Publicitate
Chestii

Am făcut greva foamei 46 de zile și am simțit cum mă transformam în schelet

Lateef Johar Baloch n-a mâncat nimic timp de o lună și jumătate ca să protesteze împotriva răpirilor și uciderilor ordonate de stat.

de James McMahon
17 Noiembrie 2017, 11:30am

Lateef în timpul grevei. Fotografii din arhiva lui Lateef Johar Baloch

În 2017 au apărut o grămadă de știri despre greva foamei. Cel mai notabil caz e, probabil, cel al prizonierilor in Guantanamo, Khalid Qasim și Ahmed Rabbini. Prizonierii refuză să mănânce din data de 20 septembrie. Ambii sunt închiși de 15 ani fără acuzare.

Protestul non-violent prin post își are rădăcinile în Irlanda pre-creștină – există legende care povestesc despre cum a făcut greva foamei sfântul Patrick – cât și în India antică. Există rapoarte despre astfel de greve care datează din 400 și 750 î.Chr. E o formă de protest adoptată și de sufragete, de republicanii irlandezi, de Gandhi și de dizidenții cubanezi. Oare cum e să faci foamea până în pragul morții?
Ca să aflu, am stat de vorbă cu activistul pentru drepturile omului Lateef Johar Baloch.

VICE: De ce ai intrat în greva foamei?
Lateef Johar Baloch:
Am început greva în 22 aprilie 2015 ca să atrag atenția asupra dispariției prietenului meu Zahid Baloch, care a fost răpit de forțele pakistaneze de securitate în Quetta, Balochistan. Zahid, lider al studenților, a fost ridicat în data de 14 martie 2015, în fața a zeci de martori oculari. Și e în continuare dat dispărut.

Deci ai vrut să atragi atenția asupra acestei probleme?
Scopul grevei a fost să atrag atenția presei locale și internaționale cu privire la situația alarmantă a disparițiilor și uciderilor studenților, a asistenților sociali și activiștilor de către poliția statului pakistanez. Situația umanitară din Balochistan e dezastruoasă; cifrele au fost confirmate de Human Rights Watch, Amnesty International și alte grupări pentru drepturile omului.

Citește și Ce se întâmplă cu corpul tău dacă faci greva foamei timp de 16 ani

De ce ai ales greva foamei ca formă de protest?
Eu provin din Awaran, una dintre cele mai sărace și izolate zone din Balochistan, unde rata analfabetismului și a malnutriției sunt mari. Zona a fost afectată grav de operațiunile militare conduse de forțele paramilitare pakistaneze împotriva civililor. În Balochistan, presa e cenzurată de stat. Armata pakistaneză nu permite presei internaționale să raporteze despre Balochistan. Jurnalistul Declan Walsh de la New York Times a fost somat de autorități să părăsească țara după ce a scris despre Balochistan.

Deci ai avut nevoie de o metodă care să răzbată dincolo de interdicții?
Am făcut multe proteste și demonstrații prin care am cerut stoparea abuzului asupra drepturilor omului, dar nimic n-a ajutat. Eu și colegii mei am tras concluzia că singura soluție ar fi o decizie extremă, precum greva foamei până la moarte.

Ce ți s-a întâmplat după ce ai început greva?
În primele zile, mi-a fost extrem de foame și am avut dureri groaznice de stomac. În a doua săptămână, sentimentul de foame a scăzut, dar mă durea tot corpul. Cea mai neplăcută era durerea de oase. Nu puteam sta drept. Nici nu reușeam să mă concentrez și deveneam anxios când cineva încerca să-mi vorbească. După trei săptămâni, îmi pierdeam cunoștința odată la trei-patru ore și, după asta, răspundeam agresiv oricui îmi vorbea. În ultimele zile abia mai puteam respira. Când mergeam la baie, aveam scaun cu sânge. Îmi pierdusem toată energia din corp. Nu mai auzeam bine. Aveam migrene și insomnii. Singurul lucru de care nu mă temeam era moartea.

Doamne.
Am slăbit 24 de kilograme. Nu mai aveam mușchi. Eram un schelet ambulant.

Citește și Am făcut greva foamei la minus cinci grade Celsius

Mă bucur că te-ai oprit.
Am încheit greva după 46 de zile fără mâncare, în 6 iunie 2014, la cererea rudelor victimelor, ale prietenilor, ale activiștilor și politicienilor in Balochistan. Au intervenit cu toții ca să nu mor în fața indiferenței statului pakistanez.

Ai rămas cu probleme de sănătate după grevă?
Da, inclusiv mintale. Greva mi-a afectat stomacul, memoria și toleranța. N-am putut mânca decât lichide și mâncare ușoară timp de două luni după încheierea grevei. Dacă mâncam o bucățică de pâine mă durea stomacul îngrozitor. Încă mi-e greu să mă concentrez la studii. Obosesc ușor și uit repede lucruri.

Care a fost reacția presei?
A fost o reacție fenomenală. Au scris despre grevă multe site-uri și ziare locale și internaționale, printre care AFP, BBC World, Al Jazeera. Dar rețelele sociale au avut cel mai important rol: Twitter, Facebook, toate erau presărate cu postări despre greva mea. M-au susținut oameni din toate părțile globului. A fost foarte încurajator.

Ce succes ai zice că ai avut?
Am intrat în atenția lumii întregi și disparițiile din Balochistan au fost recunoscute pe plan internațional. Mai multe grupări pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea. Dar răpirile și uciderile au continuat. Cel mai recent au dispărut niște copii și femei din Quetta și Karachi. Armata pakistaneză a făcut un raid într-o casă din Quetta și a răpit trei femei și pe copiii lor. Celălalt eveniment a avut loc în Karachi. Poliția militară pakistaneză a spart trei apartamente și a răpit un activist cunoscut pentru drepturile omului, pe Nawaz Atta, alături de alți opt elevi adolescenți. Toți sunt dați dispăruți până azi și eforturile noastre continuă. Eu unul sunt dispus să lupt până la sfârșitul vieții.

Urmărește-i pe Lateef Johar Baloch și pe James McMahon pe Twitter.