ședințele.” Chiar și așa, „ședințele nu sunt convocate în termenul legal, se încearcă să fie strânse semnături de la elevi, ca să fiu demisă din funcție”, explică Roxana presiunile făcute asupra sa.

„Nu mai știu cine mă susține și cine nu”, îmi spune ea.

Dacă șicanele vor continua, e decisă să nu se oprească aici: „Știu legea avertizorului și, în cazul în care se întâmplă ceva, voi apela la ea. Cred că, până la urmă, asta am fost, un avertizor de integritate”.