Prin ce treci când ești gay și secui în România

O profesoară din România se trezește cu părinții elevilor pe cap pentru că le-a arătat unor liceeni Total eclipse, un film cu doi poeți gay. O vânzătoare din secuime este supusă oprobriului public pentru că nu l-a înțeles pe un român care voia să bage niște mici. Frăția Ortodoxă și Noua Dreaptă protestează, respectiv întrerup, proiecții ale unor filme cu temă LGBT difuzate la cinematograful din cadrul Muzeului Țăranului Român. Peste toate vine Coaliția pentru Familie, de mână cu BOR și culte mai mici, și vor să ne bage pe gât voința poporului, care se pare că-și dorește un singur tip de familie: heterosexuală, cu copii și musai căsătorită. Cei mai fervenți susținători ai ideilor Coaliției sunt politicieni cu familii not so traditional, vezi Dragnea, care trăiește în concubinaj cu o femeie cu 30 de ani mai tânără, sau Tăriceanu, care a divorțat de nimeni nu mai știe câte ori. Dar să nu ne încurcăm în detalii.

Ăsta e spațiul public de pe la noi, deja de câțiva ani încoace, iar eu mă declar obosit și înfrânt. Când nu vorbim despre cât de ok este hoția, vorbim despre ce fac vecinii în dormitoare. Suntem separați în tabere bine delimitate, Facebook-urile noastre arată de parcă suntem permanent în pragul unei căderi nervoase și e clar că nu mai are nimeni spațiul mental să asculte argumentele celuilalt.

De aia, când am văzut spectacolul Bucurie și Fericire scris de Csaba Székely și regizat de Andi Gherghe, de la teatrul 3G din Târgu Mureș, mi-am zis că ăsta e un subiect bun de reflecție. Piesa comprimă toată atmosfera apăsătoare de pe la noi și-o redă prin viețile secuilor gay.

În Bucurie și fericire, autorul Csaba Székely îți aduce un profesor care este luat pe sus pentru că a pus un film cu homosexuali liceenilor (inspirat din cazul profei de la Turda) și care își acceptă identitatea gay abia când este prea târziu pentru el; în piesă mai sunt și două femei care se iubesc, urmărite din toate colțurile, ca într-un reality tv, de homofobi libidinoși, și un tată care orice necaz are fii-su îl întreabă „dacă e gay?”, de parcă răspunsul la asta ar fi cauza tuturor relelor și multe alte dinamici despre care n-aș fi crezut că încap în realitățile unor comunități atât de mici, cum sunt cele ale ungurilor din Transilvania. Spectacolul ficționalizează evenimente reale, unele dintre ele care au ținut și paginile ziarelor, și face un portret al vieții când ești parte și dintr-o minoritate sexuală și dintr-una etnică.

Am discutat cu Csaba Székely despre cum a documentat subiectul - cum e să fii dublu minoritar în România - și despre impactul unui astfel de show în comunitățile cărora li se adresează.

Bucurie și fericire a fost prezentat luna asta la FEST-FDR 2018 de la Timișoara și poate fi văzut în București, miercuri seara, la Teatrul Odeon, în cadrul Galei Hate Awards, organizată de ActiveWatch. Csaba este unul dintre cei mai apreciați autori româno-maghiari de teatru, în 2009 a câștigat premiul de dramaturgie radiofonică de la BBC și a avut succes cu o trilogie de texte despre viața ungurilor din Transilvania, în care dezbate probleme precum alcoolismul, corupția, naționalismul și rata crescută a sinuciderilor în rândul minoritarilor etnici.

VICE: Cum ai decis să documentezi subiectul gay-ilor din secuime?
Csaba Székely: Acum doi ani am întâlnit un val de homofobie din partea unor conaționali de-ai mei și atunci am decis să mă ocup de acest subiect. Pentru că am văzut că a fi minoritar nu înseamnă automat să fii empatic și cu alte minorități. Oare de ce este așa? De ce nu-i înțelegi mai bine pe cei care sunt într-o situație similară cu tine? Am încercat să caut răspunsuri. Și mi-am dat seama că de obicei suntem empatici „orizontal”, adică doar cu cei pe care îi considerăm egali. Trăsătura asta a dus la mai multe greșeli istorice în secolele trecute, mai ales că sunt destul de puțini pe care îi considerăm egali. De aici pornește textul meu. Adică de la faptul că sunt grupuri pe care le disprețuim, pe care nu le vedem drept oameni întregi. În spectacol ne jucăm în jurul ideii că să fii LGBTQ în Transilvania e ca și când ai fi o specie ciudată prezentată într-un film pe National Geographic. Am avut noroc că regizorului Andi Gherghe i-a plăcut ideea și a făcut un spectacol tare.

Ce-nseamnă în România de azi, să fii dublu minoritar: și gay și maghiar?
Din păcate în România azi nu e cool să fii minoritar. Iar să fii dublu minoritar e ca și cum ai avea dublă cetățenie în două țări sărace care sunt în război: nu contează pe care dintre cele două identități ți-o asumi deschis și în fața cui, oricum ai belit-o. Ești lăsat în pace doar dacă nu vorbești despre identitatea ta. Atunci poți să ajungi și președinte.

Cum te-ai documentat?
Pentru a mă documenta pe subiect am vorbit cu membri ai comunității LGBTQ din Cluj. Din discuțiile cu ei am plecat mai bogat, cu mai multă cunoștințe. Nu știam, de exemplu cât timp îi trebuie unui gay, după ce își dă seama că e gay, să se accepte. Mai mult decât credeam eu.

O parte dintre scenele spectacolului au loc în mediul rural, iar altele în urbanul mic, provincial. Influențează mult geografia relația personajelor tale cu sexualitatea?
Contează mărimea orașului, viața culturală, numărul studenților și al barurilor. Nici orașele mari nu sunt Grădina Edenului, dar e mai multă înțelegere, lejeritate. Orașele mici, care apar și în piesă, sunt mai conservatoare, e mai multă frică. Soarta unui personaj din piesă este inspirată din întâmplarea Adelei Stan, profesoara care a fost sancționată pentru că a vrut să-și educe elevii cu puțină cultură universală, arătându-le filmul Total Eclipse, despre viața poeților Arthur Rimbaud și Paul Verlaine. Eu scriu ficțiune, însă voiam ca la baza fiecărei povestiri din piesă să fie câte un fapt real. Apropo, Adela Stan ne-a cinstit cu prezența ei la premiera spectacolului.

Tot scandalul cu Total eclipse a pornit de la un părinte al unui copil de clasa a X a care a spus că fiul lui nu e pregătit să vadă un film în care apar doi poeți gay. Ești tată. Tu te-ai fi scandalizat dacă copiii tăi ar fi văzut la liceu filmul ăsta?
Nu m-ar deranja nici dacă copiii mei ar fi gay, d-apoi să vadă un film. Și eu l-am văzut când am fost licean.

Care au fost reacțiile comunității maghiare la spectacolul vostru? Dar ale comunității LGBTQ+?
Comunitatea LGBTQ+ a fost mulțumită. Cu comunitatea maghiară e mai complicată situația. La început, când nu se știa care e subiectul spectacolului, se umplea sala și publicul se simțea bine. Acum, că s-a dus zvonul și se știe despre ce este piesa, nu prea mai vin oameni noi, pentru că e un spectacol cu gay.

Ce crezi că ar trebui să se întâmple în comunitățile minorităților etnice din mediul mic urban și rural, pentru ca oamenii să devină mai toleranți?
Să întâlnească persoane gay și să-i cunoască. Nu poți să bagi cu forța o mentalitate în capul cuiva, trebuie să aștepți să-și dea seama singur, ceea ce durează, dar cred că putem ajuta la dezvoltarea unui mediu în care e mai ușor să devii tolerant. Comunitatea maghiară din România până acum nu prea a văzut oameni gay pe scenă. Acum au primit de la Teatrul 3G și de la artiștii minunați care au realizat acest spectacol o posibilitate să-i întâlnească, să-i cunoască un pic mai bine. Ăsta e primul pas spre toleranță, mai trebuie doar câteva sute.