Am mers din Pipera la Universitate cu toate mijloacele de transport pe care le iau corporatiștii

Peste 1 300 000 de mașini împart șoselele bătrâne și pline de gropi ale Bucureștiului, asta dacă nu le luăm în calcul pe cele care tranzitează, vin în vizită sau și-au făcut buletin de Bulgaria. Zice DRCPIV că, de la începutul anului și până la finalul lunii septembrie, s-au înregistrat 46 810 de mașini noi și 86 071 second-hand. Nu trebuie să fii un geniu al drumurilor, podurilor și pasajelor ca să te prinzi că infrastructura nu ține pasul cu numărul în continuă creștere de mașini. Trebuie doar să ieși un pic din casă sau măcar să te uiți pe geam la coada de mașini din fața blocului. TomTom zice că bucureșteanul petrece în medie 57 de minute în plus în trafic în fiecare zi, la orele de vârf, față de o oră de mers în mod „normal” - mai e ceva normal în București?

Taxiuri? 10 054, conform PMB, și asta pentru că legea spune că pot fi 4 taxiuri la mia de locuitori. Le luăm în calcul și pe cele înregistrate în Ilfov, la domnul Pandele? Nu le luăm. Uber-ul sau Taxify-ul nu se pun nici ele, pentru că nu se știe.

Piste de biciclete? 7 kilometri în mod oficial, restul s-au desființat că nu erau conforme. Știi și tu, alea de pe trotuar, de nu mai avea nimeni loc să se țină de mână cu jumătatea mai bună sau să plimbe un cărucior.

La transportul în comun, lucrurile stau cam așa: 116 linii de autobuz, 24 de tramvai, 15 de troleibuz, 4 magistrale de metrou. Cu RATB-ul, s-au făcut 1 470 000 călătorii / zi în 2016, iar cu metroul 600 000.

Cea mai mișto statistică, dacă tot te amețesc cu cifre, e asta: viteza medie! La tramvaie e 12,9 km/h, la troleibuze e 10,9 km/h, iar la autobuze 13,3 km/h. Îți dai seama că, dacă asta-i media, în multe cazuri mai bine o iei pe jos și ai rezolvat problema mai simplu.

Toate datele astea au fost adunate de Funky Citizens, care pregătește pentru Factual, împreună cu experți, un material amplu despre cum ne deplasăm prin București. Prost ne deplasăm, asta facem! Dar, ca oricărui ong sorosist, îi place să stea cu ochii pe administrația locală și să se uite la cifre.

Revin la oile noastre blocate ciobănește în trafic, ne-am scărpinat în cap în redacție și am zis să vedem cum e viața corporatistului din Pipera vineri seara, când poate vrea și el să ajungă în centru, la o bere. Știu că vinerea nu e chiar cea mai aglomerată zi, în Pipera, fiindcă multe corporații au program scurt. Cu toate astea, Fabrica de Glucoză, Dimitrie Pompeiu și Petricani, cele trei străzi-bulevarde prin care poți să evadezi din iadul corporatist, sunt mereu blocate la ora șase seara, indiferent de zi. Am testat și cronometrat patru mijloace de transport (dar am inclus trei automobile), de la stația de metrou Pipera la Hotel Intercontinental, cu plecare la ora 18.00. Am luat, așadar, mașina personală, Uber-ul, taxiul mult hulit, metroul, tramvaiul și bicicleta. Presupun că-ți dai seama care a scos cel mai bun timp, dar cum s-au descurcat celelalte?

Timp efectiv: 45 minute.

Aplicație folosită: Google Maps

Am plecat din Pipera la 18.15. Am ajuns la Universitate, cu tot cu găsit loc de parcare la 19.00. Nu știu alții cum sunt, dar eu am zile în care mă trezesc, mă uit pe geam și las mașina acasă. Chiar dacă iau un Uber sau o mașină de la Taxify, măcar nu conduc eu și, implicit, nu mă mai enervez la volan. Am ajuns ultima la destinație, cu vreo zece minute după taxi și Uber, plină de draci, și după ce căutasem încă vreo zece minute loc de parcare. Conduc de cinci ani în București, zi de zi, și singura concluzie pe care o pot trage este că șofatul în capitală te face un om mai rău. În Uber, dacă stai în coloană, măcar deschizi o carte. Și nici nu ești la fel de conectat la toți dobitocii care îți taie fața, se opresc în mijlocul benzii pe avarii, complet aiurea, depășesc coloana pe linia de tramvai și apoi te înjură, dacă nu-i lași să se bage în fața ta. Toate lucrurile astea mi s-au întâmplat și vineri seara, în drumul dinspre Pipera înspre Universitate. Am simțit acut frustrarea aia care te face să visezi cum oprești mașina în mijlocul drumului, te dai jos, trântești ușa și să pleci pe jos, fără să te uiți înapoi. În plus, Google Maps s-a blocat de vreo cinci ori și a trebuit să-l resetez chiar când trebuia să cotesc stânga sau dreapta pe vreo străduță. M-a băgat prin Colentina, pe lângă Cimitirul Reînvierea, apoi direct în burta balenei, pline de mașini, de pe Calea Moșilor. Bine că la Universitate mă aștepta un covrig. Am mâncat nervos. Mănânc des în mașină. Ronțăitul în coloană ajută. - Text de Ioana Epure

Timp: 25 de minute efectiv + 5 minute de așteptare

Aplicație folosită: Waze

La 18.13 am chemat Uber-ul. La 18.18, am plecat cu un șofer care a decis să schimbe traseul de pe Waze și s-o ia pe Barbu Văcărescu, că pe drumul clasic pe Petricani dădea aproape 40 de minute. Cum mă pregătisem mental să-mi petrec seara și tinerețea vineri seara în Pipera, 40 de minute nu păreau spectaculos de mult, dar cum a zis și șoferul meu. „E grav seara, mai trebuie o magistrală de metrou. Dar mai grav e dimineața. Iar dacă pleci cu 10 minute mai târziu de la birou - mori”. Ne-am blocat pe la Hotelul Caro și timpul estimat o lua vertiginos în sus. Aproape 10 minute am stat acolo, dar, pe Barbu Văcărescu, lucrurile se mișcau suspect de bine. Chiar cu 60 de km/h pentru câteva secunde. Pe Tudor Arghezi s-a blocat iar, dar mai încolo, pe străduțe, din nou liber.

Șoferul se plângea că Firea dă bani la catedrale în loc să se ocupe de transport. Cumva, discuția asta o tot am cu șoferii de Uber și, culmea, nu pornește de la mine. Probabil că dacă există o categorie de oameni care urăsc Catedrala, ăia sunt șoferii.

După un ultim blocaj pe Batiștei, ajung la Inter la 18.43, după 25 de minute, 30 cu așteptare cu tot. Mă închin la catedrala în construcție pentru acestă minune. - Text de Cristina Foarfă

Timp efectiv: 35 de minute

La 18.05 așteptam pe trotuarul din fața stației de metrou Pipera, care gemea de mulțimea de corporatiști. Vizavi de stație ochesc un taxi cu lampa verde aprinsă. Șoferul stă în picioare, lângă mașină, cu telefonul la ureche, în cea mai bună tradiție a taximetriștilor: este poziția în care înaintașii săi au înfruntat plutoanele de execuție ale clienților refuzați din scurt, ori au răbdat frigul din intersecții, în așteptarea unor vremuri mai bune. Am avut noroc, l-am prins în toane bune; a acceptat cursa fără fițe. Decidem să o luăm vitejește, spre Tei. Facem dreapta pe Petricani și ne înfigem în coloana de mașini corporatiste care vin din Pipera-cea-de-dincolo-de-barieră.

Culmea, după doar 12 minute, suntem deja la intersecția cu bulevardul Tei. „Mergem surprinzător de repede”, îmi spune șoferul. „Cel mai probabil, fiind vineri, au plecat mai devreme de la serviciu”, îmi explică el. Peste alte cinci minute suntem deja la intersecția Tei cu Maica Domnului. Ori taximetristul a avut o intuiție excepțională, ori Maica Domnului a fost cu noi de data asta.

La 18.30, ajungem la Lizeanu. Pe Ștefan cel Mare interesectăm o coloană aparent infinită de mașini nervoase: cât vezi cu ochii, mașini bară la bară, pe ambele sensuri, semn că, la ora aia, unii nu sunt chiar atât de norocoși ca noi. Taximetristul face un scurt slalom printre mașini și sprintează spre Viitorului. Mergem apoi ață până pe Batiștei.

La 18.40, după doar 35 de minute, ajung la destinație. M-a costat puțin peste 20 de lei. Plec mulțumit, împăcat cu gândul că „putea fi mult mai rău”. - Text de Mihnea Lazăr

Timp efectiv: 30 minute + 10 așteptare + 5 mers pe jos Tramvaiul rămâne opțiunea ideală pentru săracii cu stomacul tare care vor să facă blatul din Pipera până-n centru. Dacă n-ai mașină, nu ești în ziua de salariu (adică n-ai bani de taxi ori Uber), ori ești claustrofob (adică nu vrei să iei metroul), singura soluție rămasă e tramvaiul: un loc mereu bântuit de spiritul proletar, în care toți ne simțim egali.

La ora 18.03, mă insinuez pe peronul stației de tramvai din Pipera, deja plin-ochi de angajații multinaționalelor ieșiți din tură. După mai bine de zece minute de așteptare, sosește tramvaiul 16. Urc prompt: are traseu până pe Batiștei, deci se califică. Sorții mă așază între un tip pe scaun care-și verifica e-mailul de serviciu și o tipă cochetă care-și povestește ultima aventură la telefon („Am ieșit într-un loc frumos și ne-am simțit bine. Am rezolvat-o și cu ăsta.”). Lângă ea, un muncitor, rătăcit printre atâția corporatiști, doarme, pur și simplu, în picioare, sprijinit de bară. După două minute, le facem deja cu mâna nefericiților din limuzine, blocați în trafic: n-o fi el comod dar, la ora asta, tramvaiul are prioritate. În jumătate de oră, suntem deja aproape de Lizeanu. De aici, tramvaiul huruie vesel pe șine, pe jumătate gol. La 18.43 fix, cobor pe Batiștei și o iau la pas până spre Inter. După cinci minute ajung la destinație. - Text de Dragoș Munteanu

Timp efectiv: 25 de minute

Ruta de metrou cu plecare din Berceni spre Pipera e cea mai mai populată în intervalul 7.00 - 9.00 și 17.00-19.00. Ca idee, într-o zi de vineri seară, de la 18.00, ajungi de la capătul lumii, mă rog, orașului, pănă-n centru în 25 de minute. Bine, nimereala e că, atunci când coboram scările, metroul tocmai intra în stație, deci, am mai scutit câteva minute.

În rest, am prins loc pe scaun, dar până la Aviatorilor metroul devenise deja neîncăpător și oamenii-și dădeau coate. Chiar dacă pleci cu puhoiul de corporatiști, metroul rămâne varianta optimă. - Text de Mădălin Istrate

Timp efectiv: 19 minute

Când am plecat la 18.09 de la stația de metrou Pipera, Google Maps îmi spunea că până la Kilometrul 0 al Democrației o să fac 43 de minute. 5,2 kilometri în 43 de minute, adică mașina în care pierzi tu două ore pe zi în trafic merge cu 7 km/h. De-aia prefer oricând bicicleta. Primii trei kilometri, până la intersecția Barbu Văcărescu cu Ștefan cel Mare, au însemnat un râu infinit de mașini. Foarte rar am găsit un spațiu de zece metri, la semafor de obicei.

Am mers și pe linia de tramvai, nu am stat la toate semafoarele și am avut mereu degetele pe frână. Pe Tunari era deja lejer, se simțea că este vineri seară și oamenii au plecat ceva mai devreme de la job. La 18.28 eram la Intercontinental, fumam deja a doua țigară până a ajuns și următorul participant la acest experiment orășenesc. - Text de Mircea Topoleanu