Chestii

Poveștile tragice ale bărbaților care și-au ucis soțiile bolnave incurabil

Șase povești despre efectele devastatoare pe care le poate avea demența asupra unui cuplu.
3.8.17
Screenshot din Love by Michael Haneke (2012).

Într-un tribunal din Franța, în aprilie 2017, Rémo Cipriani părea confuz în timp ce i se citea cu voce tare sentința. Judecătorul i-a explicat atent bătrânului de 87 de ani că a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare, pentru că și-a ucis soția la casa lor din Gelacourt – un sat din nord-estul Franței. Având în vedere că deja fusese ținut în arest timp de doi ani, lui Cipriani i s-a zis că e liber să plece acasă.

Publicitate

Soția lui, Anne-Marie, suferise de demență de aproape doi ani, până când, într-o dimineață devreme, în 2015, a sufocat-o cu o pungă de plastic la ei în baie. Cuplul era împreună de 60 de ani și, conform lui Cipriani, n-a mai suportat să-și vadă soția suferind. După ce a ucis-o, a încercat să se spânzure, dar a fost găsit mai târziu în viață, inconștient.

În Marea Britanie, 850 000 de persoane suferă de demență – un număr pe care experții de la Societatea pentru Alzheimer se așteaptă să-l vadă depășind un milion în mai puțin de doi ani și ajungând la două milioane până în 2051. Sindromul afectează în principal persoanele cu vârsta peste 65 de ani – cam una din patru persoane din grupa asta de vârstă. În Franța, conform unui raport din 2014 de la Institutul Național de Cercetare Medicală și pentru Sănătate, 900 000 de persoane suferă de Alzheimer, iar 4% dintre ei au mai mult de 65 de ani, în timp ce 15% au mai mult de 80.

Stopcadru din Filmul lui Michael Neke, Love, 2012

Într-un articol publicat în 2012 în revista Libération, Cécile Huguenin, autoarea cărții Alzheimer's mon amour (Alzheimer, dragostea mea), a scris despre experiența ei de a îngriji un partener afectat de boală. „Pacientul [bolnav de Alzheimer] poate s-ajungă exigent, agresiv și insuportabil", notează aceasta, înainte de a descrie senzația de singurătate și neajutorare extremă, care-i face pe aparținătorii ca ea să contempleze luarea vieții partenerilor lor. „Plătim un preț mare pentru boală", afirmă aceasta. „Chiar și-atunci când vrem să continuăm să-i iubim, uneori nu ni se dă de ales. Nu poți să-i condamni pe cei care nu pot să facă față [îngrijirii partenerilor], mai ales când nu primesc ajutorul de care au nevoie [din partea statului]."

Deși nu există statistici oficiale, cazul lui Remo și Anne-Marie Cipriani nu e singular. De-a lungul ultimilor ani, Franța a asistat la mai multe cazuri care implică uciderea persoanelor suferinde de demență de către soții acestora – sau la sinucideri asistate, în funcție de caz și de propriile opinii. Cu toate astea, chestia interesantă e că atunci când am început să caut astfel de cazuri în presa locală, n-am dat decât de articole despre soți care și-au ucis soțiile.

Citește și Ce am învățat despre viață și dragoste de când bunicul meu suferă de demență

L-am contactat pe Jean-Claude Couturier, reprezentant al lui ADMD – o organizație care-și propune să legalizeze eutanasia și sinuciderea asistată în Franța – ca să-l întreb de ce crede el că în presa locală în ultimii ani au ajuns doar crimele comise de bărbați, nu și de femei. Couturier mi-a spus că e foarte greu să dai un răspuns exact. Se pare că de când a început el să lucreze cu ADMD, organizația lui a fost abordată de la fel de multe femei, ca și de bărbați care căutau informații despre sinuciderea asistată.

„Aș bănui că inegalitatea între genuri peste care ai dat tu s-ar putea să aibă ceva de a face cu metodele diferite pe care le folosesc bărbații și femeile ca să se sinucidă", a început el să-mi explice. „În Franța, conform unor studii recente, bărbații aleg sinuciderea ca ieșire din situații dificile mai des decât bărbații – în 2012, 7 305 sinucideri raportate au fost comise de bărbați, iar 2 410 de femei. Iar când încearcă să se sinucidă, bărbații încearcă, în general, să se spânzure sau folosesc o armă de foc. Și femeile încearcă să se spânzure, dar aleg otrăvirea aproape la fel de des." Otrăvirea sau supradozele de droguri sunt mai greu de depistat decât rănile prin împușcare sau spânzurarea, așa că Couturier crede că e posibil să mai existe femei care și-au otrăvit sau supra-medicat partenerii de viață bolnavi de demență, dar gesturile lor n-au fost depistate.

Publicitate

Am parcurs arhivele presei franțuzești regionale și am făcut o listă cu cele mai recente cazuri de care am putut să dau, în care erau implicați bărbați mai în vârstă, care și-au ucis soțiile incapacitate.

Deținut la secția de oncologie

În dimineața de 17 ianuarie 2017, un bărbat în vârstă de 70 de ani și-a împușcat nevasta în casa lor din comuna Tressignaux din Bretania. După crimă, a sunat la poliție să se predea. Bărbatul le-a spus polițiștilor că soția lui, în vârstă de 66 de ani, suferea de Alzheimer și că el n-a mai suportat s-o mai vadă chinuindu-se. Când a ajuns poliția la locuința soților, au găsit medicamentele soției – care susțineau afirmația acestuia, că femeia suferea de demență – dar au descoperit și că bărbatul are cancer. A fost reținut la secția de oncologie de la spitalul din localitate, nu la închisoare.

Cuplul jucase un rol important în comunitatea lor unită, din satul cu 670 de locuitori. Victima fusese membra unei asociații locale care omagia cultura bretonă, iar soțul ei fusese directorul școlii din localitate ani de zile. Crima a zguduit satul Tressignaux din temelii.

O hotărâre luată împreună

După peste 70 de ani de căsnicie, un bărbat de 90 de ani nici nu putea să-i asigure soției sale, în vârstă de 88 de ani, bolnavă de Alzheimer, îngrijirea de care avea nevoie, dar nici s-o trimită la azil. Avuseseră grijă unul de altul cea mai mare parte a vieții, dar nu mai aveau varianta asta. Însă faptul că-și petrecuseră o viață întreagă împreună însemna și că n-ar fi suportat să-și trăiască restul vieții pe Pământ despărțiți.

Citește și Alzheimerul o face pe bunica mea să mă blesteme

Împreună, au închiriat o căsuță în Boissy-le-Châtel, un oraș situat la circa o oră și jumătate la est de Paris. În seara zilei de 7 decembrie 2016, bărbatul și-a împușcat soția. Când a sunat la poliție să mărturisească, le-a spus că a acționat conform dorințelor acesteia. Înainte să închidă, a spus că și el plănuiește să se sinucidă. Deși s-a împușcat în față – și și-a distrus nasul și maxilarul – tentativa sa de sinucidere a eșuat și a fost dus la spital.

„Trebuie să-ți curm suferința"

În ianuarie 2014, la vârsta de 70 de ani, Arminda de Albuquerque deja suferea de Alzheimer de zece ani, când soțul ei, José, 71 de ani, i-a dat o doză mortală de somnifere. Nu mai fusese în stare să vorbească în ultimii cinci ani ai vieții și în ultimii doi nu se mai putuse da jos din pat.

Avusese grijă de ea pe tot parcursul luptei cu boala, dar frământările zilnice și nopțile nedormite și-au spus, în cele din urmă, cuvântul, asupra bărbatului. Cuplul, care avea cinci copii, fusese căsătorit timp de 50 de ani, când José a ucis-o pe Arminda. Înainte să o omoare, constructorul pensionat a lăsat un bilet pe masă, în care a scris: „Arminda, trebuie să-ți curm suferința, iartă-mă. José." În octombrie 2016, José a fost găsit vinovat de crimă. Având în vedere vârsta acestuia și boala soției lui, tribunalul a fost îngăduitor – i s-a dat o sentință de doi ani de închisoare cu suspendare.



Nu știa de ce-a făcut-o

În 2000, Paulette Armandou a fost diagnosticată cu Alzheimer. Doi ani mai târziu, simptomele au început să i se agraveze: femeia de 75 de ani a devenit inconștientă și incapabilă să își poarte de grijă. A refuzat ajutorul lui Gabriel, cu care fusese căsătorită timp de 45 de ani și care nu voia s-o lase să-și petreacă tot restul vieții la azil.

Pe 13 septembrie 2008, singurul fiu al cuplului i-a găsit cadavrul aproape complet dezbrăcat în dining-ul bungalow-ului soților de la Fresnes, un orășel din suburbiile Parisului. Avea fața tumefiată și corpul acoperit de vânătăi. Autopsia a dezvăluit că murise din cauza unor lovituri puternice la cap, în piept și în stomac.

În timpul investigației, Gabriel le-a spus polițiștilor că și-a lovit soția în față de patru sau cinci ori și de încă câteva ori cu o mătură. Când cazul său a fost deschis, în cele din urmă, la tribunal, în iunie 2012, Gabriel a declarat că nu știe de ce-a făcut-o – deși s-au citit cu voce tare fragmente tulburătoare din jurnalul său în sala de judecată. „Sunt epuizat, mă obsedează ideea de a mă sinucide", scrisese acesta în 2003. Lui Gabriel i s-a acordat o sentință de cinci ani cu suspendare.

Au murit unul lângă altul

Un cuplu împărțise timp de 45 de ani un bungalow alb în Villepreux, o comună aflată la circa o oră la vestul Parisului. Soția, în vârstă de 85 de ani, suferea demult de Alzheimer, iar acum nu mai putea să iasă din casă. Din cauza stării sale fragile de sănătate, soțul acesteia, ar fi fost în curând nevoit să se ducă la azil – o situație cu care pur și simplu nu se putea împăca.

În seara zilei de 6 iunie 2016, bărbatul și-a sunat fiul, ca să-i spună că îi ucisese mama cu o pușcă tăiată cu ferăstrăul, în timp ce zăcea în pat. Până să ajungă fiul la fața locului, bărbatul deja întorsese pușca împotriva sa. După o lungă investigație, polițiștii au clasat cazul drept sinucidere în grup.