Îmi place să mă combin cu bărbați seropozitivi

„Sunt seropozitiv."

Astea au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit un bărbat în timpul primei mele partide de sex după o pauză de șapte ani de la homosexualitate. Am izbucnit instant în lacrimi – pe pula lui. Eram singur pentru prima oară de la 20-și-un-pic de ani și eram îngrozit. Puținele lucruri pe care le știam despre HIV erau din filmul Philadelphia – care, dacă e să fim cinstiți, e, de fapt, despre SIDA – deci baza cunoștințelor mele pluteau undeva sub ignoranță. Am plâns pe tăcute în timp ce-mi trăgeam pantalonii la loc pe mine și m-am îndreptat spre mașină, unde am șezut și-am contemplat noua realitate a HIV-ului în viața mea amoroasă.

După ce mi-am făcut coming out-ul la 16 ani, înainte de răsăritul epocii aplicațiilor, mi-am făcut veacul în liceu și la facultate încercând să mă combin, tentative care-au rămas, în mare, lipsite de succes. Și-apoi, în mod surprinzător, spre finalul studiilor de licență, am picat într-o relație – cu o femeie. Cred că m-am îndrăgostit pe bune de ea, ca om. Și, da, sexul era incredibil, dar să fim bine înțeleși: sunt gay. Gen, nu i-am făcut niciodată sex oral și-s bine înfipt în capătul gay al scalei Kinsey.

După aventura asta, mi-am croit loc înapoi spre apele pline de testosteron ale combinațiilor cu bărbați, deloc echipat să mă confrunt cu chestii gen HIV. Și cu cât am încercat mai abitir să aflu despre virus, cu-atât mi-am dat seama că nu sunt singur. Prietenii mei îmi răspundeau înainte vag, cu non-răspunsuri la întrebările pe care le puneau, sau evitau complet subiectul. Păreau să știe la fel de puține despre HIV ca și mine. Din moment ce ei nu m-au putut ajuta – și eu m-am străduit să nu mai plâng pe alte puli – m-am hotărât să fac niște săpături. Am cercetat, apoi am vorbit cu mai mulți profesioniști în domeniu, și concluzia la care am ajuns m-a surprins: aș prefera să am un partener care trăiește cu virusul HIV decât unul fără.

M-am surprins și eu pe mine, dar ai un pic de răbdare. Unele dintre chestiile pe care le-am descoperit contrazic tot ce-am fost învățați.

În călătoria mea către o înțelegere mai profundă, punctul de acces a fost studiul PARTNER, apărut în 2016. Analizează 900 de cupluri în cadrul cărora doar un partener e seropozitiv – adică unul trăiește cu HIV (de nedetectat și pe tratament anti-retroviral [ART]), pe când celălalt e seronegativ.

Din septembrie 2010 până în mai 2014, cuplurile respondente au completat niște jurnale detaliate despre activitatea lor sexuală, însoțite de examinări medicale de rutină, care ne-au oferit o grămadă de date, analizate, sintetizate și apoi publicate. Jens Lundgren, directorul CHIP, Centrul pentru Cercetare în Sănătate și Boli Infecțioase cu sediul la Spitalul Universitar din Copenhaga, precum și principalul cercetător implicat în studiu, îmi zice: „am conchis că, în ciuda faptului că am studiat mai bine de 50 000 [de partide de sex fără prezervativ], niciunul dintre parteneri nu a contractat virusul de la celălalt – nu există niciun risc."

50 000? Mă bag. Și. Eu.

„Au existat 11 cazuri în care un partener a contractat HIV – dar toate cele 11 persoane au recunoscut că au făcut sex în afara relației și, conform analizei filogenetice [compararea unor secvențe diferite de ADN sau ARN], s-a dovedit că toate cazurile de transmitere au venit, de fapt, din afara relației", adaugă Lundgren.

Mi s-a părut o demență – din ce mi s-a spus, concluziile astea (chit că provin dintr-un singur studiu) nu confirmă mesajele mainstream despre HIV. Rezultatele astea afirmă că riscul de a transmite HIV de la o persoană infestată, care ia tratament, la un partener seronegativ, e neglijabil spre inexistent. Trebuia să aflu mai multe.

„[Studiul PARTNER] ne-a informat că nu există riscuri, dar datele erau slabe", spune Lundgren.

„Motivația studiului a fost declarația Elveției." Declarația, dată publicității de Comisia Națională Elvețiană Anti-SIDA, susține că o persoană seropozitivă care se tratează eficient, nu poate să transmită HIV prin contact sexual. Oferă, însă, și contraargumentul că persoanele infestate trebuie să se trateze și să respecte tratamentul (ART), să aibă o sarcină virala nedectabilă timp de șase luni sau mai mult, și să nu sufere de alte BTS-uri. Declarația, dată publicității în 2008, pentru medicii din Elveția, a fost confirmată de-atunci de mai multe studii importante, care au produs dovezi care o susțin – studiul PARTNER e unul dintre ele, iar cel mai recent e comunicatul CDC, publicat în septembrie anul ăsta.

Cu cât am descoperit mai multe, cu-atât mai sigur am fost pe preferința mea. „Stigmatul e promovat în principal de frică – frica cum că [o persoană seropozitivă] e contagioasă", spune Lundgren. Risul de a contracta virusul nu vine de la cei care trăiesc cu el și-și iau tratamentul prescris, ci de la cei care nu-s siguri cum stau. Poate să dureze săptămâni sau luni întregi ca HIV-ul să fie depistat la analize. Dacă nu știi cum stai, teoretic, poate să nu fie deloc vina ta, ci să aibă de a face cu durata de timp necesară pentru ca testele să iasă pozitive. Și nu știu despre tine, dar chiar și analizele pentru sifilis mi-au ieșit negative de trei ori înainte să mi se poată spune exact ce am. Deci când poți să fii 100% sigur de statutul tău? Doar atunci… când știi deja sigur că ești seropozitiv.

Dar pentru că hotărârile în privința sănătății mele sexuale au potențial de impact pe termen lung, irevocabil, trebuia să aflu mai multe. Așa că m-am dus la sursa declarației elvețiene – Pietro Vernazza, șeful Diviziei de Boli Infecțioase de la Spitalul Cantonal din St. Gallen, Elveția.

Cercetarea sa de la finalul anilor '90 și începutul anilor 2000 s-a concentrat pe cupluri în care doar unul dintre parteneri e seropozitiv și pe tentativele lor de a concepe. În perioada respectivă, a fost unul dintre primii medici care au cercetat încărcătura virală din sperma pacienților pe tratament ART eficient.
Spoiler: n-a găsit nicio încărcătură.

Dintre toate cuplurile pe care le-a tratat, niciunul dintre pacienții seropozitivi, pe tratament ART standard, nu avea o încărcătură virală detectabilă în spermă. Cu toate astea, cuplurile erau foarte stresate de transmiterea HIV. S-a hotărât să spună ceva – doctorii trebuie să le vorbească pacienților despre riscurile reale de transmitere.

„Nu e atât de riscant pe cât crezi [să faci sex cu o persoană seropozitivă]", spune acesta. „Mi se pare etic necesar să le spui asta pacienților. Riscul e atât de scăzut, încât a le spune pacienților că trebuie să folosească prezervativul [pentru a împiedica transmiterea HIV] fără să le spui că nu există, practic, dovezi pentru a susține afirmația asta e neetic."

Îmi spune că nu există niciun caz de persoană seropozitivă, pe tratament suprimant ART, cu încărcătură virală nedectabilă, care să fi transmis virusul. „Toată lumea vrea să publice despre cazul ăsta – numai că el nu există", spune acesta.

Pe măsură ce înțelegerea mea asupra HIV se adâncea, m-am întors cu descoperirile astea pe scena combinațiilor cu un entuziasm redescoperit. Eram entuziasmat, pentru că acum respectam seriozitatea virusului, fără să mă mai tem irațional de el. M-am gândit că dacă tot am plâns pe ultima pulă pe care-am avut-o în fața ochilor, de-acum încolo nu se poate decât mai bine, nu? După ce-am dat mult swipe, nenorocitul din mine s-a super entuziasmat când a prins o întâlnire cu un model.

Totul mergea ca pe roate: beam, ne super-distram, și-apoi am început să ne lingem. Era sexy. Până când a început să-mi plângă în gură. În. Gură. M-am retras ca să cercetez ce naiba se întâmplă. Apoi mi-a spus că e seropozitiv și se teme că, în ciuda faptului că ne distrăm, odată ce-mi spune, o să mă ridic și-o să plec – pentru că asta i-au făcut atâția alții. Deși HIV-ul nu mi-a tăiat-o, plânsul în gură a pus punct clar tensiunii sexuale care se construise până acolo și a sfârșit rapid seara.

În drumul spre casă cu mașina, în timp ce încercam să procesez plânsul în gură, am dat peste un articol de pe Queerty, în care se prezenta cea mai nouă aplicație de pe scenă (Iisuse Hristoase, fix ce ne lipsea). Aplicația conectează bărbați bogați în vârstă cu oameni care caută un sugar daddy să-i întrețină. Nu-s genul care să excludă posibilitatea unui sponsor, așa că am citit mai departe. Aplicația, DaddyBear, cerea explicit să nu se înscrie oameni seropozitivi. M-a șocat chestia asta, așa că i-am contactat pe cei de la Daddy Bear, ca să își clarifice poziția. Un purtător de cuvânt a întărit această poziționare:
„Considerăm că majoritatea bărbaților gay țin mai mult la sănătate decât la sex, atunci când își caută o relație gay, iar ăsta e principalul motiv pentru care [am creat] această aplicație de dating pentru persoanele gay."

Într-un alt articol, CEO-ul companiei a confirmat declarația o dată în plus spunând: „Nimeni nu și-ar dori să se combine cu o persoană seropozitivă, cu excepția oamenilor la rândul lor seropozitivi… mulți bărbați gay bogați și de succes, sponsori, nu-și doresc să se combine cu bărbați gay seropozitivi, iar ăsta e motivul pentru care am lansat aplicația asta, ca să le satisfacem nevoile." (Dobitocul de CEO a ieșit de-atunci cu o „scuză".)

Ei bine, la faza asta mi se luase deja cu tot căcatul ăsta. Afirmațiile astea și afirmațiile altora prost informați te împiedică să înțelegi și să practici sexul protejat. Cred că tocmai mi-a venit o idee de aplicație nouă – e pentru bărbați seronegativi care caută anume să se combine cu purtătorii de HIV. Hai, developerilor, vă aștept.

Așteptam cu nerăbdare să mai încerc o dată cu modelul, dar n-a mers. N-avea nimic de-a face cu HIV-ul. Nu i-a plăcut că fac cu ochiul – muistul. Deci, iată-mă, singur din nou, sper că înarmat cu suficiente cunoștințe cât să nu mai plâng pe alte puli. Să sperăm.