Publicitate
tehnologie

Tipii ăștia bagă internet în America așa cum se făcea în România anilor '90

Când 40% din rezidenți nu au acces la internet, cineva trebuie să schimbe lucrurile.

de Kaleigh Rogers; translated by Diana Pintilie
19 Noiembrie 2017, 11:08am

Articolul a apărut inițial pe MOTHERBOARD.

Să nu ai acces la internet este un scenariu pe care ai crede că-l găsești doar în părțile rurale ale Americii, dar chiar și în unele dintre cele mai mari orașe americane, o parte semnificativă a populației nu poate intra online.

De exemplu Detroit, unde 40% din rezidenți nu au acces acasă la internet, de nici un fel, nu doar cel de mare viteză, conform Comisiei Federale de Comunicații. Cam 70% din elevii orașului se numără printre cei care nu au internet acasă. CFC spune că Detroit are una dintre cele mai severe discrepanțe digitale din țară.

Când te gândești la toate felurile în care internetul îți afectează viața și cum 40% din persoanele din Detroit nu au acces, poți înțelege de ce orașul este blocat în disparitatea asta economică de atât de mult timp”, mi-a spus Diana Nucera, director pentru Detroit Community Technology Project.

Nucera face parte dintr-o cohortă în creștere de rezidenți care au inițiat o mișcare pentru a remedia discrepanța asta, prin a-și construi singuri rețele de internet. E o coaliție de membri ai comunității și multiple ONG-uri din Detroit. Ei au început cu trei cartiere izolate, unde au instalat internet de mare viteză care prinde semnal de la o antenă de pe una dintre cele mai înalte clădiri de pe stradă, până în casele oamenilor care de mult au renunțat la așa ceva. Ei au numit asta, Inițiativa de Internet Echitabil.

Imagine: Lara Heintz

Problema nu este legată doar de costuri, deși e un obstacol pentru mulți din Detroit, dar și de infrastructură. Din cauza problemelor economice ale orașului, multe companii de telecomunicații nu s-au gândit că ar fi profitabil să se extindă și în aceste comunități, mi-a spus Nucera. Orașul e plin de cabluri de fibră optică, care nu sunt conectate la nicio casă sau întreprindere. Sunt doar niște relicve din vremurile bune.

Nucera mi-a mai spus că rezidenții care nu-și permit internet, sunt incluși într-un fel de ajutor social, cum ar fi tichete de masă, iar studenții au prioritate pentru inițiativa asta. Tot efortul ăsta a pornit de vara trecută, cu implicarea administratorilor digitali și a localnicilor din fiecare cartier, care erau interesați să lucreze pentru coaliția non-profit. Ei au făcut de toate, de la promovarea inițiativei, la instalarea routerurilor și a cablurilor, la instruirea digitală ca cetățenilor.

Imagine: Lara Heintz

Mulți s-au alăturat în ciuda lipsei de experiențe sau cunoștințe, dar, după o perioadă lungă de instruire, de 20 de săptămâni, ei au devenit experți pe instalare, deranjamente și menținerea rețelei de la un capăt la altul. De asemenea, ei au ca obiectiv și instruirea digitală, ca oamenii chiar să controlezi singuri rețelele.

„Noi vrem să ne asigurăm nu doar că instalăm echipamentul, ci și să educăm comunitatea”, a spus Rita Ramirez, unul dintre voluntari care implementează proiectul în cartierul din sud-vestul orașului Detroit.

O componentă pe care grupul este cel mai dornic să o construiască este intranetul, care va rezulta din conectarea locuințelor (aproximativ 50 în fiecare cartier) la o conexiune wireless comună. Asta încurajează rezidenții locali să profite de intranetul respectiv și să construiască instrumente comune cum ar fi un forum și o rețea de comunicații de urgență care este complet locală și sigură.

Într-un oraș care se reface după un deceniu de criză economică, internetul nu mai poate fi un lux doar pentru cei bogați. Renașterea Detroit-ului nu va avea loc fără ca fiecare comunitate din oraș să aibă acces la instrumentele de bază ale muncii moderne, educație, asistență medicală și comunicare. Tot orașul Detroit (sau mai bine de 60%) are nevoie de acces la internet, iar structura actuală stabilită de Big Telecom nu a făcut asta un lucru ușor.

„Comunicarea e un drept fundamental”, a spus Nucera. „Asta e justiție digitală.”

Citește mai multe despre Detroit:
Detroit e un paradis

Ceva, ceva, ceva Detroit

Pozele astea-ți arată cum e un afterparty nebun când nu mai știi ce-i real

Tagged:
Features
Internet
Detroit
infrastructura
retele de cartier
rețele de comunicație