Susținătorii Coaliției pentru Familie mi-au explicat de ce bătaia copilului e ruptă din Rai

Doi copii româno-finlandezi, Maria Aleksandra (10) și Johan Mihail Jalaskoski (11), au fost luați temporar în grija Direcției locale de Protecția Copilului, din Tampere, Finlanda, pe 23 septembrie 2015. Azi, Coaliția pentru Familie caută să profite de pe urma cazului acestuia de divorț, unde părinții se luptă pentru custodie.

Câteva zeci de oameni școși în stradă de Coaliția pentru Familie au protestat weekendul ăsta în fața Ambasadei Finlandei. Barnevernet sau Lastensuojelu (protecția copilului) sunt răul absolut. Conspiraționismul plutește în aer. „Singurele declarații de luat în seamă sunt cele ale organizatorilor și ale invitaților noștri”, avertizează Mihai Gheorghiu, deși eu vreau să discut cu oamenii veniți la miting. Coaliției îi e rușine cu susținătorii ei.

Un nene flutură o pancartă cu mesajul „Refuzăm o Europă care nu e creștină.” Samy Tuƫac, pastor timișorean, somează Finlanda: „Dacă vreți copii, faceți-vă voi copii și țineți-i pe ai voștri și dați-i homosexualilor și faceți ce vreți cu ei. Dar pe ai noștri, lăsați-i să vină acasă. Copiii noștri sunt ai noștri”.

Eram curios ce cred oamenii de rând care îi susțin. I-am întrebat care-i treaba cu organizațiile ăstea nordice de Protecția Copilului, dacă statul ar trebui să intervină în creșterea copilului și dacă bătaia poate fi vreodată justificată.

Cazul familiei Jalaskoski s-a răspândit mai ales prin canalele media creștine. Majoritatea celor de aici au deja o opinie formată despre caz. „Are o problemă maritală cu soțul dânsei”, îmi explică Adrian, 41 de ani - unul dintre participanții la protest. „Statul finlandez susține soțul finlandez, bineînțeles.”

Detaliile sunt protejate de legea finlandeză. Cu excepția Lastensuojelu și a familiei, nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat, de fapt, în casa de pe Nestorinkuja, numărul șase. Mama, Camelia Jalaskoski, 45 de ani, și-a expus versiunea online. A fost însă dată în judecată de statul finlandez pentru defăimare și a pierdut.

Finlandezii ăia fără niciun Dumnezeu vor să distrugă familia. Margareta, 64 de ani, îmi explică: „Sunt niște șmecherii aici. Iau copiii să-i dea la homosexuali, la lesbiene. N-a fost niciodată ce este acuma.” Apoi continuă, după ce-și trage sufletul. „Domnul Iohannis trebuie să intervină, să țină cu țara noastră și cu poporul român și cu copilașii noștri. Că noi nu vrem homosexuali și lesbiene. Noi vrem familie formată din bărbat și femeie. Amin. Atât.”

Asta nu e doar retorica unui om de rând. E reproducerea fidelă a discursurilor organizatorilor și a invitaților lor.

Felicia, 56 de ani, a postit ca să fie aici. „Am fost și la protestul celălalt, pentru copiii Bodnariu. Am postit. Și astăzi sunt în post, cât o să suport, că mă duc la serviciu de aici.”

Am întrebat-o despre cazul Bodnariu. Felicia e convinsă că familia a fost persecutată pe considerente religioase. „N-a fost numai violență. A fost și creșterea în credință, creșterea copiilor într-o conduită corectă față de legile lui Dumnezeu. Și atunci, cred că acesta a fost primul motiv. Violența a fost pusă pe planul al doilea”, spune femeia.

Asta, chiar dacă Biserica Penticostală din Norvegia spune că nu-i așa: „Nu avem niciun motiv să credem că suntem tratați diferit de ceilalți în țara noastră, din cauza religiei noastre”.

Luna trecută, Alianța Familiilor din România, grupare membră a Coaliției pentru Familie, publica un text dubios care justifica violența asupra copiilor:

Cazul familiei penticostale Ruth şi Marius Bodnariu a deschis o discuție delicată pentru mulți părinți români. Faptul că noi încă ne batem copiii.

În 53 de state din lume, copiii sunt protejați prin lege de agresiunile fizice îndreptate asupra lor. Suedia a fost prima țară care a interzis bătutul copiilor, în 1979. România i-a urmat exemplul, în 2005. Însă, o treime din români nu stiu că e ilegal să-și bată copiii.

Șase din zece copii români spun că sunt bătuţi de părinţi lor. Numai 38% din părinți recunosc c-o fac. Conform Salvați Copiii, 18% îi bat cu bățul sau cu nuiaua, 13% cu cureaua, alți 8%, tradițional, cu lingura de lemn. Luna trecută, România a fost și condamnată la CEDO.

Cifrele astea explică perfect de ce România s-a împărțit în două, în cazul Bodnariu. Lăsând la o parte judecățile moralizatoare, studiile arată că bătutul copiilor nici măcar nu funcționează. I-am întrebat pe susținătorii Coaliției dacă ei cred că părintii ar trebui să aibă dreptul să-și disciplineze copiii prin pedepse fizice.

„De zeci, sute de generații, copiii sunt crescuți în autoritatea părinților. Însăși Scriptura ne stă ca temelie și ca o mărturie istorică că fiilor, mai ales, că băieții sunt mai rebeli, trebuie să le fie frică de tată. Dar frică în sens bun. În sensul în care dacă l-au supărat pe tată sau o supără pe mamă, ei nu vor mai avea o viață bună, că existența lor depinde de părinți.”

Tot Grigore îmi spune „părintele știe cel mai bine. Și dacă-l disciplinează, tradițional, să-l lovească, când ești părinte, te doare cel mai rău.”

Pasaje din Biblie vorbesc despre corecțiile fizice. Unul dintre cele mai citate e Proverbe 13:24: „Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepsește îndată”. Felicia îmi spune cum stă treaba cu disciplina, în Biblie. Ea vede lucrurile diferit.

„Biblia spune să-ți crești copilul și să-l pedepsești în dragoste. Ori în dragoste nu este o pedeapsă adevărată. Familia, chiar dacă-și pedepsește un copil, sau chiar dacă-l lovește - îl lovește cu dragoste. Ori aia nu e lovitură. D-aia, în dragostea lui Dumnezeu, pedeapsa este de fapt o educație, nicidecum o suferință.”

Margareta e și ea de acord. „Păi, și Dumnezeu spune, cine nu iubește copiii, să-i lase de capul lor. Trebuie să pui nuiaua pe copil, ca să-l îndrepți. Nu? Îi las, copii, de capul lor? Mâine, poimâine ajung niște criminali.”

Din fericire nu toți susținătorii Coaliției gândesc în felul ăsta. Nicolae, de exemplu, un bărbat de 50 de ani, îmi spune: „E adevărat că și Scriptura ne învață cum trebuie să ne educăm copiii noștri și din punct de vedere religios. Dar nu făcând recurs la corecții fizice sau tratamente de felul acesta, care nu sunt niciodată bine-venite.”

L-am întrebat pe Adrian dacă poate fi invocată libertatea religioasă. „Statul e îndreptățit să intervină în forță, dincolo de libertatea religioasă. Adică nu poți să justifici ca temei al libertății religioase maltratarea sau luarea vieții unui om.”

La terminarea discursurilor, Mihai Gheorghiu, liderul CpF, se pune în fața obiectivului fotografei Eli Driu și nu îi mai permite să facă poze, la o manifestație din spațiul public. O femeie scapă un țipăt subțire, îngrozită. „Nu sunt creștini?”

Apoi, se întoarce spre un bărbat care vorbea cu cei de la Casa Jurnalistului. „Dacă vreți să exprimați un punct de vedere personal, îl exprimați în altă parte”, îi atrage atenția Gheorghiu. De fapt, bărbatul îl acuză pe un altul că e „infiltrat”. „Nu știu de ce m-a ales. Poate că am barba mai albă”, se apără omul.

Corina Săcrieru, purtătoarea de cuvânt a Coaliției, ne-a amenințat că dacă folosim vreun interviu, ne dau în judecată, deși aici e vorba de cuvintele oamenilor veniți la protestul lor, pe spațiul public.

L-am întrebat pe Gheorghiu, la spartul târgului, ce are cu jurnaliștii. Am primit un răspuns de grădiniță: „Stați prea aproape de mine, îmi invadați spațiul vital”.