Am fost la o întâlnire cu români care aud voci să înțeleg cum pot fi ajutați
Ilustrații de Sorina Vazelina
Chestii

Am fost la o întâlnire cu români care aud voci să înțeleg cum pot fi ajutați

Workshopul de la Iași a fost pentru oamenii care au halucinații auditive și pentru specialiștii care-i învață să nu-și ignore vocile.
23.11.17

Când un om îți spune că aude voci, vei tinde să-i pui rapid o etichetă: e nebun. Poate râzi un pic sau poate ți se face teamă, îl arăți cu degetul și mergi mai departe. Există însă „auzitorii de voci” care nu sunt parte dintr-un scenariu de film thriller și nici nu sunt pacienți „scăpați de la 9”. Sunt cazuri reale, persoane care nu pot fi singure niciodată, fiindcă o voce, două-trei, le dictează viața șoptindu-le în ureche.

Publicitate

Sunt într-o încăpere cu pereți albaștri dintr-un centru de caritate din Iași. Întâlnirea a început ca un podcast „Welcome to the voices ”. Psihoterapeutul Trevor Eyles stă relaxat pe un scaun tapițat în roșu. De jur împrejurul lui stau opt psihoterapeuți, unii specializați în psihiatrie, și patru femei care aud voci, fără să aibă un diagnostic de boală mintală. Trevor a venit în România să-i învețe pe psihoterapeuții români și pe „auzitorii de voci” să intre în dialog cu vocile, ca să afle de ce au apărut.

Workshopul este organizat de două psihoterapeute în formare din Iași, Teodora Popescu și Raluca Bejenariu, care au adus aici Hearing Voices, o rețea de suport pentru oameni care aud voci sau au halucinații vizuale. Trevor face parte din această rețea și lucrează de 15 ani cu auzitorii de voci.

Eu m-am dus la a doua ediție care s-a ținut în România, să înțeleg ce înseamnă să auzi voci și cum poți fi ajutat dacă ești în situația asta. Conform site-ului rețelei internaționale de suport pentru oamenii care aud voci, între patru și zece la sută din oamenii de pe glob experimentează așa ceva.



Nu ești automat bolnav mintal

Vocile pot să apară oricând, încă din copilărie, și să dureze toată viața sau doar o vreme. Ce spun ele poate fi agresiv, autoritar, critic și ofensiv sau pot da sfaturi. „Uneori vocile se schimbă și devin drăguțe. Alteori dispar de la sine sau cer permisiunea să plece, am auzit asta de multe ori”, spune Trevor. O doamnă din cercul nostru a auzit vocile cum îi complimentau mâncarea.

Ingrid*, o altă femeie prezentă, povestește cum vocile îi spuneau că mama ei nu e mama ei. Poartă un pulover roz pal și vorbește încet. O agasează o singură voce, de femeie, care o desconsideră și îi spune lucruri urâte, precum „nu vreau să trăiești” și „nu vreau să fii aici”.

Publicitate

Vrea să scape de ea. „Trebuie văzut ce mesaj vrea vocea să transmită, să descoperi sensul vocii, ce reprezintă pentru tine”, îi explică Trevor.

Apariția unei voci nu înseamnă neapărat că ai o boală mintală, gen schizofrenie, sau o problemă de natură psihotică. „E foarte important să educăm societatea că auzitul de voci nu este neapărat un semn de boală psihică, ci poate fi un indicator cum că persoana are probleme și că există și o altă abordare decât cea tradițională”, zice Trevor.

Citește și: Cum am scăpat de teama că pot muri în orice moment

O voce poate să apară dacă treci printr-o traumă, un abuz, un șoc emoțional sau printr-o situație care ți-a pus viața în pericol. Ea poate fi reprezentarea unei amintiri reprimate sau a unui sentiment refulat. Poți afla motivul apariției vocilor dacă dialoghezi cu ele sau dacă lași psihoterapeutul să facă asta.

Vocile pot veni de la un bărbat, o femeie, un copil, cineva fără gen, un adult sau pot fi inumane. Poate fi un cunoscut sau un om pe care l-ai văzut o singură dată pe stradă. Cele mai grave sunt alea care îți spun că nu meriți să trăiești, care te jignesc sau te amenință.

„Să ascultăm vocile”

Prin dialogul cu vocea poți să-ți dai seama de preocupările ei, cuvintele cheie pe care le folosește și tiparele pe care le are. Cu informațiile astea afli motivul pentru care au apărut aceste voci de la bun început.

Unul dintre specialiștii prezenți spune că are un pacient care halucinează de 15 ani. Bărbatul ia anti-psihotice tot de atâta vreme, dar halucinațiile nu au dispărut.. „Nu știu cum să îl ajut”, spune psihoterapeuta descumpănită. O cheamă Petronela Paziuc și a venit la workshop din Câmpulung Moldovenesc.

Publicitate

„Ne interesează să știm istoricul vocilor, de ce au început cu 15 ani în urmă, ce s-a întâmplat atunci”, spune Trevor. „Poate că ar trebui să ascultăm ce încearcă să-i spună”, continuă el.

Alt psihoterapeut povestește că, din cei 15 pacienți pe care-i are, 14 nu mai aud voci după medicație. Ea crede cu unii încă mai aud, dar ascund asta din teama de stigmatizare, de rușine, din frica de a fi internat sau din paranoia. Ar mai fi o posibilă cauză, spune Trevor: „Vocea le interzice să spună. Ea e puternică, iar ei sunt speriați de ce ar putea să facă vocea. E foarte des întâlnit ca vocile să spună «nu poți vorbi despre noi; dacă o faci, te ucidem, îți ucidem familia»”.

Trevor spune că pentru început, terapeutul trebuie să câștige încrederea vocii și a celui care o aude. „Mereu vorbesc direct cu vocile. Vocea mereu ascultă, așa că îi spun că nu sunt un dușman, nu mă interesează să scap de ea și cred că există acolo pentru un motiv.”

„Cel mai important aspect în lucrul cu vocile este conștientizarea”

Nu se știe exact câți români suferă de boli psihice. Conform CNAS, în 2016, sub 5% din românii cu asigurare de sănătate au avut prescripții pentru o boală mintală sau neurologică.

Sănătatea mintală nu e un subiect luat în serios la noi, deși „pe parcursul ultimilor ani, numărul cazurilor de afecțiuni psihice înregistrate în sistemul medical la externare aproape că s-a dublat”, conform unui raport Santé Publique et Santé Mental (SPSM). Aceeași sursă zice că România se află pe locul doi în Europa la incidența bolilor mintale, cu 1 403,75 de cazuri la 100 000 de locuitori.

Statistică din raportul SPSM

„Trebuie să accept vocea și să fac ce vreau eu, nu ce îmi spune ea să fac”

Denisa, 37 de ani

Denisa a venit la workshop cu fosta ei terapeută. Au lucrat împreună opt luni, după care nu s-au mai văzut. Aude multe voci; „se tot schimbă”, spune terapeuta ei, care traduce în engleză ce îi șoptește Denisa la ureche.

„Ce crezi că încearcă să-ți spună (vocile)?”, o întreabă Trevor.
„Că sunt bolnavă”, răspunde ea.
„E adevărat?”
„Da, iau medicamente. (anti-psihotice)”
„Dar tot auzi vocile.”
„Nu mă deranjează; eu îmi văd de treaba mea.”
„Experiența îmi spune că dacă nu vorbești cu vocile, o să vorbească mai mult.”

Le aude de 20 de ani, deși ia medicație anti-psihotică. Ele îi vorbesc în urechi când se simte rău psihic, dar nu o ajută niciodată cu nimic. „De unde știi asta? Doar nu le asculți”, îi spune Trevor

Dialogurile de tipul acesta dintre Trevor și auzitorii de voci s-au purtat cu momente de liniște. Tehnica de interviu pe care o folosesc terapeuții din rețeaua Hearing Voices se numește Maastricht și este un chestionar prin care specialistul poate afla pe cine și ce problemă reprezintă vocile.

Mara, 28 de ani

Mara are 28 de ani și a venit la workshop să afle cum poate reduce din medicația anti-psihotică pe care o ia. Poartă o fustă bleu jandarm până sub genunchi și un tricou negru pe care zboară desenați cocori de hârtie. Când Trevor îi spune numele își trage cardiganul negru peste degetele ambelor mâini și își pleacă privirea.

Publicitate

„Eram într-o stare haotică”, spune Mara. „Mă contraziceam des cu mine și cu lumea.” I s-a declanșat un episod psihotic în urma unor probleme emoționale care au măcinat-o câteva luni, dar nu a cerut ajutor.

„Psihoza a pornit pentru că am crezut că părinții vor să-mi facă rău”, își amintește ea.

„Mi-am chemat prietenii să mă ajute, iar ei au vorbit cu părinții mei și și-au dat seama că se întâmplă ceva ciudat.” A ajuns la spital, unde a devenit o legumă de la pastile. „Inițial mama mi-a spus să merg la spital și nu am vrut, apoi m-au convins prietenii mei.” Psihiatrul i-a zis că după șase luni se va acomoda cu medicamentele, dar încă i se par prea tari.

Prima voce a auzit-o înainte de episodul psihotic. „L-am auzit pe preotul meu. M-am simțit bine, a fost ceva liniștitor.”

A doua oară a auzit vocea mamei ei, care o ironiza. A auzit-o în timp ce se gândea la problema care i-a declanșat episodul psihotic.

A treia voce nu a fost de om, ci metalică. A auzit-o în timp ce vorbea la telefon. „Voiam să vorbesc cu prietena mea. Părea foarte nervoasă (vocea), poate nervoasă pe mine. Am ignorat-o, îmi era foarte frică de ea.”

Acum nu le mai aude. A schimbat două job-uri de atunci și în prezent e angajată.

Medicii care te îndoapă cu pastile

Aceste povești arată că auzitul de voci nu este întotdeauna însoțit de un diagnostic de schizofrenie. Totuși, vocile nu apar fără un fundament patologic, spune psihiatrul Mihai Bran. „Dacă auzi o voce înseamnă că există o patologie, ceva nu e ok. Nu înseamnă că ai neapărat schizofrenie, ar putea fi forme rare de epilepsie, tumori cerebrale, depresie psihotică, tulburare de personalitate decompensată psihotic sau un episod maniacal din cadrul tulburării bipolare”, precizează medicul.

Citește și: 10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui psihoterapeut

Pe de altă parte, medicii supra-diagnostichează oamenii cu simptome de genul schizofreniei din cauza cerințelor industriei farmaceutice, care au nevoie de clienți care să cumpere medicamentele, susține Trevor. În America și Noua Zeelandă se fac reclame la medicamente psihiatrice la televizor. „Mi-e teamă că psihiatria din SUA este construită pe marketing”. Dă exemplul Prozac-ului, antidepresiv cu multă reclamă în America. O cutie e creată cu aproape 15 cenți (60 de bani) și vândută cu 100-200 de dolari (350-750 de lei).

„Psihiatria este o știință bazată pe principii umanitare, pe empatie, grijă și iubire. Pe de altă parte, ea este guvernată de o mașină de bani. Iar psihiatrii nu au timp, poate, să petreacă mai multă vreme cu pacienții. Poate ai douăzeci de pacienți, pe care îi poți vedea doar zece minute în fiecare săptămână”, spune Trevor.

Publicitate

În România, însă, oamenii nu ajung la un specialist nici dacă suferă de depresie sau anxietate, darămite dacă aud voci. Mai ales când se consideră că acesta este un simptom al schizofreniei. Și oricum, țara noastră are un mare deficit de specialiști în sănătatea mintală.

Psihiatrul Petronela Paziuc va duce mai departe la Câmpulung Moldovenesc ce a învățat la workshop. Nu s-a gândit până acum să încerce să înțeleagă halucinațiile. „Trevor m-a convins că înțelegând mesajul din spatele halucinațiilor, acestea ar putea să dispară, dacă ne gândim că apar în confruntarea cu problemele.”

Lucrul cu oamenii care trec prin experiențe neobișnuite și, uneori, dificil de diagnosticat nu are prea multe abordări în România și, ce-i drept, nici în lume. Aici nu e vorba de pseudoștiință, ci de „un instrument care îți spune cum să lucrezi ca să dai sens vocilor”, după cum spune Elena Ceuca, psihoterapeut interesat de lucrul cu vocile din 2008.

Să auzi voci nu înseamnă că ești nebun sau periculos, dar să găsești un specialist care să te ajute, fără să te îndoape cu medicamente, este o altă provocare.

Cei care se confruntă cu probleme psihologice pot apela la un psihoterapeut gratuit. Din anul 2015, ședințele de terapie au început să fie decontate de statul român. Dacă ai nevoie și ești asigurat în sistemul național de sănătate, trebuie să obții o trimitere de la medicul de familie către psihiatru. Acolo primești un diagnostic, dacă e nevoie, și o scrisoare medicală cu care mergi la terapie gratuit.

Pentru cei care nu vor să iasă din casă există site-ul Atlashelp, făcut de psihiatrul român Mihai Bran. Cu un cont pe site, oricine poate găsi un terapeut cu care se poate vorbi pe net. Un ONG care se adresează persoanelor cu probleme mintale este Estuar. Organizației i se pot adresa oameni cu schizofrenie, depresie și alte afecțiuni mintale.

*Numele pacientelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.